5 Decembrie, 2016

Dacă eşti în căutarea unui job, acum e momentul să te angajezi!

Una din patru companii locale va face noi angajări în perioada iulie – septembrie, potrivit unui studiu realizat de grupul cu activităţi în domeniul resurselor umane, Manpower, privind perspectivele de angajare pentru trimestrul trei al acestui an, informează Ziarul Finaciar.

Majoritatea angajatorilor (64%) nu intenţionează să facă vreo modificare în ceea ce priveşte structura de personal din companiile lor, în timp ce 10% dintre angajatori indică o creştere în activitatea de angajare pentru perioada următoare.

Studiul Manpower a folosit un indicator, previziunea netă de angajare, rezultat în urma diferenţei dintre procentul de companii care urmează să facă angajări şi procentul de angajatori care urmează să facă disponibilizări, arată ZF.ro.

„Cred că estimarea de 10% ca previziune netă a evoluţiei angajărilor în ţara noastră este, cel puţin pentru această perioadă, încurajatoare, având în vedere că salturile procentuale din două cifre vor fi probabil din ce în ce mai rar întâlnite în Europa în perioada următoare”, a spus Valentin Petrof, Country Manager al ManpowerGroup România.

Cele mai optimiste previziuni de angajare pentru următoarea perioadă pe plan local sunt în domeniul comerţului, determinate de planurile de expansiune deja anunţate de marii retaileri.

“În general, angajatorii plănuiesc să-şi menţină nivelul actual al forţei de muncă în perioada lunilor de vară, ceea ce nu poate decât să-i bucure pe actualii angajati. Analizând evoluţia previziunii de angajare din ultimul an, constatăm o activitate de angajare care continuă să se menţină la un ritm constant”, a mai spus Petrof.

În România, studiul a fost realizat pe un eşantion de 621 de companii.

Sursa: Ziarul Financiar

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu