3 Decembrie, 2016

Cum funcţionează sistemul indicaţiilor geografice

Curtea Europeană de Conturi a făcut public Raportul special nr. 11/2011 „Modul în care sistemul indicaţiilor geografice este conceput şi gestionat este favorabil pentru eficacitatea acestuia?”. Concluziile raportului nu sunt mulţumitoare, din perspectiva autorilor care propun şi un set de măsuri în consecinţă, aplicabile de ţările membre ale UE, se arată în Comunicatul de presă din 15 noiembrie, dat publicităţii de organizaţia din Luxemburg.

Sistemul indicaţiilor geografice are ca obiectiv protejarea denumirilor de produse care sunt înregistrate ca denumire de origine protejată (DOP) sau ca indicație geografică protejată (IGP), valoarea globală anuală a vânzărilor cu ridicata de astfel de produse fiind estimată la 15 miliarde de euro. De asemenea, acest sistem oferă fermierilor şi producătorilor de produse alimentare o potenţială oportunitate economică şi poate avea un impact pozitiv asupra economiilor rurale din regiunile Uniunii Europene; în egală măsură, sistemul poate oferi un impuls în vederea protejării culturii şi a tradiției locale şi permite o mai bună cunoaştere de către consumatori a originii produselor pe care aceştia le consumă.

Prin intermediul acestui audit al performanţei, Curtea de Conturi Europeană a examinat dacă modul în care Comisia gestionează sistemul indicaţiilor geografice este favorabil pentru eficacitatea acestuia în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor aferente. S-au utilizat trei criterii pentru acest audit, şi anume robusteţea cadrului definit pentru controalele aferente sistemului indicaţiilor geografice, atractivitatea sistemului indicaţiilor geografice pentru solicitanţii potenţiali şi informarea consumatorilor cu privire la sistemul indicaţiilor geografice.

Concluzia de ansamblu a Curţii a fost aceea că este nevoie de clarificări cu privire la o serie de probleme legate de cadrul de control aferent sistemului indicaţiilor geografice şi că nu există o strategie clară pentru promovarea sistemului indicaţiilor geografice în rândul producătorilor şi al consumatorilor şi nici cu privire la modalitatea în care să se mărească nivelul de cunoaştere a sistemului indicaţiilor geografice de către aceştia:

dispoziţiile legale nu prevăd cerinţe minime pentru controalele statelor membre privind caietul de sarcini aferent produselor;

● regulamentul aplicabil nu defineşte în mod clar obligaţia statelor membre de a efectua controale în vederea prevenirii şi a detectării practicilor neautorizate;

● prin urmare, majoritatea autorităţilor naţionale auditate nu desfăşoară în mod regulat controale având ca scop detectarea şi suprimarea acestor practici;

● Comisia nu monitorizează îndeaproape implementarea sistemului indicaţiilor geografice în statele membre. Până în prezent, nu s-a efectuat niciun audit al sistemului indicaţiilor geografice;

● solicitanţii potenţiali adesea nu sunt nici măcar conştienţi de existenţa sistemului sau sunt descurajaţi de procedurile de înregistrare de lungă durată;

● nivelul de recunoaștere de către consumatori a sistemului şi a simbolurilor aferente este foarte scăzut.

Curtea de Conturi formulează o serie de recomandări în vederea îmbunătăţirii eficacităţii sistemului indicaţiilor geografice. Comisia ar trebui să prevadă cerinţe minime pentru controalele privind caietul de sarcini, precum şi norme clare pentru un cadru de control care să presupună efectuarea în mod regulat a controalelor vizând detectarea şi suprimarea practicilor neautorizate. De asemenea, Comisia ar trebui să elaboreze o strategie pentru a mări nivelul de cunoaştere a sistemului indicaţiilor geografice de către solicitanţii potenţiali şi de către consumatori şi pentru a explora căi mai eficace de promovare a acestui sistem în rândul acestora.

*

Cadrul legislativ românesc

Regimul mărcilor şi al indicaţiilor geografice este reglementat, în legislaţia românească, prin Legea nr.84/1998 care ţine cont de reglementări internaţionale şi comunitare la care România este parte, cum sunt:

- Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, Paris, aşa cum a fost revizuită şi modificată, ratificată de România în 1968;

- Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 14 aprilie 1891, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificat de România în 1968; prin Decret publicat în 1969;

- Protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, ratificat de România prin Legea nr.5/1998;

- Regulamentul privind marca comunitarăRegulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 78 din 24 martie 2009;

- Clasificarea de la Nisa instituită prin Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967 şi la Geneva la 13 mai 1977 şi modificat la 2 octombrie 1979, şi la care România a aderat prin Legea nr. 3/1998 privind aderarea României la aranjamentele instituind o clasificare internaţională în domeniul proprietăţii industriale;

- Clasificarea de la Viena – instituie clasificarea internaţională a elementelor figurative ale mărcilor, întocmit la Viena la 12 iunie 1973 şi modificat la 1 octombrie 1985 şi la care România a aderat prin Legea nr. 3/1998.

După publicare, Legea nr.84/1998 a suferit o serie de modificări şi completări prin:

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, aprobată prin Legea nr.332/2006;

- Legea nr.66/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

● Reglementări privind cuantumul şi termenele privind plata taxelor pentru mărci şi indicaţii geografice pot fi consultate în anexa la Ordonanţa Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, aprobată cu modificări prin Legea nr.383/2002 şi republicată în Monitorul Oficial nr. 959 din 29 noiembrie 2006.

În aplicarea cadrului normativ de bază, în prezent este în vigoare Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1134/2010, publicată în Monitorul oficial nr.809 din 3 decembrie 2010, dată de la care s-a abrogat Hotărârea Guvernului nr.833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 27 noiembrie 1998.

Sectorial, menţionăm Procedura preliminară de înregistrare a cererilor de protecţie a noilor denumiri de origine, a indicaţiilor geografice şi a menţiunilor tradiţionale ale produselor vitivinicole la nivel naţional şi de modificare a condiţiilor specifice ale produselor vitivinicole obţinute într-o denumire de origine controlată sau o indicaţie geografică. Procedura a fost aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 119/2010, publicat în Monitorul oficial nr. 356 din 31 mai 2010. Procedura respectă cadrul normativ comunitar sectorial dat prin Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului din 29 aprilie 2008 privind organizarea comună a pieței vitivinicole, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999, a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 și a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2392/86 și a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 (JO L 148, 6.6.2008); prin Regulamentul (CE) nr. 607/2009 al Comisiei din 14 iulie 2009 au fost stabilite norme de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu