11 Decembrie, 2016

Creanţe fiscale – obligaţii fiscale

O bază de impozitare dă naştere (a se vedea exemplul nr. 2 de mai jos):

1) pentru stat: la un drept de a încasa (de la contribuabilul care deţine respectiva bază de impozitare) anumite venituri sub formă de impozite, taxe, contribuţii etc., adică la o creanţă fiscală;

2) pentru contribuabil: la o obligaţie de plată (pentru faptul că deţine respectiva bază de impozitare), către stat sub formă de impozite, taxe, contribuţii etc., adică la o obligaţie fiscală.

Acelaşi lucru, aceeaşi bază impozabilă, generează:

1) o creanţă fiscală, din punct de vedere al bugetului de stat, al celui care are de încasat, de luat;

2) o obligaţie fiscală, din punct de vedere al contribuabilului, al celui care are de dat, de suportat plata unor dări către stat.

***

O creanţă fiscală nu se poate naşte în lipsa unei baze de impozitare, a unei materii impozabile.

Numai o bază de impozitare, numai o materie impozabilă dă naştere unei creanţe fiscale.

Naşterea unei creanţe fiscale este un fenomen obiectiv.

O creanţă fiscală nu se poate naşte prin emiterea unor acte administrativ fiscal (precum prin decizii de impunere, prin somaţii, prin titluri de creanţă, prin titluri executorii etc.), aşa cum un copil nu se poate naşte prin emitere a unor acte civile, precum un certificat de naştere, o carte de identitate, un certificat de căsătorie etc.

Un act administrativ fiscal este o formă de exprimare a unei creanţe fiscale, aşa cum un act civil este o formă de identificare o unei persoane.

Un act administrativ fiscal nu dă naştere unei creanţe fiscale, aşa cum un act civil nu dă naştere unui copil.

Este foarte important a reţine faptul că naşterea unei creanţe fiscale este legată numai şi numai de existenţa unei baze de impozitare, de existenţa unei materii impozabile, şi nu de emiterea unor acte administrativ fiscal.

Aşa cum un certificat de naştere, o carte de identitate, un certificat de căsătorie oferă informaţii cu privire la naşterea şi existenţa unei persoane  (precum data naşterii, sexul, identitatea, starea civilă etc. a acesteia), dar fără a-i putea modifica data naşterii, tot aşa şi un act administrativ fiscal oferă informaţii cu privire la o creanţă fiscală născută, existentă, fără însă a-i putea modifica data naşterii acesteia.

Cei care nu au clare aceste noţiuni fundamentale săvârşesc grave erori în stabilirea perioadei de prescripţie, calculând începutul perioadei de prescripţie nu în funcţie de luna în care s-a născut baza de impozitare, ci în funcţie de data emiterii unor acte administrativ fiscal.

În condiţiile în care începutul perioadei de prescripţie se calculează  în funcţie de data emiterii unor acte administrativ fiscal se ajunge la o perioadă de prescripţie perpetuă, la infinit.

Prin unele articole, publicate în literatura de specialitate şi pe internet, se prezintă modalitatea prin care organele fiscale pot prelungi perioada de prescripţie cu mult peste 5 ani: la expirarea unei perioade de prescripţie (de 5 ani) se emite un nou act administrativ fiscal prin care se trece (stil suveică), la o altă perioadă de prescripţie (de 5 ani).

În condiţiile în care la expirarea unei perioade de prescripţie (de 5 ani) se emite un nou act administrativ fiscal prin care se trece (stil suveică) la o altă perioadă de prescripţie (de 5 ani), se poate ajunge la o perioadă de prescripţie care se poate prelungi la infinit, perpetuă.

***

Unele precizări se impun şi în legătură cu creanţele şi obligaţiile în raporturile civile dintre persoanele fizice şi juridice.

Într-un act de vânzare – cumpărare:

1) pentru cel care vinde (care are calitatea de vânzător, de furnizor, de creditor), se naşte un drept de a primi o sumă de bani, de încasare, se naşte o creanţă, care se înregistrează în activul bilanţului;

2) pentru cel care cumpără (care are calitatea de cumpărător, de beneficiar, de debitor, de datornic), se naşte o obligaţie de a da, de a plăti o sumă de bani, se naşte o obligaţie de plată, care se înregistrează în pasivul bilanţului.

Pentru cel care vinde (pentru furnizor): cel care cumpără are calitatea de „persoană obligată la plată”, de „datornic”, de „debitor”, înregistrat în contabilitatea furnizorului în contul (de activ) de „debitori”, în activul bilanţului.

Pentru cel care cumpără: cel care vinde are calitatea de „vânzător”, de „furnizor”, de „creditor”, înregistrat în contabilitatea cumpărătorului în contul (de pasiv) de „creditori”, în pasivul bilanţului.

Creanţa are sensul de drept al celui care vinde (al furnizorului, al creditorului) de a pretinde de la cumpărătorul său (de la beneficiarul său, de la debitorul său) o anumită sumă de bani.

Obligaţia are sensul (1) de datorie, de sarcină, de îndatorire; (2) de raport juridic civil prin care o persoană care a cumpărat ceva (devenind astfel îndatorată) are obligaţia de a plăti (persoanei de la care a cumpărat) o anumită sumă de bani.

Creanţa se înregistrează ca un drept al celui care are de încasat.

Obligaţia se înregistrează ca o datorie, ca o sarcină a celui care are de plătit.

Nu se poate naşte şi nu poate exista o creanţă fără a nu se naşte şi nu a exista şi o obligaţie de mărime egală, tot aşa cum nu se poate naşte şi nu poate exista o obligaţie fără a nu se naşte şi nu a exista şi o creanţă de mărime egală.

Creanţa şi obligaţia:

1) se nasc în acelaşi moment;

2)
sunt permanent într-un echilibru perfect;

3)
se sting (ambele) simultan, în acelaşi moment (indiferent când este acesta),

4)
nu poate exista una fără alta;

5)
nu poate fi diferită una faţă de alta, în nicio condiţie şi sub nicio formă.

***

Exemple care au rolul de a asigura înţelegerea cât mai deplină şi corectă a noţiunilor de „creanţe fiscale” şi „obligaţii fiscale”.

Exemplul nr. 1.

Cetăţeanul „X” a vândut, cu preţul de 100.000 de euro, un apartament (pe care îl deţinea de peste 3 ani) cetăţeanului „Y”, în data de 15 martie 2013.

În acelaşi moment, respectiv în data de 15 martie 2013, s-a născut:

1) un drept de a încasa, adică o creanţă, 100.000 de euro, a cetăţeanului „X” de la cetăţeanul „Y”;

2)
o datorie, o sarcină, o obligaţie, 100.000 de euro, a cetăţeanului Y” faţă de cetăţeanul „X”.

Creanţa şi obligaţia, de 100.000 de euro: (1) s-au născut în acelaşi moment; (2) au fost permanent într-un echilibru perfect; (3) s-au stins (ambele) simultan, în acelaşi moment (indiferent când a fost acesta).

***

Exemplul nr. 2.

Cetăţeanul „X” a vândut, cu preţul de 100.000 de euro, un apartament (pe care îl deţinea de peste 3 ani) cetăţeanului „Y”, în data de 15 martie 2013.

În această operaţiune, „baza impozabilă” o constituie „venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal” de 100.000 de euro.

În acelaşi moment cu constituirea bazei impozabile, respectiv în data de 15 martie 2013, s-a născut:

1) o creanţă fiscală, adică un drept al bugetului de stat de a încasa, de la contribuabilul „X”, „impozitul pe transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”, datorat şi calculat în baza art. 771 din Codul fiscal, în sumă de 100.000 x 3% = 3.000 de euro;

2) o obligaţie fiscală, adică o datorie a contribuabilul „X” de a plăti către bugetul de stat,  „impozitul pe transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”, datorat şi calculat în baza art. 771 din Codul fiscal, în sumă de 100.000 x 3% = 3.000 de euro.

Creanţa şi obligaţia sunt într-un echilibru perfect, sunt asemenea unei balanţe cu două talere, care se echilibrează perfect şi permanent, într-un taler (indiferent care este acesta) fiind creanţa iar în celălalt taler fiind obligaţia.

Metaforic vorbind, „balanţa creanţelor şi obligaţiilor fiscale” (care îşi găseşte corespondent în anumite conturi din activul şi din pasivul bilanţului), la nivelul unui contribuabil, exprimă:

1) într-un taler: creanţa fiscală, adică dreptul bugetului de stat de a încasa, de la contribuabilul respectiv, impozitele, taxele şi contribuţiile datorate de acesta;

2) în celălalt taler: obligaţia fiscală, adică datoria contribuabilului respectiv a plăti către bugetul de stat impozitele, taxele şi contribuţiile datorate acestuia.

Creanţa fiscală şi obligaţia fiscală este acelaşi fenomen, dar privit din două puncte de vedere diferite, respectiv:

1) din punct de vedere al bugetului de stat, caz în care avem creanţa fiscală şi

2) din punct de vedere al contribuabilului, caz în care avem obligaţia fiscală.

Aşa după cum am mai arătat, creanţa şi obligaţia: (1) se nasc în acelaşi moment; (2) sunt permanent într-un echilibru perfect; (3) se sting (ambele) simultan, în acelaşi moment (indiferent când este acesta), (4) nu poate exista una fără alta şi (5) nu poate fi diferită una faţă de alta, în nicio condiţie şi sub nicio formă.

Existenţa echivalenţei, egalităţii, echilibrului, identităţii şi corespondenţei depline şi permanente dintre o creanţă fiscală şi o obligaţie fiscală constituie condiţia de bază pentru evaluarea corectă a oricărei creanţe fiscale şi a oricărei obligaţii fiscale.
 
Dicţionar de noţiuni, termeni şi expresii fiscale
 
Colectarea creanţelor fiscale constă în exercitarea acţiunilor (întreprinse de organele fiscale) care au ca scop stingerea creanţelor fiscale. Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz. (Art. 110 C.p.f).

Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, drepturi determinate constând în (a) dreptul la perceperea creanţelor fiscale principale; şi în (b) dreptul la perceperea creanţelor fiscale accesorii. (Art. 21 C.p.f). Evidenţa creanţelor fiscale se organizează distinct pentru fiecare contribuabil. (Art. 1101 C.p.f).

Creanţele fiscale accesorii reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, drepturi determinate constând în dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condiţiile legii. (Art. 21 C.p.f).

Creanţele fiscale principale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, drepturi determinate constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat. (Art. 21 C.p.f).

Naşterea creanţei fiscale” şi a „obligaţiei fiscale” are loc în momentul în care se constituie baza de impunere care le generează. Din momentul în care s-a constituit baza de impunere care le generează, din acel moment se naşte (1) dreptul organului fiscal (a) de verifica legalitatea şi corectitudinea determinării creanţei fiscale, şi (b) de a solicita achitarea acesteia, şi (2) obligaţia contribuabilului de a achita obligaţia fiscală. (Art. 23 C.p.f).

Termenul de plată al creanţelor / obligaţiilor fiscale este la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează. (Art. 111 C.p.f).

Termenul de prescripţie pentru executarea silită a creanţelor fiscale este de 5 ani şi începe de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. (Art. 131 C.p.f).

Începerea termenului de prescripţie la executarea silită a creanţelor fiscale are loc de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. (Art. 131 C.p.f).

Stingerea creanţelor fiscale se face prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege. (Art. 24 C.p.f).

Titlul de creanţă”: actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii [art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003].

Titluri de creanţă sunt: a) decizia de impunere (decizia prin care se stabileşte răspunderea persoanelor pentru plata obligaţiilor fiscale principale şi pentru accesoriile acestora); b) declaraţia fiscală; c) decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii; d) declaraţia vamală; e) decizia prin care se stabilesc şi se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele şi alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile; f) procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale; g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28; h) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanţelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească. (Art. 110 C.p.f).

Titlu de creanţă este documentul prin care se stabileşte, în condiţiile legii (1) creanţe fiscale principale sau accesorii şi (2) răspunderea persoanelor pentru plata obligaţiilor fiscale principale şi pentru accesoriile acestora. (Art. 28 şi art. 141 C.p.f). Titlul de creanţă stă la baza emiterii titlului executoriu (niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc creanţe fiscale principale sau accesorii). (Art. 141 C.p.f). Titlul de creanţă se comunică persoanei obligate la plată şi poate fi atacat în condiţiile legii. (Art. 28 C.p.f).

Titlu executoriu este documentul emis de organul de executare competent (în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul) în baza căruia se aplică măsurile de executare silită a creanţelor fiscale. În titlul executoriu se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc, în condiţiile legii, creanţe fiscale principale sau accesorii. (Art. 141 C.p.f).

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Fara comentarii

Scrie un comentariu