11 Decembrie, 2016

Creşterea economică slabă influenţează consumatorii europeni

Concluziile studiului GfK „Climatul de consum Europa” pentru primul trimestru al anului 2012 oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economică şi veniturile, şi a dorinţei de cumpărare a consumatorilor din Austria, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Cehia, România şi Spania. Aceste 12 ţări însumează circa 80% din populaţia totală a celor 27 de state membre ale UE.

La începutul anului 2012, Europa continua să traverseze o criză economică şi financiară. Cu toate că pericolul acut pare să fi fost evitat prin programul de „haircut” aplicat Greciei, există încă îngrijorarea că ţările UE vor aluneca din nou în recesiune datorită crizei economice susţinute. În acest context, se pune şi întrebarea dacă măsurile de austeritate dure implementate în momentul de faţă, în toate ţările UE, reprezintă soluţia corectă. Este cert că Grecia, Spania, Portugalia şi Italia vor trebui să se ocupe iniţial de datele economice negative. Măsurile de austeritate dure din aceste ţări împiedică investiţiile şi determină cetăţenii să nu facă cumpărături majore.

Rămâne de văzut dacă consolidarea bugetelor dă rezultate, asigurând astfel mai mulţi bani pentru investiţiile pe termen mediu. Este cert că anul acesta, comparativ cu 2011, aproape toate economiile UE vor genera o creştere economică mai redusă. Ca atare, consumatorii europeni reacţionează şi ei divers. În timp ce, în unele ţări, aceştia consideră datele economice şi evoluţia situaţiei lor personale în lunile care urmează ca fiind pozitive, în alte ţări cetăţenii speră prea puţin într-o îmbunătăţire a situaţiei lor în viitorul previzibil.

Pieţele financiare au devenit mai calme dupa „haircut”-ul aplicat Greciei, însă criza este departe de a fi rezolvată. Regatul Unit, care nu este membru al zonei euro, a intrat în atenţia lor împreună cu Grecia, Spania, Portugalia şi Italia. Două agenţii de evaluare au ameninţat deja că îi vor reduce, în următoarele câteva luni, rating-ul de vârf. Muntele de datorii al ţării este enorm, iar şomajul a atins un maxim record.

La puţin timp după aprobarea MES, noul fond de salvare pe termen lung, un număr de ţări au solicitat mărirea fondului la 1 trilion de euro. Recent, atât OCDE, cât şi Franţa au sprijinit aceste solicitări. Se intenţionează ca valoarea şi mai mare a pachetului de salvare să protejeze ţările slăbite din punct de vedere financiar împotriva speculanţilor şi să calmeze pieţele financiare. Este însă cel puţin contestabil dacă aceste discuţii vor da sau nu mai multă încredere consumatorilor.

Aşteptările privind starea economiei: Franţa surprinde cu date economice pozitive

Conform datelor economice anticipate, creşterea economică în ţările UE continuă să fie privită foarte negativ. Comparativ însă cu ultimul trimestru al lui 2011, unele ţări prezintă valori oarecum îmbunătăţite.

Cu o valoare a indicatorului situată la 7,2 puncte, Germania este singura ţară care înregistrează o valoare pozitivă. Atât în Polonia (cu -6,2 puncte), cât şi în Franţa (-10,4 puncte), consumatorii priveau viitorul mai pozitiv în martie decât în luna anterioară.

În ambele ţări, indicatorul încrederii a crescut cu puţin sub 20 de puncte, comparativ cu luna care a trecut. Cehii (la -62,7 puncte) continuă să facă cea mai pesimistă evaluare a perspectivelor de creştere economică. În Grecia (-50,8) şi Portugalia (-40,6 puncte), valorile pentru aşteptările privind starea economiei continuă să fie negative. Dacă însă avem în vedere evoluţia din ultimele luni, oamenii din aceste ţări speră la o rezolvare a crizei în curând.

România se află la jumătatea eşalonului între cele 12 ţări analizate, cu -26 puncte (faţă de -34 în ultimul trimestru din 2011), ceea ce indică o uşoară creştere a încrederii cetăţenilor români în îmbunătăţirea situaţiei economiei naţionale.

Aşteptările privind veniturile: preţurile mari la benzină şi energie neliniştesc consumatorii europeni

Consumatorii din ţările UE îşi evaluează veniturile disponibile viitoare în mod foarte diferit. În ţările cu perspective economice mai pozitive, cetăţenii sunt şi ei mai pozitivi când vine vorba de evaluarea propriei lor situaţii economice. Germanii sunt europenii cei mai optimişti (cu 34,3 puncte).

Pe locurile doi şi trei, însă la o distanţa destul de mare, se află Polonia (-14 puncte) şi Austria (-21,2). Consumatorii din ţările lovite de criză, Grecia (-60,2 puncte), Italia (-48,4 puncte) şi Portugalia (-46,4) au făcut cea mai negativă evaluare a aşteptărilor lor privind veniturile.

Indicatorul privind aşteptările legate de venituri în România este mai bun în primul trimestru din 2012 faţă de cel din ultimul trimestru 2011, creşterea fiind de 5 puncte, de la -27 puncte.

Primul trimestru al lui 2012 nu a indicat nicio îmbunătăţire a aşteptărilor privind veniturile în Bulgaria. Rata armonizată a inflaţiei se situează actualmente la 2,0%. Principala cauză a inflaţiei este benzina. Preţurile au atins un maxim record. Consumatorii se tem că preţurile la electricitate, servicii şi transport se vor mări şi ele, contribuind la creşterea inflaţiei. A doua problemă este şomajul, situat în prezent la circa 11%.

Experţii anticipează însă că, până la sfârşitul anului, acesta va ajunge la 19%. Prognoza pesimistă este reflectată în indicatorul aşteptărilor privind veniturile, care a scăzut continuu de la sfârşitul ultimului an, şi care se situează actualmente la -28,9 puncte.

Dorinţa de cumpărare: britanicii anticipează măsuri de austeritate adiţionale

Măsurile de austeritate şi perspectiva creşterii economice reduse determină consumatorii din multe ţări europene să fie atenţi cu banii lor. La acest indicator, cea mai bună situaţie o au germanii (38,6 puncte), urmaţi de austrieci (26,6 puncte). Pe locul al treilea se plasează Polonia, cu -3,6 puncte.

În coada clasamentului se plasează Regatul Unit (-49,5 puncte), unde cetăţenii anticipează reduceri drastice ale cheltuielilor publice şi creşterea impozitelor, precum şi Grecia (-48,5 puncte) şi Portugalia (-41,5 puncte), ţări lovite de criză.

Românii sunt uşor mai prudenţi atunci când vine vorba despre disponibilitatea de cumpărare, comparativ cu perioada octombrie – decembrie 2011.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu