În acest material găsiţi o succintă punere în temă, potrivit Codului de procedură fiscală, precum şi răspunsul CCR la o critică de neconstituţionalitate ridicată de un contestatar.
Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, precum şi împotriva deciziei de reverificare se soluţionează de către structurile specializate de soluţionare a contestaţiilor, astfel cum sunt prevăzute prin art. 209 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.
Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente.
Contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act.
În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz.
Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
Soluţii asupra contestaţiei
Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.
În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.
Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.
Soluţia de desfiinţare este pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a pronunţat soluţia de desfiinţare.
Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, atunci când:
- organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
- soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Suspendarea executării actului administrativ fiscal
Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. De asemenea, se menţine dreptul contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia.
Comunicarea deciziei şi calea de atac
Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse în cauză, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Potrivit art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar (sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei) la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ a deciziei prin care s-a dispus desfiinţarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluţiei de desfiinţare emise în procedura de soluţionare a contestaţiei se face după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă.
Care este opinia unor contestatari?
Atacând cu excepţia de neconstituţionalitate aceste ultime dispoziţii citate, un contestatar a apreciat că persoana vătămată în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ fiscal nu poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ acest act, ci doar decizia emisă în procedura de soluţionare a contestaţiei administrative, fiind îngrădit dreptul său de acces la justiţie prin contestarea în faţa instanţei a actului vătămător în situaţia în care organul fiscal refuză expres soluţionarea contestaţiei administrative sau nu soluţionează această contestaţie în termenul legal de 30 de zile. În această situaţie, partea vătămată poate doar să solicite instanţei de contencios administrativ obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei administrative.
Dar, în acest caz, adaugă contestatarul, soluţionarea litigiului fiscal nu mai are loc într-un termen rezonabil şi într-o manieră echitabilă, ci se face în detrimentul intereselor procesuale ale contribuabilului şi în favoarea organului fiscal care, prin refuzul de soluţionare a cererii în termenul legal, împiedică accesul contribuabilului la instanţa de contencios administrativ şi soluţionarea litigiului fiscal într-un termen rezonabil.
Soluţionând critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, CCR a arătat, între altele, că eventualul comportament al părţilor sau al instituţiilor administrative care determină o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una ce ţine exclusiv de conduita părţilor implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat.
De asemenea, Curtea reaminteşte şi posibilitatea recursului prealabil sau graţios, o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecţia persoanei vătămate şi a administraţiei, iar, pe de altă parte, degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii.
De asemenea, Curtea a reţinut că nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic. În plus, s-a arătat că dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor condiţionări. Prin urmare, Curtea a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti.
Găsiţi întreg comentariul pe tema de mai sus în Decizia nr. 703/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 64 din 26 ianuarie 2015.
(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.
