9 Decembrie, 2016

Despre rezidenţa fiscală şi sediul permanent în Normele metodologice la Codul fiscal

Prin H.G. nr. 50/2012, din 25 ianuarie, publicate în Monitorul oficial nr.78 din 31 ianuarie a.c., au fost modificate şi completate Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.

După o prezentare, anterioară, de ansamblu asupra conţinutului modificat al Normelor, semnalăm, în acest material, câteva din precizările şi comentariile punctuale privitor la termeni şi sintagme folosite în Codul fiscal.

Persoană fizică rezidentă

În definirea termenilor comuni cu care operează Codul fiscal, au apărut modificări atât în Cod, cât şi în Norme privitor la sintagma persoană fizică rezidentă.

Reamintim că definiţiile sunt de folos celor interesaţi să-şi stabilească poziţia de contribuabili, aşa cum au fost stabilite obligaţiile corespunzătoare prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.74/2012 pentru reglementarea unor aspecte privind rezidenţa fiscală în România a persoanelor fizice (publicat în Monitorul oficial nr. 73 din 30 ianuarie a.c.).

● Codul fiscal, în articolul 7, punctul 23 prevede că prin persoană fizică rezidentă se înţelege orice persoană fizică ce îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) are domiciliul în România;

b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;

c) este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;

d) este cetăţean român care lucrează în străinătate, ca funcţionar sau angajat al României într-un stat străin.

Prin excepţie, nu este persoană fizică rezidentă un cetăţean străin cu statut diplomatic sau consular în România, un cetăţean străin care este funcţionar ori angajat al unui organism internaţional şi interguvernamental înregistrat în România, un cetăţean străin care este funcţionar sau angajat al unui stat străin în România şi nici membrii familiilor acestora.

● Norme metodologice au fost adaptate, privitor la definirea sintagmei, cu precizarea că prin centrul intereselor vitale se înţelege statul cu care relaţiile personale şi economice ale persoanei fizice sunt mai apropiate. Astfel, se va acorda atenţie familiei sale, soţului/soţiei, copilului/copiilor, persoanelor aflate în întreţinerea persoanei fizice şi care sosesc în România împreună cu aceasta, relaţiilor sale economice şi relaţiilor sale sociale. Prin relaţii economice se poate înţelege: angajat al unui angajator român, implicarea într-o activitate de afaceri în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România. Prin relaţii sociale se poate înţelege: membru într-o organizaţie caritabilă, religioasă, participări la activităţi culturale sau de altă natură.

Ordinul MFP nr.74/2012 a introdus obligaţii privind completarea unor chestionare adaptate situaţiilor persoanelor în cauză, astfel:

- Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România;

- Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România;

- Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă fiscală potrivit prevederilor art. 7 şi art. 40 alin. (2)-(6) din Codul fiscal, sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri, încheiată între România şi statul de interes pentru persoana în cauză, de către persoanele fizice care sosesc în România şi care au o şedere mai mare de 183 de zile;

- Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă fiscală potrivit prevederilor art. 7 şi art. 40 alin. (2)-(7) din Codul fiscal, sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri, încheiată între România şi statul de interes pentru persoana în cauză, de către persoanele fizice care pleacă din România şi care au o şedere în străinătate mai mare de 183 de zile.

Ordinul MFP nr.74/2012 mai spune că pot exista şi alte elemente care sunt luate în considerare la stabilirea rezidenţei fiscale în România sau în statul străin, dar numai împreună cu elementele menţionate de art.7 Cod fiscal şi pe care le-am enumerat la începutul materialului. Astfel de elemente sunt exemplificate în ordinul la care ne referim astfel:

- autovehicul înregistrat în România/statul străin;

- permis de conducere emis de autoritatea competentă din România/statul străin;

-paşaport emis de autoritatea competentă din România/statul străin;

-persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România;

-persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România.

Dacă o persoană fizică nerezidentă nu face dovada rezidenţei într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri sau este rezident al unui stat cu care România nu are încheiată convenţie şi îndeplineşte condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 23 lit. b) sau c) din Codul fiscal, se va considera că este rezident fiscal în statul român. Aşa cum am arătat, condiţiile cerute de Codul fiscal prevăd că centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România sau că persoana în cauză este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.

Persoana fizică rezidentă va fi supusă impozitului pe venit pentru venitul obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor anului în care aceasta devine rezident fiscal în România.

Persoanei fizice care are în România obligaţie fiscală integrală i se eliberează la cerere certificatul de rezidenţă fiscală, potrivit pct. 14 din normele de aplicare a titlului V din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul obligaţiei fiscale integrale, persoana fizică rezidentă este supusă impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, într-un an fiscal.

La momentul sosirii în România a persoanei fizice nerezidente, trebuie să înregistreze la autoritatea fiscală competentă formularul “Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”, în 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 de zile de prezenţă în România. La acest formular se anexează:

- copia paşaportului, valabil, iar cetăţenii Uniunii Europene vor anexa copia paşaportului sau a documentului naţional de identitate, valabil;

- certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea competentă a statului străin cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri sau un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei fiscale conform legislaţiei interne a acelui stat, în original sau în copie legalizată, însoţite de o traducere autorizată în limba română. Acest certificat/document este valabil pentru anul/anii pentru care este emis;

- documente care atestă existenţa unei locuinţe în România a persoanei fizice, locuinţă care poate fi în proprietate sau închiriată, dar care rămâne disponibilă oricând pentru această persoană şi/sau familia sa.

Sediul permanent

Explicaţiile privind sediul permanent sunt necesare inclusiv în stabilirea situaţiei în care se află persoana care trebuie să-şi definească poziţia de rezidenţă şi obligaţiile care decurg din această încadrare.

În această materie, Codul fiscal are, prin efectul Ordonaţei Guvernului nr.30/2011 (începând cu 1 ianuarie 2012), o nouă dispoziţie – introdusă ca punctul 71 al articolului 8 şi care prevede că persoanele juridice române, persoanele fizice rezidente, precum şi sediile permanente din România aparţinând persoanelor juridice străine beneficiare ale unor prestări de servicii de natura activităţilor de lucrări de construcţii, montaj, supraveghere, consultanţă, asistenţă tehnică şi orice alte activităţi, executate de persoane juridice străine sau fizice nerezidente pe teritoriul României, au obligaţia să înregistreze contractele încheiate cu aceşti parteneri la organele fiscale competente, potrivit procedurii instituite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Contractele încheiate pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României nu fac obiectul înregistrării potrivit prezentelor dispoziţii. Pentru încadrarea ca sediu permanent a unui şantier de construcţii sau a unui proiect de construcţie, ansamblu ori montaj sau a activităţilor de supraveghere legate de acestea şi a altor activităţi similare, se va avea în vedere data de începere a activităţii din contractele încheiate sau orice alte informaţii ce probează începerea activităţii. Perioadele consumate pentru realizarea unor contracte conexe care sunt legate în mod direct cu primul contract ce a fost executat se adaugă la perioada care s-a consumat la realizarea contractului de bază.

● Normele metodologice au fost, de asemenea, adaptate, cu precizări privind sintagma “orice alte activităţi”, prin care se înţelege serviciile prestate în România, care generează venituri impozabile.

Să mai menţionăm, cu privire la încheierea contractelor, o nouă precizare introdusă în Normele metodologice, şi anume că, atunci când nu este încheiat contract în formă scrisă, se înregistrează documentele care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, studii de piaţă sau orice alte documente corespunzătoare.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu