5 Decembrie, 2016

Decizia de impunere nu este un act de executare silită!

Organele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu sunt organe fiscale şi, în consecinţă, nu pot emite decizii de impunere. Decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor, reglementat de titlul VI al Codului de procedură fiscală şi nu un act de executare silită. Decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, care este emis în mod separat. Competenţa de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere.

Cele de mai sus sunt cuprinse în Sentinţa civilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care anulează în parte dispoziţiile art. 35 alin. 1 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 617/2007 în privinţa posibilităţii organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.

Sentinţa civilă nr. 835/2012 a fost publicată anul acesta, în Monitorul oficial nr. 243 din 04.04.2014.

Ordinul nr. 617/2007, emis de Preşedintele CNAS, a fost publicat în Monitorul oficial nr. 649/2007 şi priveşte stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Curtea a avut a se pronunţa asupra cererii în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, având ca obiect anularea unui act administrativ.

Considerentele şi soluţia Curţii de Apel Bucureşti

Analizând actele dosarului, Curtea a apreciat că acţiunea este întemeiată.

Obiectul acţiunii în anulare îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (1) din ordinul preşedintelui CNAS nr. 617/2007 potrivit cărora “în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligaţiile de plată faţă de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanţă îl constituie, după caz, declaraţia prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS şi pe baza informaţiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.” .

În opinia Curţii, dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 încalcă prevederile art. 86 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, potrivit cărora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, iar, potrivit art. 17 alin. (5) din acelaşi act normativ, organe fiscal sunt Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale. Ca urmare, organele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu sunt organe fiscale şi, în consecinţă, nu pot emite decizii de impunere.

Este adevărat – se arată în continuare în considerentele CAB – că, potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006, “CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”, iar, potrivit art. 141 alin. (1) din acest din urmă act normativ, “Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează, în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent.” (vedeţi articolul citat, în Caseta foto de mai jos).

art141


Sursa foto: Lege5.ro

Dar decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor (reglementat de titlul VI al Codului de procedură fiscală) şi nu un act de executare silită. Ca urmare, decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condiţiile în care acesta din urmă este emis în mod separat conform dispoziţiilor art. 141 alin. (4).

În consecinţă, competenţa de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere – aşa cum s-a arătat mai sus, aceste competenţe sunt stabilite de legiuitor în mod distinct.

Faţă de considerentele mai expuse, Curtea a admis acţiunea şi a anulat în parte dispoziţiile art. 35 alin. 1 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 617/2007 în privinţa posibilităţii organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.

Soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la recurs

CNAS a făcut uz de dreptul de recurs. Prin Decizia nr. 6192/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat recursul declarat de CNAS împotriva Sentinţei nr. 835 din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Decizia ÎCCJ este irevocabilă.

Cei interesaţi pot găsi întreaga argumentaţie a reclamantei, în dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti, în Monitorul Oficial nr. 243/2014.

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu