11 Decembrie, 2016

Despre fideiusiune, pornind de la un caz concret

De dată recentă, am prezentat prevederile convenţiei de fideiusiune, necesară la reabilitarea termică a locuinţelor, potrivit Ordinului comun MFP/MECMA nr. 983/1.250/2012, obiectul contractului constituindu-l garantarea executării obligaţiei principale, respectiv a obligaţiei de a înapoia sumele rezultate din executarea garanţiei acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – S.A. – IFN, în numele şi în contul statului, asumată prin contractul de garantare, în limita cotei-părţi deţinute din proprietatea comună, la asociaţiile de proprietari.

În acest context, am considerat util să prezentăm şi dispoziţii cu caracter general în materie, astfel cum sunt prevăzute în Codul Civil aprobat prin Legea nr. 287/2009, cu completările şi modificările ulterioare.

Cu titlu general, fideiusiunea – sau cauţiunea – este garanţia personală asumată de o persoană sau mai multe (astfel cum este cazul în raporturile membrilor asociaţiilei de proprietari, exemplul de la care am pornit), aceste persoane fiind altele decât debitorul, fideiusorul obligându-se să execute angajamentele debitorului dacă el însuşi nu o face.

Potrivit art. 2.280 şi urm. din Codul civil, fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.

Fideiusiunea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Condiţiile pentru a deveni fideiusor

Debitorul care este obligat să constituie o fideiusiune trebuie să prezinte o persoană capabilă de a se obliga, care are şi menţine în România bunuri suficiente pentru a satisface creanţa şi care domiciliază în România.

Dacă vreuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, debitorul trebuie să prezinte un alt fideiusor. Aceste reguli nu se aplică atunci când creditorul a cerut ca fideiusor o anumită persoană.

Este bine de reţinut precizarea din art. 2286, potrivit căreia debitorul care este ţinut să constituie o fideiusiune legală sau judiciară poate oferi în locul acesteia o altă garanţie, considerată suficientă.

În acest sens, Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil arată – în art. 149 – că îndeplinirea unei obligaţii patrimoniale poate fi garantată de către debitor sau de către un terţ prin constituirea unei garanţii personale ori a unei garanţii reale. De asemenea, obligaţiile pot fi garantate prin anumite privilegii, prevăzute de lege.

Fideiusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie valabilă. Se pot însă garanta prin fideiusiune obligaţii naturale, precum şi cele de care debitorul principal se poate libera invocând incapacitatea sa, dacă fideiusorul cunoştea aceste împrejurări. (3) De asemenea, fideiusiunea poate fi constituită pentru o datorie viitoare sau condiţională.

În ce priveşte limitele de aplicare, fideiusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată.

Întinderea fideiusiunii

În lipsa unei stipulaţii contrare, fideiusiunea unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile acesteia, chiar şi la cheltuielile ulterioare notificării făcute fideiusorului şi la cheltuielile aferente cererii de chemare în judecată a acestuia.

Fideiusorul datorează cheltuielile de judecată şi de executare silită avansate de creditor în cadrul procedurilor îndreptate împotriva debitorului principal numai în cazul în care creditorul l-a înştiinţat din timp.

Efectele fideiusiunii între creditor şi fideiusor. Fideiusorul nu este ţinut să îndeplinească obligaţia debitorului decât dacă acesta nu o execută.

Beneficiul de discuţiune

Potrivit art. 2.294 Cod civil, fideiusorul convenţional sau legal are facultatea de a cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, dacă nu a renunţat la acest beneficiu în mod expres. Revenind la exemplul nostru, în cazul contractului de fideiusiune pe care îl semnează un membru al asocieţiei de proprietari, acesta înţelege să renunţe la dreptul de discuţiune, astfel încât creditorul îi poate urmări direct bunurile.

Pe de altă parte, astfel cum se prevede şi în contractul pentru membrii asociaţiei de proprietari, atunci când mai multe persoane s-au constituit fideiusori ai aceluiaşi debitor pentru aceeaşi datorie, fiecare dintre ele este obligată la întreaga datorie şi va putea fi urmărită ca atare, însă cel urmărit poate invoca beneficiul de diviziune, dacă nu a renunţat în mod expres la acesta.

Prin efectul beneficiului de diviziune, fiecare fideiusor poate cere creditorului să îşi dividă mai întâi acţiunea şi să o reducă la partea fiecăruia. Dacă vreunul dintre fideiusori era insolvabil atunci când unul dintre ei a obţinut diviziunea, acesta din urmă rămâne obligat proporţional pentru această insolvabilitate. El nu răspunde însă pentru insolvabilitatea survenită după diviziune.

Prorogarea termenului şi decăderea din termen

Fideiusorul nu este liberat prin simpla prelungire a termenului acordat de creditor debitorului principal. Tot astfel, decăderea din termen a debitorului principal produce efecte cu privire la fideiusor.

Alte dispoziţii ale Codului Civil, în continuare, privesc: efectele fideiusiunii între debitor şi fideiusor; efectele fideiusiunii între mai mulţi fideiusori; încetarea fideiusiunii.

*

Convenţia de fideiusiune în cazul asociaţiilor de proprietari. Reamintim, în final, câteva din prevederile Ordinului comun MFP/MECMA nr. 983/1.250/2012 privind convenţia de fideiusiune, cu observaţia că prin acest ordin se vorbeşte despre o “convenţie”, în timp ce noul Cod civil instituie “contractul de fideiusiune”.

Obiectul convenţiei de fideiusiune îl constituie garantarea executării obligaţiei principale, respectiv a obligaţiei de a înapoia sumele rezultate din executarea garanţiei acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – S.A. – IFN, denumit în continuare FNGCIMM, în numele şi în contul statului, asumată prin contractul de garantare, în limita cotei-părţi deţinute din proprietatea comună.

Fideiusorul este beneficiarul contractului de împrumut, anexat convenţiei de fideiusiune, în limita cotei-părţi deţinute din proprietatea comună. În convenţie se precizează cota-parte deţinută de fideiusor din proprietatea comună, astfel cum rezultă din actul de proprietate şi extrasul de carte funciară, în cazul în care proprietatea este intabulată. În situaţia în care proprietatea nu este intabulată, actul de proprietate va fi însoţit de o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că acesta este proprietarul/coproprietarul imobilului şi proprietatea este/nu este grevată de sarcini la momentul declarării.

Fideiusorul garantează personal (cu patrimoniul propriu), prin convenţia de fideiusiune, îndeplinirea completă şi reglementară a tuturor obligaţiilor de plată, cu respectarea condiţiilor de plată convenite, pe care debitorul principal şi le-a asumat prin contractul de garantare.

Fideiusorul garantează îndeplinirea obligaţiilor cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare.

Fideiusorul declară că este de acord cu prevederile convenţiei de fideiusiune, fiind în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obligaţiile care îi revin debitorului principal în temeiul contractului de garantare şi pentru a căror executare garantează personal.

Creditorul obligaţiei principale are dreptul, în caz de neexecutare a obligaţiei principale, să îl urmărească direct pe fideiusor pentru executarea creanţei.

Prin convenţia pe care o semnează, fideiusorul renunţă la beneficiul de discuţiune, astfel încât creditorul îi poate urmări direct bunurile.

Pe de altă parte, fideiusorul are dreptul de a invoca beneficiul de diviziune, facultate în baza căreia, în ipoteza în care executarea obligaţiei principale este garantată şi de alţi fideiusori, creditorul nu poate să îl urmărească pe fideiusor decât pentru partea corespunzătoare garantată din datorie.

Fideiusorul are dreptul să se întoarcă împotriva debitorului principal pentru plata sumelor avansate în vederea stingerii obligaţiei principale, pentru cheltuielile efectuate după notificarea debitorului şi pentru dobânzile la sumele plătite creditorului.

Fideiusorul are obligaţia să execute întocmai obligaţia asumată de debitorul principal, în cazul în care acesta nu îşi execută obligaţia asumată. În cazul în care fideiusorul nu îşi execută obligaţia asumată, datorează accesorii potrivit legii.

Forţa majoră îl exonerează pe fideiusor de răspundere în cazul executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor asumate prin convenţia de fideiusiune.

În cazul în care dreptul de proprietate asupra apartamentului este înscris în cartea funciară, se introduce o clauză specială, prin care se dispune că respectiva convenţie de fideiusiune va fi notată în partea a III-a a cărţii funciare aferente din localitate, în care este înscris dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu numărul cadastral al apartamentului.

În sfârşit, să menţionăm forma specifică de convenţie pe care o instituie ordinul menţionat în cazul locuinţelor unifamiliale.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu