23 Iunie, 2017

Cum ar putea arăta certificatele de calitate a aerului, înlocuitoarele timbrului de mediu?

Ministerul Mediului a elaborat o primă formă a proiectului de act normativ prin care se stabileşte modelul eco-vignetelor, acele certificate de calitate a aerului sub forma unor stickere aplicate pe parbrizul maşinii, ale căror culori diferă în funcţie de norma de poluare.

Potrivit declaraţiilor anterioare ale ministrului Daniel Constantin, aceste eco-vignete vor înlocui timbrul de mediu (eliminat de la 1 februarie 2017), stickerul urmând a fi plătit la înmatricularea mașinii sau în termen de doi ani, pentru cei care au deja mașini înmatriculate.

 certificateSursa foto: Mediafax

Potrivit Mediafax, care a obţinut în exclusivitate proiectul, este vorba de şase certificate de calitate a aerului, cu dimensiunile de 6×6 cm, după cum urmează (de la cele mai puţin poluante, la cele mai poluante):

  • 0 (zero) – sticker verde, pentru vehiculele electrice şi cele cu motoare hybrid;
  • 6 (şase) – sticker albastru, pentru autoturismele şi vehiculele utilitare mari pe benzină (Euro 5 şi Euro 6, fabricate de la 1 ian. 2011) + camioanele, autobuzele şi autocarele pe benzină (Euro VI, fabricate de la 1 ian. 2017);
  • 5 (cinci) – sticker galben, pentru autoturismele şi vehiculele utilitare mari pe benzină (Euro 4, fabricate între 1 ian. 2006 şi 31 dec. 2010) şi pe motorină (Euro 5 şi Euro 6, fabricate de la 1 ianuarie 2011) + camioanele, autobuzele şi autocarele pe benzină (Euro V, fabricate între 1 ian. 2009 şi 31 dec. 2013) şi pe motorină (Euro VI, fabricate de la 1 ian. 2014);
  • 4 (patru) – sticker portocaliu, pentru autoturismele şi vehiculele utilitare mari pe benzină (Euro 2 şi 3, fabricate între 1 ian. 1997 şi 31 dec. 2005) şi pe motorină (Euro 4, fabricate între 1 ian. 2006 şi 31 dec. 2010) + camioanele, autobuzele şi autocarele pe benzină (Euro III şi IV, fabricate între 1 oct. 2001 şi 30 sep. 2009) şi pe motorină (Euro V, fabricate între 1 oct. 2009 şi 31 dec. 2013);
  • 3 (trei) – sticker gri, pentru autoturismele şi vehiculele utilitare mari pe motorină (Euro 3, fabricate între 1 ian. 2001 şi 31 dec. 2005) + camioanele, autobuzele şi autocarele pe motorină (Euro IV, fabricate între 1 oct. 2006 şi 31 sept. 2009);
  • 2 (doi) – sticker roşu, pentru autoturismele şi vehiculele utilitare mari pe motorină (Euro 2, fabricate între 1 ian. 1997 şi 31 dec. 2000) + camioanele, autobuzele şi autocarele pe motorină (Euro III, fabricate între 1 oct. 2001 şi 31 sept. 2006).

ATENŢIE! Acest proiect nu a fost făcut încă public şi este în forma elaborată sub conducerea ministrului Daniel Constantin, rămânând la latitudinea noului şef de minister dacă va introduce în dezbatere publică aceste prevederi, sub forma de mai sus.

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu