7 Decembrie, 2016

Decizia Curţii Constituţionale referitoare la pensii se va aplica în cel mult 45 de zile

Termenul maxim pentru punerea de acord a legislaţiei fiscale cu decizia Curţii Constituţionale conform căreia contribuţia de asigurări de sănătate de 5,5% se aplică numai pensiilor care depăşesc 740 de lei este de 45 de zile, a precizat ministrul Muncii, Claudia Boghevici, arată Agerpres.

Potrivit ministrului Muncii, „în 45 de zile, legislaţia fiscală va fi pusă în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. Pentru aceasta a fost constituit un grup de lucru din specialişti ai Ministerului Muncii, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului de Justiţie”. Claudia Boghevici a mai precizat că “legislaţia fiscală reglementează modul de calcul şi plata contribuţiei de sănătate”.

Potrivit estimărilor Casei Naţionale de Pensii, beneficiari ai deciziilor Curţii Constituţionale sunt 2,1 milioane de persoane, iar Fondul naţional Unic de Asigurări de Sănătate va fi afectat în condiţiile în care o sumă de aproximativ un miliard de lei nu îi va mai fi transferată de către Casa Naţională de Pensii Publice.

La rândul său şi ministrul muncii a arătat că “este vorba de peste un miliard lei de care sistemul asigurărilor de sănătate nu va mai beneficia”.

Atât ministrul Muncii, cât şi preşedintele Casei Naţionale de Pensii au subliniat că deciziile Curţii Constituţionale vor fi aplicate automat nefiind necesară depunerea de către pensionari a unor cereri în acest sens.

“Dorim ca prin efectul legii pensionarii să-şi primească drepturile fără a mai depune cereri (…) Pensiile mai mici de 740 lei nu suferă modificări. Nici până acum acestea nu erau afectate de reţinerea contribuţiilor de sănătate care erau şi sunt în continuare plătite de la bugetul de stat”, a precizat ministrul muncii.

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Doina Pârcălabu, a declarat că, până în acest moment, circa 100.000 de cereri au fost depuse de către pensionari la toate casele teritoriale.

La rândul său, ministrul Muncii a arătat că apelul la instanţă este un drept care poate fi exercitat în deplină libertate într-un stat democratic.

“Vreau ca fiecare pensionar să ştie că-i respectăm dreptul de acces în justiţie. Este dreptul fiecărui cetăţean din România să apeleze la actul de justiţie, iar acesta este un pilon al statului de drept şi nimeni nu-l îngrădeşte”, a spus Claudia Boghicevici.

Ea a mai precizat că, la nivel naţional, numărul citărilor în instanţă primite de minister este nesemnificativ, o situaţie deosebită fiind cea din Argeş, unde Curtea de Apel a emis un număr mare de decizii definitive în favoarea pensionarilor.

În data de 13 martie, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin două decizii în privinţa reţinerii contribuţiei de asigurări de sănătate de 5,5% din veniturile din pensii. Curtea a constatat că „dispoziţiile art. 259 alin(2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei”.

Potrivit CCR, deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, iar cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii, şi casele sectoriale de pensii, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Sursa: Agerpres

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu