Cum verifici online dacă eşti asigurat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) are un serviciu online prin intermediul căruia poate fi verificată starea de asigurat a oricărei persoane.

Serviciul online vă ajută să aflaţi starea de asigurat a unei persoane prin introducerea codului numeric personal al acesteia într-o aplicaţie care are acces la Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).

Instrucţiuni:

1. Intraţi în secţiunea “Servicii online” a portalului CNAS-SIUI.

Pasul 1

2. După ce vă apare interfaţa SIUI online, selectaţi opţiunea “Asiguraţi”.

Pasul 2

3. Apoi completaţi căsuţa în dreptul căreia scrie “CNP” cu codul numeric personal al persoanei despre care vreţi să aflaţi dacă este sau nu asigurată la CNAS.

Pasul 3

Notă: Ignoraţi căsuţa în dreptul căreia scrie “CID”. Dacă vreţi să aflaţi ce este CID-ul, aveţi la dispoziţie un link în partea de jos a aplicaţiei.

4. Introduceţi în a treia căsuţă numărul de verificare scris în dreptul ei.

Pasul 4

5. Apăsaţi butonul “Caută…”.

Pasul 5

6. Sub butonul “Caută…” va apărea (scris cu albastru) mesajul dorit – dacă persoana verificată este sau nu asigurată la CNAS.

Pasul 6

Măsură de securitate: Dacă faceţi această verificare la un calculator în afara domiciliului propriu, vă sfătuim ca la finalul verificării să intraţi în opţiunile browser-ului folosit şi să ştergeţi întreg istoricul recent. În acest fel vă puteţi asigura că CNP-ul introdus nu va rămâne memorat în istoricul browser-ului.

Notă: Citeşte şi articolul “Cum verifici online când te poţi pensiona”.

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Comentarii

  • Răspunde
    Andreea V
    martie 3 2013

    Exista vreo posibilitate de a verifica online daca un CIM a fost sau nu intregistrat?

    • Răspunde
      Alexandru Boiciuc Autor
      martie 4 2013

      Din câte ştiu eu, nu.

      Încercaţi să luaţi legătura telefonic cu Inspectoratul Teritorial de Muncă din zona dvs. şi vedeţi dacă reuşiţi să aflaţi ceva aşa.

  • Răspunde
    Gabriela
    martie 15 2013

    Buna ziua,
    si daca in SIUI un asigurat declarat prin D112, angajat din august 2011, nu apare, unde se pot face demersurile pentru indreptarea erorii. mentionez ca societatea comerciala declaranta nu are datorii la bugetul asigurarilor sociale si nici la bugetul de sta.

    • Răspunde
      Alexandru Boiciuc Autor
      martie 16 2013

      Bună ziua

      Persoana respectivă ar trebui să ia legătura cu departamentul de resurse umane al societăţii comerciale şi cu Casa de Asigurări de Sănătate la care este repartizat şi să afle unde s-a produs eroarea.

  • Răspunde
    George
    septembrie 26 2013

    Buna ziua , daca nu mai locuiesc in Ro . de 3 ani , si nu mai platesc nici o contributie la asigurari de sanatate cum de mai sunt inca asigurat .

    Multumesc !

    • Răspunde
      septembrie 26 2013

      Bună ziua,

      Luaţi legătura cu personalul casei judeţene de asigurări de sănătate de care aparţineţi/aţi aparţinut.

  • Răspunde
    decembrie 10 2013

    vreau sa stiu daca sunt asigurata

  • Răspunde
    ADA
    februarie 19 2014

    Imi place articolul!

  • Răspunde
    MaryG
    martie 18 2014

    Buna ziua,

    Foarte interesant si util articolul.
    Spuneti-mi va rog cum e posibil ca CNP-ul meu sa indice ca sunt asigurat dar numele sa fie cel al mamei mele.
    Mi-a aratat doctorita mea ca nu numai ca nu imi apare numele de dupa casatorie dar sunt si Maria in loc de Mariana, adica exact asa cum o cheama pe mama. Adresa este cea de acum 15 ani. Mentionez ca sunt casatorita de aproape 9 ani. La actualul angajator sunt de 5 ani si sigur a depus si declaratia 112 si contractul aici este pe numele corect cu datele corecte.
    Imi puteti spune ce ar trebuii sa fac?
    Si inca o situatie:
    Pe SIUI, colega mea de birou este asigurata dar cand s-a dus personal la CNAS au spus ca nu este asigurata ca nu apare in evidentele lor. Si ea este in aceasta firma de 5 ani.
    Compania este serioasa, isi depune dclaratiile, face platile, lucruri la care avem acces.

    Multumesc anticipat,
    MaryG

    • Răspunde
      martie 18 2014

      Bună ziua,

      Undeva la mijloc este o problemă. Ori la angajator, ori la CNAS.

      Angajatorul ar trebui să vă dea dovezi concrete cu care să vă duceţi la CNAS şi să încercaţi să rezolvaţi problema.

      Vă sugerez, totuşi, să cereţi opinia unui specialist pe Forumul LegeStart. Poate veţi afla mai multe informaţii.

      Forumul este la adresa http://forum.legestart.ro/ .

      • Răspunde
        MaryG
        martie 18 2014

        Multumesc frumos pentru promptitudine.

        De la angajator avem tot ce ne trebuie, deci ne ramane sa ne razboim cu CNAS-ul. Am mai fost o data si “ne-a trimis la plimbare”. Acum insa am listat si de pe pagina SIUI dovada ca suntem asigurate si inclusiv medicul de familie mi-a listat infomatiile care ii apar dansei in sistem, si de unde am aflat ca existe acele erori.

  • Răspunde
    robert
    mai 12 2014

    salut!
    pot verifica sa vad daca am datorii la CNAS?

  • Răspunde
    Adriana
    iunie 5 2014

    Spunet-im va rog , cu pensia de urmas pot merge sa ma inscriu la medicul de familie . Multumesc..

  • Răspunde
    amr
    august 8 2014

    buna ziua,sunt angajat la o firma care plateste sanatate in bucuresti dar eu stau in ilfov,in acest caz eu sunt asigurat sau nu .dar in siui nu apar ca sunt asigurat ,are legatura ca nu m am scris inca la un medic de familia,si cum vede medicul de familia ca sunt asigurat daca nu apar in SIUI.multumesc

    • Răspunde
      august 8 2014

      Bună ziua,

      Dacă sunteţi angajat cu contract de muncă, atunci angajatorul are obligaţia de a plăti contribuţiile la stat (pensie, şomaj, sănătate). Prin urmare, sunteţi asigurat.

      Nu contează unde vă sunt plătite contribuţiile atât timp cât sunt plătite. Nu contează nici unde staţi dvs.

      Puteţi solicita angajatorului o dovadă a faptului că vă sunt plătite contribuţiile obligatorii. De asemenea, puteţi lua legătura cu CNAS pentru a afla din ce motiv figuraţi în SIUI ca neasigurat.

  • Răspunde
    PADUREANU
    august 12 2014

    Buna ziua, as vrea sa-mi raspundeti si mie cum se intanpla in tara asta a noastra ,eu lucrez in strainatate din 2002 si apar asigurata in Romanim,noroc ca am avut nevoie de o adeverinta de la medicul de familie,,pentru erorile altora care gresesc platim noi.daca puteti sa-mi raspundeti.Multumesc.

  • Răspunde
    Calio
    octombrie 29 2014

    Buna ziua,
    Incerc sa intru in siui-servicii online sa verific daca sunt asigurata si nu pot. Más puteti ajuta?

    • Răspunde
      octombrie 29 2014

      Bună ziua,

      Văd că portalul CNAS-SIUI nu se încarcă aşa cum ar trebui în acest moment.

      Încercaţi din nou în a doua parte a zilei.

  • Răspunde
    Marian
    ianuarie 13 2015

    Buna ziua,

    Se pare ca e vrajeala treaba cu verificarea daca esti asigurat. Am verificat, am introdus doua CNP-uri, unul asigurat si celalalt de la cineva care nu a lucrat. Si ce credeti? Ambele sunt persoane asigurate. Apoi am mai introdus inca patru CNP-uri de la persoane neasigurate si programul ala idiot confirma ca sunt asigurate.

    • Răspunde
      Liviu-Daniel
      ianuarie 15 2015

      Mda, si mie care ar trebui sa imi afiseze ca sunt asigurat, imi spune ca nu sunt. In fine, mare balamuc o sa fie pana o sa-l puna la punct, si sa rezolve toate problemele cu asiguratii

  • Răspunde
    Varga
    februarie 5 2015

    Cum aflu de când sunt asigurata???

  • Răspunde
    FLORENTINA
    februarie 6 2015

    Buna ziua,

    Am primit cardul de sanatate, am verificat pe site ca sunt asigurata, dar as vrea sa stiu daca afla daca sunt asigurata la CNAS sau la OPSNAJ. Exista vreo posibilitate sa aflu acest lucru?
    Multumesc

  • Răspunde
    ION
    februarie 9 2015

    Sunt pensionar militar si am verificat pe site ca sunt asigurat, dar nu am primit inca cardul de sanatate. Cum pot intra in posesia lui, avind in vedere ca nu sunt din Bucuresti. Astept raspuns. Va multumesc .

  • Răspunde
    Marian
    februarie 18 2015

    Buna ziua, caut o platforma unde pot verifica daca o persoana care lucreaza in Austria este asigurata? Exista o platforma sau ceva de genul acesta de cautate asigurati la nivel european?
    Multumesc anticipat!

  • Răspunde
    Mihaela
    martie 3 2015

    Buna ziua. Eu imediat ce am fost trecuta in rezerva ( mi-am incetat activitatea ca militar) am plecat in strainatate si de atunci sunt acolo, din 2006. Nu lucrez, decat sotul, lucreaza legal dupa cativa ani de munca ilegal. As putea avea surpriza neplacuta de a fi inscrisa la CNAS si cu datorii pe numele meu din 2006 pana acum. Nu pot sa verific nici online si nici sa merg la o casa de asigurari pentru ca nu sunt in tara. Multumesc.

  • Răspunde
    popa
    martie 5 2015

    buna ziua,ma puteti cumva ajuta sa aflu de ce casa de asigurari judeteana apartin in conditiile in care mi-am schimbat domiciliul din Bacau in Bucuresti, doresc aceasta informatie pt a-mi putea ridica personal cardul national de sanatate in conditiile in care nu am medic de familie.asadar cum pot afla de unde-l pot ridica persona? multumesc

  • Răspunde
    aprilie 9 2015

    Buna ziua!Cum procedez si eu daca nu lucrez si vrea Sa-mi fac asigurarea de sanatate.Unde trebuie sa merg daca sunt din Ilfov..Va multumesc

  • Răspunde
    feraru
    aprilie 20 2015

    Vreau sa stiu de ce nu mi s-a emis cardul de sanatate desi sant asigurat! Va multumesc!

  • Răspunde
    Pralea
    mai 21 2015

    Buna ziua,as dori si eu daca este posibil citeva lamuriri din partea dumneavoastra la problema mea.Pe scurt,sint coasigurata la locul de munca al sotului meu care este in cadrul M.Ap.N. deoarece nu mai lucrez,am primit cardul de sanatate ,pe el sint inscriptionate datele mele dar in cip nu sint datele mele.Am fost la Casa de Sanatate Cluj si mi s-a spus ca la ei nu apar asigurata.Am verificat online situatia mea si reiese clar,persoana este asigurata si a fost emis card de sanatate.Cui ar trebui sa ma adresez in rezolvarea problemei.Va multumesc,o zi buna.

Scrie un comentariu