5 Decembrie, 2016

Efectele crizei financiare se reflectă şi în statisticile privind sărăcia

Efectele crizei financiare la nivelul populaţiei se reflectă şi în statisticile privind sărăcia, a cărei rată a crescut în întreaga Uniune Europeană în 2011 – 119,6 milioane de oameni, reprezentând 24,2% din totalul populatiei, faţă de 23,6% în 2010 şi 2008.

Există un pol de creştere în Bulgaria (41%), România (40,3%) şi Letonia (40,1%), respectiv Lituania (33,4%). La extrema cealaltă sunt Cehia (15,3%), Olanda (15,7%), Suedia (16,1%), Luxemburg (16,9%) şi Austria (16,8%). Totuşi, există o scădere a sărăciei şi excluziunii sociale de 3,7 pp în Italia şi 3.3 pp în Grecia, România (-1.1 pp) şi Portugalia (-0.9 pp).

Grupul cel mai vulnerabil la sărăcie îl reprezintă copiii cu 27 pp, cei mai expuşi fiind copiii din Bulgaria (51,8%), România (49,1%), Letonia (43,6%), Ungaria (39,6%), la polul opus fiind Norvegia (13%), Suedia (15,9%), Finlanda (16,1%).

Rata sărăciei populaţiei active este în continuare ridicată, la nivelul UE fiind de 24,3 pp, cei mai expuşi fiind cei din Bulgaria (45.2 pp), Letonia (40.9pp), România (39pp), cea mai redusă rată a sărăciei în rândul populaţiei active fiind Elveţia (13,9pp),  Islanda (14,3pp), Cehia (15,1pp), Suedia (15,4pp) şi Norvegia (15,9pp).

Vârstnicii, cei pe care îi identificăm la prima vedere ca fiind cei mai expuşi sărăciei, reprezintă grupul cel mai puţin expus, având în vedere că 20,5% se confruntă cu sărăcia, având în vedere procentul de 24,2 din totalul populaţiei expuse. Totuşi, în state precum Bulgaria (61,1 pp), Cipru (40,4 pp), Croaţia (40,4%), vârstnicii sunt mai expuşi sărăciei decât restul populaţiei. Vârstnicii din România expuşi sărăciei reprezintă 35,3% faţă de 40,3% total populaţie. La polul opus, cu cea mai redusă rată de sărăcie în totalul populaţiei vârstnice, se găseşte Islanda (4,5pp), Luxemburg (4,7 pp), respectiv Olanda (6,9pp).

Din totalul populaţiei expuse sărăciei în UE în 2011, 16,9pp rămân în zona deprivărilor severe, respectiv excluziunii sociale şi după ce au primit prestaţiile sociale, cu 0,9pp mai mulţi decât în 2010, procentul fiind mai mare faţă de anul 2010 în Estonia (1,7 pp în 2011 faţă de 2010), Bulgaria (1,6pp) şi Ungaria (1,5pp), România, Suedia şi Slovacia (1,4pp). Procentul cel mai mare al populaţiei sărace expuse deprivărilor şi după transferurile sociale (financiare, pensia nefiind în această categorie) se regăseşte în Bulgaria (22,3pp) şi România (22,2%), Spania (21,8%) şi Grecia (21,4%), cea mai redusă rată fiind în Cehia (9,8%), Olanda (11,0%), Austria (12,6%), Danemarca şi Slovacia (13,0 pp).

Având în vedere situaţiile diferite cultural între statele membre, o mediană este greu de găsit, soluţiile nu pot veni centralizat decât punctual (de ex. pachetul de măsuri pentru tineri promovat la ultimul EPSCO), în rest, politicile nationale trebuie să aibă în vedere principiul coeziunii sociale fără de care depăşirea crizei financiare va rezulta într-un decalaj economic major între clasele sociale, polarizând şi mai mult societatea europeană.

Din punctul de vedere al României se observă o îmbunătăţire a situaţiei, dar capacitatea actualului sistem de prestaţii sociale este deja atins, motiv pentru care construcţia unui sistem de colectare şi procesare a datelor care să ajute la realizarea de politici concentrate pe grupuri vulnerabile (şi nu pachete la comun) este mai mult decât necesară.

Astăzi, sistemul de prestaţii şi-a atins apogeul, cumulând efecte din trecut şi efecte punctuale care ţin de capacitatea agriculturii de subzistenţă pentru a produce bunuri de consum imediat. Fără o politică economică şi agricolă (şi nu agrară) care să utilizeze forţa de muncă existentă şi să reducă povara bugetară, sistemul actual de asistenţă, dar şi de asigurări sociale, va rămâne blocat într-un şir de prestaţii sociale reduse valoric (care nu-şi ating scopul reducerii deprivării materiale şi riscului de excluziune socială şi cel al unei generaţii viitoare cu capacitate de a produce valoare adăugată ridicată), dar acordate unui procent mare din populaţie.

Este important să fie analizate nevoile gospodăriei, perspectivele privind riscurile asupra copiiilor – cu un pachet concentrat pe aceştia din urmă, peste care să se adauge soluţii financiare într-o măsură mai mare alocate serviciilor sociale decât prestaţiilor sociale, care să rezolve nevoile specifice de la caz la caz (ex. poate un frigider să fie mai necesar decât o prestaţie de VMG şi ASF în acea lună pentru o familie din mediu rural cu cinci copii).

De asemenea, o analiză atentă asupra situaţiilor de excluziune socială din România: persoane cu handicap, populaţie rromă, tineri ieşiţi din sistemul de protecţie specială, victime ale traficului de persoane, persoane cu adicţii – pentru care sunt necesare programe speciale, cu o finanţare acoperitoare, efectele neintervenţiei putând fi cu mult mai costisitoare.

Click pe poze pentru mărire.

copil
grafic

Despre autor  ⁄ Denisa Pătraşcu

Licenţiată a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (2001), doctor în drept – specialitatea dreptul muncii (2007), membră a Reţelei Juriştilor din Organizaţia Internaţională a Muncii – ONU (2003), membru asociat al CRIFST – Academia Română (2013), membru colaborator al CRIFST – Academia Română (2010-2013), consultant şi senior expert (proiecte fonduri structurale) în domeniul social şi mediator autorizat.

Fara comentarii

Scrie un comentariu