I. Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial al CCR, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile din Codul de procedură penală cuprinse în art.436 alin.(2), art.439 alin.(4^1) teza întâi și art.440 alin.(2), cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat, sunt neconstituţionale.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.
CCR a observat că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În continuare, CCR a reţinut că accesul, formularea şi exercitarea căilor de atac, aşadar, în cauza de faţă, a recursului în casaţie, reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art.21 din Constituţie.
Judecătorii constituționali au constatat că, prin condiţionarea formulării cererii de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este afectat în mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care doreşte să recurgă la concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale subiective. Astfel, CCR a statuat că soluţia legislativă criticată creează premisele transformării liberului acces la justiţie şi a dreptului la apărare în drepturi iluzorii, ceea ce atrage neconstituţionalitatea acesteia.
Menționăm faptul că art.436 alin.(2), art.439 alin.(4^ 1) teza întâi și art.440 alin.(2) din Codul de procedură penală au următorul conținut:
Art.436 alin.(2): „Inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”
Art.439 alin.(4^1) teza întâi: „În cazul în care cererea de recurs în casaţie nu este formulată prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [….], preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie.”
Art.440 alin.(2): Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art.434, art.436 alin.(1), (2) şi (6), art.437 şi 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.”
***
II. De asemenea, potrivit unui alt comunicat de presă postat pe site-ul oficial al CCR, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispozițiile art.428 alin.(1) cu referire la art.426 lit.i) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat CCR, respectiv Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.
CCR a reţinut că opțiunea legiuitorului, de a reglementa un termen pentru introducerea contestației în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă [art.426 lit.i) din Codul de procedură penală] nu apare ca fiind rezonabilă din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual. Condiţionarea introducerii căii de atac extraordinare a contestației în anulare, pentru motivul reglementat în art.426 lit.i) din Codul de procedură penală, de respectarea termenului de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, impune în sarcina individului o condiție excesivă pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.
În aceste condiții, având în vedere că, în materie, contestația în anulare întemeiată pe dispoziţiile art.426 lit.i) din Codul de procedură penală este un remediu procesual prin care partea interesată poate obține restabilirea legalității încălcate prin nesocotirea principiului ne bis in idem, reglementarea unui termen în interiorul căruia persoana împotriva căreia se face executarea poate introduce contestația în anulare aduce atingere dispozițiilor constituționale privind liberul acces la justiție.
Menționăm faptul că art.428 alin.(1) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a OUG nr.18/2016, care au următorul conținut: „Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art.426 poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.”
De asemenea, art.426 lit.i) din Codul de procedură penală are următorul conținut: “Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: …i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă”.
Ce efecte produc Deciziile Curţii Constituţionale mai sus amintite?
În condiţiile declarării ca neconstituţionale a prevederilor Codului de procedură penală mai sus amintite se impune şi constatarea efectelor deciziilor CCR în urma admiterii respectivelor excepţii de neconstituţionalitate.
Potrivit art.147 alin.1 din Constituţie, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.147 alin.4 din Constituţie: „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”
Concluzionând, ce trebuie să înţeleagă cititorul urmare a pronunţării deciziilor respective?
În intervalul de la data pronunţării deciziilor CCR până la data publicării deciziilor respective în Monitorul Oficial al României trebuie respectate încă p
revederile Codului de procedură penală în forma actuala.
De la data publicării deciziilor respective în Monitorul Oficial al României, acestea sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Un interval de 45 de zile de la data publicării respectivelor decizii a CCR în Monitorul Oficial al României dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept, ceea ce înseamnă practic că ele nu mai sunt aplicabile. Tot în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, pot pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
După intervalul de 45 de zile de la data publicării respectivelor decizii a CCR în Monitorul Oficial al României dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu au pus de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Ai nevoie de Codul de Procedură Penală? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
