11 Decembrie, 2016

Din această lună, paşapoartele electronice pot fi expediate prin curier după eliberare

Începând din această lună, persoanele care solicită eliberarea unui paşaport simplu electronic pot opta pentru expedierea actului prin curier, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial.

Paşaportul electronic poate fi expediat prin curier la domiciliul/reşedinţa titularului sau la domiciliul/reşedinţa persoanei care a formulat cererea. Însă solicitanţii sunt cei care vor suporta cheltuielile implicate de expediere.

Schimbările au fost făcute prin Hotărârea Guvernului nr. 1087/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Actul normativ a intrat în vigoare în data de 6 ianuarie 2014.

În mod normal, paşaportul electronic poate fi ridicat de la serviciul public comunitar sau de la misiunile diplomatice şi de la oficiile consulare ale României în străinătate unde a fost depusă cererea. Ori de la serviciul, misiunea sau oficiul pentru care a optat solicitantul.

În ceea ce priveşte paşaportul simplu temporar, acesta se ridică de la serviciul public comunitar sau de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate unde a fost depusă cererea de eliberare a actului.

De reţinut este că paşapoartele care nu sunt ridicate de solicitanţi sunt păstrate atât timp cât sunt valabile.

Foto: Sxc.hu

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu