4 Decembrie, 2016

Cum se înregistrează o marcă?

Reglementarea este dată prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, act normativ care a fost republicat recent în Monitorul Oficial nr. 337/2014.

Prin lege, poate constitui o marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate mărcile care conţin semne “cu înaltă valoare simbolică”, prin aceasta legea înţelegând simboluri religioase, simboluri sau embleme aparţinând unor societăţi sau fundaţii de caritate, simboluri aparţinând unor asociaţii culturale cu scop educativ, numele unor personalităţi istorice importante. Pentru a aprecia dacă o marcă conţine semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios,  Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) poate să ceară, în măsura în care consideră necesar, avizul autorităţilor competente.

Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul mărcilor care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice, altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din Convenţia de la Paris, situaţie în care, de asemenea, pentru a face o apreciere pertinentă se solicită avizul autorităţilor competente.

Tipuri de mărci

Ca mărci, Legea defineşte, în aria sa de protejare:

- marca comunitară – marca înregistrată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 78 din 24 martie 2009, denumit în continuare Regulament privind marca comunitară;
- marca notorie – marca larg cunoscută în România în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora aceasta se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România pentru a fi opusă;
- marca colectivă – marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane;
- marca de certificare – marca ce indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produselor sau de prestare a serviciilor, precizia ori alte caracteristici.

Legea mai acordă protecţie şi pentru indicaţia geografică, aceasta fiind denumirea care serveşte la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini geografice.

Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM, iar mărcile comunitare beneficiază de protecţie pe teritoriul României, potrivit prevederilor Regulamentului privind marca comunitară.

Cererea de înregistrare a mărcii

Dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.

Cererea de înregistrare a mărcii, depusă la OSIM, redactată în limba română, constituie depozitul reglementar al mărcii.

Cererea de înregistrare a mărcii conţine următoarele elemente:

- solicitarea explicită a înregistrării mărcii;
- datele de identificare a solicitantului şi, după caz, a mandatarului;
- o reprezentare grafică, suficient de clară, a mărcii a cărei înregistrare este cerută;
- lista produselor şi/sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii;
- dovada achitării taxei de depunere şi de publicare a cererii de înregistrare a mărcii.

Cererea prezintă menţiuni exprese atunci când marca:

- conţine una sau mai multe culori revendicate ca element distinctiv al mărcii;
- este tridimensională sau de un alt tip decât cele verbale sau figurative;
- conţine o transliterare sau o traducere a mărcii ori a unor elemente ale mărcii.

Cererea către OSIM se referă la o singură marcă şi este prezentată în condiţiile prevăzute de Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, aprobat prin H.G. nr. 1134/2010.

Depunerea cererii de înregistrare a mărcii se poate face la registratura OSIM, prin poştă sau pe cale electronică, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a legii.

Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de orice persoană, direct sau printr-un mandatar, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi de regulamentul de aplicare a legii.

Reprezentarea solicitantului prin mandatar este obligatorie când solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul şi nicio unitate industrială sau comercială efectivă şi funcţională pe teritoriul Uniunii Europene ori în Spaţiul Economic European, cu excepţia procedurii de depunere a cererii de înregistrare a mărcii.

De când curge protecţia mărcii

Data depozitului reglementar este data la care a fost depusă la OSIM cererea de înregistrare a mărcii în condiţiile în care aceasta conţine toate elementele pe care le-am menţionat anterior.

Când o cerere de înregistrare a mărcii a fost reglementar depusă pentru prima dată într-o altă ţară membră a Uniunii de la Paris sau membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, solicitantul poate revendica data primului depozit printr-o cerere de înregistrare în România a aceleiaşi mărci, cu condiţia ca această din urmă cerere să fie depusă la OSIM în termen de şase luni de la data constituirii primului depozit. Ţările Uniunii de la Paris sunt ţările cărora li se aplică Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, Paris, aşa cum a fost revizuită şi modificată, ratificată de România prin Decretul nr. 1177/1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 6 ianuarie 1969.

Drepturile de prioritate trebuie invocate odată cu depunerea cererii de înregistrare a mărcii, justificate prin acte de prioritate şi sunt supuse taxei legal stabilite.

Actele de prioritate se depun şi taxa legală se plăteşte în maximum trei luni de la data cererii de înregistrare a mărcii.

Nerespectarea termenului de trei luni atrage nerecunoaşterea priorităţii invocate.

––––––––––––(P)––––––––––––

Lege5
 vă oferă posibilitatea – prin funcţia “Urmărire modificări” – de a vedea rapid ce acte normative se modifică. Pe lângă lista documentelor mai importante care vor suferi modificări, aveţi la dispoziţie şi lista cu documentele favorite (alese personal de fiecare utilizator).

De asemenea, în Lege5 există şi posibilitatea de a evidenţia modificările la nivel de paragraf.

Aflaţi mai multe despre Lege5 de AICI.

urm_mod_fl


comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu