4 Decembrie, 2016

Directorii cadre didactice vor fi scutiţi de la predarea la clase, cu păstrarea drepturilor salariale

Guvernul a aprobat proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care sunt introduse schimbări asupra degrevării personalului didatic de conducere, de îndrumare şi de control, personalul didactic de conducere putând fi scutit în totalitate de la îndeplinirea normei didactice, respectiv predarea la clase, cu păstrarea drepturilor salariale.

Conform informării de presă privind actele normative care au fost incluse pe agenda şedinţei Guvernului României din 6 martie 2013, ordonanţa de urgenţă aprobată defineşte noţiunea de ”degrevare” pentru personalul didactic de conducere, îndrumare şi control şi reglementează degrevarea acestor persoane de postul/norma didactică, precum şi a persoanelor desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.

De asemenea, actul normativ asigură pentru personalul degrevat primirea drepturilor salariale, precum şi a celorlalte sporuri şi indemnizaţii prevăzute de lege.

Reglementările legislative de la ora actuală prevede aspectul potrivit căruia cadrele didactice care ocupă funcţii de conducere în unităţi de învățământ nu sunt scutite în totalitate de la îndeplinirea normei didactice, ci doar parţial, fiind nevoite să se ocupe atât de bunul mers al unităţii pe care o conduc, cât şi de educarea copiilor.

Consultă integral proiectul de ordonanţă de urgenţă AICI!

Sursa: Guvernul  României

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu