6 Decembrie, 2016

Deloitte anunţă o nouă sesiune de aplicări în cadrul programului EU Gateway în cadrul căruia companiile româneşti din domeniul IT&C pot aplica pentru o misiune economică în Japonia

Programul EU Gateway continuă cu sesiunea de aplicare pentru companii specializate în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor care vor să pătrundă pe piaţa din Japonia. Termenul limită pentru depunerea aplicaţiilor este 17 iulie 2011, iar misiunea economică este programată în perioada 5-9 decembrie 2011.

„În contextul actual al unui mediu de afaceri incert, sectorul IT&C reprezintă unul dintre principalele motoare de creştere economică la nivel mondial. Japonia este una dintre principalele pieţe din acest domeniu”, spune Alexandru Bernea, Business Analyst în cadrul Deloitte Consultanţă şi coordonator al acestei etape din program. „Deşi vor avea de înfruntat o competiţie puternică, firmele din România pot găsi anumite nişe pe care le pot exploata, cum ar fi aparatele multimedia unice, computerele şi aparatele electronice pentru uz profesional, precum şi sistemele embedded (inclusiv tehnologii Open Source)”.

Programul EU Gateway a fost iniţiat de către Comisia Europeană şi are ca scop susţinerea companiilor din Uniunea Europeană în procesul de intrare pe anumite sectoare de înaltă tehnologie şi design. Birourile Deloitte din Uniunea Europeană, Japonia şi Coreea de Sud oferă sprijin şi coaching pentru companii, de la stadiul de aplicare până la sfârşitul misiunii economice. Programul a fost structurat pe cicluri anuale până în 2014.

Procesul de aplicare constă în două etape. Pentru început, companiile completează un formular exprimându-și interesul faţă de proiect, urmând ca analiştii Deloitte să determine gradul de eligibilitate al companiei. Dacă firmele corespund cerinţelor, trec la a doua fază, completând un formular de aplicare. Întregul proces se desfăşoară online, pe site-ul www.eu-gateway.eu şi nu presupune niciun efort financiar din partea aplicantului. Companiile interesate primesc asistenţă din partea Deloitte de-a lungul întregului proces de aplicare, precum şi pe tot parcursul etapelor ulterioare acceptării în acest program.

Companiile eligibile trebuie să aibă sediul în Uniunea Europeană şi o activitate pe piaţă de cel puţin cinci ani. Alte criterii de selecţie sunt acţionariatul european majoritar sau de 100%, precum şi o cifră de afaceri şi un număr de angajaţi suficient de mare astfel încât să garanteze intrarea pe pieţele din Japonia şi/sau Coreea de Sud. Companiile trebuie de asemenea să facă dovada unui portofoliu de cooperare cu companii la nivel internaţional şi să aibă o strategie de afaceri solidă pentru penetrarea celor două pieţe asiatice. În plus, principalii factori de decizie din cadrul companiilor respective trebuie să fie vorbitori fluenţi de limbă engleză.

Mai multe informaţii legate de programul EU Gateway pot fi găsite pe site-ul www.eu-gateway.eu sau la adresele de e-mail abernea@DeloitteCE.com și jkosinska@deloitteCE.com. Operatori din fiecare ţară membră sunt disponibili pentru a oferi informaţii suplimentare despre program şi evenimentele ce vor fi organizate.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu