10 Decembrie, 2016

Data de 1 septembrie 2013 ne va aduce scumpiri, ieftiniri şi taxe noi! Care sunt acestea?

Pe 1 septembrie vor intra în vigoare o serie de prevederi legale care ne vor aduce scumpiri, ieftiniri, dar şi taxe noi.

Printre cele mai importante se numără scumpirea tarifelor la biletele de tren, accizarea produselor de lux, reducerea TVA-ului la pâine şi scăderea tarifului de trecere pe podul peste Dunăre în sensul Giurgiu-Ruse.

În continuare, le vom prezenta pe scurt pe fiecare.

ACCIZELE PENTRU PRODUSE DE LUX

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 16/2013, sfera produselor cu acciză nearmonizată va fi extinsă pentru următoarele categorii de bunuri:

• Bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor:
- până la 14K inclusiv – 1 euro/gram;
- peste 14K – 2 euro/gram.

• Confecţii din blănuri naturale:
- cu valoare unitară între 500 euro – 1.500 euro – 50 euro/buc;
- cu valoare unitară între 1.501 euro – 3.000 euro – 200 euro/buc;
- cu valoare unitară între 3.001 euro – 4.500 euro – 450 euro/buc;
- cu valoare unitară între 4.501 euro – 6.000 euro – 750 euro/buc;
- cu valoare unitară peste 6.001 euro – 1200euro/buc.

• Autoturisme şi autoturisme de teren (inclusiv din import) rulate a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm cubi: 1 euro/cm3

• Arme de vânătoare şi arme de uz personal, altele decât cele de uz militar sau de uz sportiv:
- cu valoare unitară până la 500 euro, inclusiv – 50 euro/buc;
- cu valoare unitară între 501 euro – 2.000 euro – 150 euro/buc;
- cu valoare unitară între 2.001 euro – 3.000 euro – 400 euro/buc;
- cu valoare unitară între 3.001 euro – 4.000 euro – 700 euro/buc;
- cu valoare unitară între 4.001 euro – 5.000 euro – 900 euro/buc;
- cu valoare unitară între 5.001 euro – 6.000 euro – 1.100 euro/buc;
- cu valoare unitară peste 6.001 euro – 1.500 euro/buc.

• Cartuşe cu glonţ:
- cu valoare unitară de până la 0,66 euro – 0,1 euro/buc;
- cu valoare unitară cuprinsă între 0,67 euro şi 2,21 euro – 0,2 euro/buc;
- cu valoare unitară peste 2,22 euro – 0,4 euro/buc.

• Alte tipuri de muniţie utilizate pentru armele de vânătoare şi arme de uz personal, altele decât cele de uz militar sau de uz sportiv: 0,1 euro/buc.

• Iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement:
- nave cu vele care au lungime egală sau mai mare de 8 m – 500 euro/metru liniar din lungimea navei;
- nave cu motor peste 100 CP – 10 euro/CP (această acciză nu se percepe pentru navele cu vele care sunt echipate cu motor).

REDUCEREA TVA-ULUI LA PÂINE

Tot OG nr. 16/2013 prevede că pentru pâine şi specialităţile de panificaţie va fi aplicată o cotă redusă de TVA de 9%. Produsele respective sunt:

• toate sortimentele de pâine;
• specialităţi de panificaţie: cornuri, chifle, batoane, covrigi, minibaghete, franzeluţe, împletituri;
făina: făina albă de grâu, făina semialbă de grâu, făina neagră de grâu, făina de secară;
• grâul comun şi secara.

Se aşteaptă ca această măsură să aducă cu sine ieftinirea pâinii şi a specialităţilor de panificaţie.

SE SCUMPESC BILETELE DE TREN

În ceea ce priveşte tarifele pentru transportul feroviar de călători, acestea vor creşte diferenţiat cu până la 10%, pentru trenurile de tip Regio şi InterRegio.

Totodată, tariful tichetului de rezervare va fi creşte la 4 lei, indiferent de zona kilometrică sau de clasă. Iar pentru secţia Anina-Oraviţa va fi introdus un tarif unic, indiferent de clasă, de 10 lei.

Noile tarife sunt cuprinse în Ordinul nr. 1050/2013.

TARIFELE DE TRECERE PE PODURILE PESTE DUNĂRE

Pentru utilizarea podului peste Dunăre în sensul Giurgiu-Ruse, pentru autoturismele şi vehiculele de transport de persoane (cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto) se va plăti trei euro (în loc şase euro) pentru o trecere. Pentru tarifele aplicate altor categorii de autovehicule, consultă Ordinul nr. 290/2013*.

Referitor la scutirea taxei de trecere pe podul peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă, aceasta nu se va mai aplica începând cu data de 3 septembrie. Până atunci, şoferii nu plătesc taxa în intervalul cuprins între zilele de vineri (ora 6:00) şi luni (ora 14:00) şi în zilele de sărbătoare legală.

ACTUALIZARE: Termenul de intrare în vigoare a Ordinului nr. 290/2013 a fost amânat pentru data de 14 septembrie 2013 prin Ordinul nr. 398/2013.

» Pentru a fi la curent cu schimbările semnificative aduse de noile acte normative, urmăreşte constant rubrica noastră denumită “Modificări legislative”!

comentarii

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu