7 Decembrie, 2016

Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state

Pornind de la necesitatea cooperării internaţionale pentru dezvoltarea economică şi rolul pe care îl deţin în acest domeniu investiţiile particulare internaţionale, având în vedere că diferende cu privire la astfel de investiţii pot surveni în orice moment, iar în mod normal ele se soluţionează de instanţele naţionale, în anumite cazuri, pentru a se oferi posibilitatea soluţionării diferendelor în alte condiţii decât la instanţele naţionale, au fost gândite mecanisme de conciliere şi arbitraj internaţional, sub auspiciile Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, fiind adoptată Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state din 18 martie 1965, ratificată de România la 07.06.1975.

Convenţia conţine reglementări privind:

  • - înfiinţarea şi funcţionarea Centrului internaţional pentru reglementarea diferendelor relative la investiţie (I.C.S.I.D.);
  • - competenţa Centrului;
  • - activitatea de conciliere;
  • - activitatea de arbitraj;
  • - înlocuirea şi recuzarea conciliatorilor şi arbitrilor;
  • - cheltuielile de procedură;
  • - locul procedurii;
  • - diferendele între statele contractante;
  • - amendamente;
  • -dispoziţii finale.

La sfârşitul anului 2003, Convenţia înregistra un număr de 154 de state contractante şi semnatare, respectiv părţi la Convenţie.

Având ca obiect de activitate oferirea de mijloace de conciliere şi arbitraj pentru reglementarea diferendelor relative la investiţie, care opun state contractante unor persoane ale altor state contractante, în conformitate cu prevederile din Convenţie, I.C.S.I.D. a adoptat mai multe regulamente şi anume:

  • - regulamentul administrativ şi financiar;
  • - regulamentul de procedură privind formularea cererilor de sesizare a I.C.S.I.D. pentru conciliere şi arbitrare;
  • - regulamentul de procedură privind concilierea;
  • - regulamentul de procedură privind arbitrarea;
  • - regulamentul de procedură privind mecanismul suplimentar pentru soluţionarea diferendelor care nu intră în câmpul de aplicare al Convenţiei.

În Convenţie sunt stabilite principiile de bază ale mecanismelor de soluţionare a diferendelor, iar în Regulamente sunt stabilite detaliile de aplicare acestor mecanisme.

Dacă în Convenţie sunt prevăzute mecanismele de soluţionare a diferendelor şi în Regulament detaliile de aplicare a acestor mecanisme, din punctul de vedere al dreptului material, investiţiile ce sunt protejate, precum şi drepturile investitorilor privind aceste investiţii sunt determinate prin acordurile bilaterale încheiate între state pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.

Dacă Statele care încheie acorduri bilaterale de promovare şi protejare reciprocă a investiţiilor sunt părţi la Convenţie, iar în Acordurile bilaterale sunt stabilite prevederi în conformitate cu care diferendele privind investiţiile ori drepturile investitorilor în legătură cu investiţiile pot fi soluţionate de I.C.S.I.D., în această situaţie devin aplicabile Convenţia şi Regulamentele aprobate de I.C.S.I.D., diferenţiat după modul de soluţionare ales, conciliere sau arbitraj.

În abordarea tematicii privind reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, vor fi prezentate principalele prevederi din Convenţie şi, după acestea, regulamentele elaborate de I.C.S.I.D. în aplicarea Convenţiei.

Stabilind competenţa I.C.S.I.D., Convenţia, la art. 25, prevede că aceasta se aplică diferendelor de ordin juridic între un stat contractant şi persoana unui alt stat contractant, care sunt în relaţii directe cu investiţia, diferende pe care părţile au consimţit în scris să le supună I.C.S.I.D. Atunci când părţile şi-au dat consimţământul, nici una dintre ele nu va putea să-l retragă în mod unilateral.

Ratificarea de către state a Convenţiei reprezintă un acord prezumat de a supune diferendele referitoare la investiţie spre soluţionare I.C.S.I.D. În plus, în acordurile bilaterale, sunt prevăzute clauze care stabilesc competenţa I.C.S.I.D. de soluţionare a diferendelor privind investiţiile.

Art. 25 conţine şi reglementări privind noţiunea de persoană a unui alt stat contractant. Astfel, prin persoană a unui alt stat contractant se înţelege orice persoană fizică care posedă naţionalitatea unui stat contractant, altul decât statul parte la diferende la data la care părţile au consimţit să supună diferendul consilierii sau arbitrajului, precum şi la data la care cererea a fost înregistrată la I.C.S.I.D., cu excepţia oricărei persoane care la una sau la alta dintre aceste date posedă deopotrivă şi naţionalitatea Statului contractant parte la diferend.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, se consideră, conform Convenţiei, persoană a unui alt stat contractant orice persoană juridică care posedă naţionalitatea unui stat contractant altul decât statul parte la diferend la data la care părţile au consimţit să supună diferendul concilierii sau arbitrajului şi orice persoană juridică care posedă naţionalitatea statului contractant parte la diferend la aceeaşi dată şi pe care părţile au convenit să o considere ca aparţinând unui alt stat contractant din cauza controlului exercitat asupra acesteia de către interese străine.

Orice stat contractant poate, în momentul ratificării, acceptării sau aprobării Convenţiei sau la orice dată ulterioară să facă cunoscute I.C.S.I.D. categoria sau categoriile de diferende pe care le consideră că pot sau nu pot să fie supuse competenţei I.C.S.I.D.

Art. 26 din Convenţie reglementează condiţiile de efectuare a arbitrajului.

Consimţământul părţilor la arbitraj este considerat, în afara unei stipulaţii contrare, ca implicând renunţarea la orice alt recurs.

Un stat contractant poate cere, ca o condiţie la consimţământul la arbitrajul desfăşurat în baza Convenţiei, ca recursurile administrative sau judiciare interne să fie epuizate.

Această prevedere din Convenţie este deosebit de importantă pentru economia litigiului arbitral.

Convenţia şi Regulamentul de arbitraj prevăd posibilitatea ca în situaţia înregistrării unui litigiu la ICSID între persoana unui stat contractant şi un alt stat contractant, statul parte, în calitate de pârât, să poată formula cerere reconvenţională împotriva reclamantului.

Obiectul sesizării I.C.S.I.D., respectiv soluţionarea litigiului privind o investiţie, poate avea la origine măsuri administrative sau judiciare interne luate de statul parte împotriva investiţiei.

Potrivit prevederilor art. 26 din Convenţie, după înregistrarea cererii de arbitrare la I.C.S.I.D. şi a depunerii, în varianta în care urmează a se derula şi o procedură scrisă, de reclamant a memoriului, statul parte are obligaţia să formuleze punctul său de vedere privind litigiul arbitral, în care să aprecieze asupra competenţei I.C.S.I.D. de soluţionare a litigiului şi poate formula cerere reconvenţională.

În condiţiile în care statul parte, în calitate de pârât în litigiul arbitral recunoaşte competenţa I.C.S.I.D. de soluţionare a litigiului arbitral şi dacă, în plus, formulează şi cererea reconvenţională, are obligaţia de la acest moment de a renunţa, respectiv a înceta, la măsurile administrative sau judiciare interne aflate în curs de derulare.

Excepţia de la această obligaţie, în sensul că o condiţie la consimţământul arbitraj să fie epuizarea recursurilor administrative sau judiciare interne, poate fi exprimată la momentul ratificării, acceptării sau aprobării Convenţiei prin formularea de rezerve, prin care să fie prezervat acest drept.

Or, majoritatea statelor care aplică Convenţia, inclusiv România, nu au formulat rezerve privind prezervarea unui astfel de drept.

În Convenţie este prevăzut un capitol distinct (Cap. III) „activităţile de conciliere”.

Un stat contractant sau o persoană a unui stat contractant, care doreşte să înceapă o procedură de conciliere, trebuie să adreseze în scris o cerere în acest scop secretarului general, care trimite o copie a acestuia celeilalte părţi.

Cererea trebuie să cuprindă lămuriri privind obiectul diferendului, identitatea părţilor şi consimţământul lor la conciliere potrivit Regulamentului de procedură referitor la sesizarea instanţelor de conciliere şi arbitraj.

Secretarul general trebuie să înregistreze cererea, în afară de cazul în care el apreciază, după cercetarea informaţiilor conţinute în cerere, că diferendul depăşeşte în mod evident competenţa I.C.S.I.D. El trebuie să notifice imediat părţilor înregistrarea sau refuzul de înregistrare.

Comisia de consiliere se constituie imediat ce va fi cu putinţă, după înregistrarea cererii, fiind compusă dintr-un conciliator unic sau dintr-un număr impar de conciliatori numiţi potrivit înţelegerii dintre părţi, iar în lipsa unui acord între părţi asupra numărului conciliatorului şi asupra modului de numire a lor, comisia va cuprinde trei conciliatori (fiecare parte numeşte un conciliator, iar al treilea, care este preşedintele comisiei, este numit înţelegere între părţi).

În cazul în care comisia de conciliere nu a fost constituită în cele 90 de zile care au succedat notificarea înregistrării cererii de secretarul general sau în orice alt termen convenit de părţi, la cererea părţii celei mai diligente şi, dacă este posibil, după consultarea părţilor, secretarul general numeşte un conciliator sau conciliatorii ce nu fuseseră încă desemnaţi.

Comisia de conciliere hotărăşte, în primul rând, asupra competenţei sale.

Comisia are atribuţia de a clarifica punctele litigioase dintre părţi şi trebuie să depună eforturi spre a le conduce spre o soluţie mutual acceptabilă.

Dacă părţile se pun ce acord, comisia întocmeşte un proces-verbal prin care inventariază punctele în litigiu şi ia act de înţelegerea părţilor.

Dacă, la o anumită fază a procedurii, comisia apreciază că nu există nici o posibilitate de înţelegere între părţi, ea închide procedura şi întocmeşte un proces-verbal prin care se constată că diferendul a fost supus concilierii, dar că părţile nu au ajuns la un acord.

Dacă una dintre părţi lipseşte sau se abţine de a lua parte la procedură, comisia încheie procedura şi întocmeşte un proces verbal constatând că una dintre părţi lipseşte sau se abţine de a participa la procedură.

Cu excepţia unei înţelegeri contrare a părţilor, nici una dintre ele nu poate invoca, cu ocazia unei alte proceduri desfăşurate în faţa arbitrilor, a unui tribunal sau în orice alt mod, opiniile exprimate, declaraţiile sau ofertele de reglementare făcute de cealaltă parte în cursul procedurii şi nici procesul-verbal sau recomandările comisiei.

Convenţia reglementează procedura de arbitrare în Cap. IV.

Astfel, potrivit art. 36, un stat contractant sau persoana unui stat contractant care doreşte să înceapă o procedură de arbitraj trebuie să adreseze în scris o cerere pentru aceasta secretarului general al I.C.S.I.D., care trimite o copie celeilalte părţi.

Cererea trebuie să conţină informaţii privind obiectul diferendului, identitatea părţilor şi consimţământul lor la arbitraj potrivit Regulamentului de procedură referitor la recurgerea la instanţele de conciliere şi arbitraj.

Secretarul general trebuie să înregistreze cererea în afară de cazul în care el, văzând informaţiile conţinute în cerere, apreciază că diferendul depăşeşte în mod evident competenţa I.C.S.I.D. Secretarul general trebuie să notifice imediat părţilor înregistrarea sau refuzul de înregistrare.

Tribunalul arbitral se constituie imediat ce e posibil după înregistrarea cererii şi se compune dintr-un arbitru unic sau dintr-un număr impar de arbitri numiţi în conformitate cu acordul părţilor, iar în lipsa unui acord între părţi asupra numărului de arbitri şi a modului de numire a acestora, tribunalul va fi alcătuit din trei arbitri, fiecare parte numind un arbitru, iar al treilea, care este preşedintele tribunalului, fiind numit prin înţelegere între părţi.

Arbitrii formând majoritatea trebuie să fie cetăţeni ai altor state decât statul contractant parte în diferend şi decât statul contractant a cărui persoană este parte în diferend. Acest principiu nu se aplică dacă, de comun acord, părţile desemnează arbitrul unic sau pe fiecare dintre membrii tribunalului.

Tribunalul statuează asupra competenţei sale şi asupra diferendului în conformitate cu regulile de drept adoptate de părţi.

În lipsa unui acord între părţi, tribunalul aplică dreptul statului contractant parte în diferend – inclusiv regulile referitoare la conflictele de legi –, precum şi principiile dreptului internaţional din domeniul respectiv.

Tribunalul nu poate refuza să judece sub pretextul lipsei sau obscurităţii normelor de drept.

Dacă părţile sunt de acord, tribunalul poate decide aplicând principiul „ex aequo et bono”.

Procedura de arbitraj se înfăptuieşte în conformitate cu prevederile Regulamentului de arbitraj în vigoare la data la care părţile au consimţit la arbitraj.

Dacă una dintre părţi lipseşte sau se abţine să-şi prezinte mijloacele de probă, ea nu poate fi considerată că a acceptat pretenţiile celeilalte părţi.

Dacă una dintre părţi lipseşte sau se abţine de a înfăţişa mijloacele de probă în orice moment al procedurii, cealaltă parte poate cere tribunalului să ia în considerare punctele concluziilor ce îi sunt supuse şi de a da sentinţa.

Tribunalul, notificând părţii care a fost lipsă cererea de care a fost sesizat, trebuie să acorde acestei părţi un termen de graţie înainte de pronunţarea sentinţei, dacă nu s-a convins că partea în cauză nu are intenţia de a se înfăţişa sau de a prezenta probele ei.

Potrivit prevederilor art. 46 din Convenţie, cu excepţia unui acord contrar al părţilor, tribunalul trebuie, la cererea uneia dintre acestea, să statueze asupra tuturor cererilor incidente, adiţionale sau reconvenţionale, legate în mod direct de obiectul diferendului, cu condiţia ca aceste cereri să fie acoperite prin consimţământul părţilor şi, pe de altă parte ele să ţină de competenţa I.C.S.I.D.

Acest articol este foarte important din punctul de vedere al desfăşurării litigiului arbitral.

Astfel, după momentul constituirii tribunalului arbitral, când părţile se întâlnesc în prezenţa tribunalului pentru a stabili procedura de derulare a litigiului arbitral, ele trebuie să stabilească, dacă în litigiu părţile pot prezenta cereri incidente, adiţionale sau reconvenţionale legate în mod direct de obiectul diferendului.

Chiar şi în situaţia în care nu există un acord contrar asupra prezentării acestor tipuri de cereri, Convenţia condiţionează soluţionarea unei astfel de cereri de consimţământul exprimat de cealaltă parte pentru soluţionarea de tribunal a cererii.

Aceeaşi situaţie, privind existenţa unui acord contrar al părţilor, se aplică în cazul măsurilor conservatorii solicitate în scopul salvgardării drepturilor părţilor.

Tribunalul hotărăşte asupra oricărei chestiuni cu majoritatea de voturi a tuturor membrilor lui.

Sentinţa este dată în scris, este semnată de membrii tribunalului care s-au pronunţat în favoarea sa şi trebuie să răspundă la toate punctele din concluziile supuse tribunalului şi să fie motivată.

Orice membru al tribunalului poate să adauge sentinţei fie opinia sa personală – dacă împărtăşeşte sau nu părerea majorităţii –, fie menţiunea dezacordului său.

I.C.S.I.D. nu publică nici o sentinţă fără consimţământul părţilor.

Copii certificate ale sentinţei se comunică părţilor, iar sentinţa se consideră a fi pronunţată în ziua trimiterii ziselor copii.

La cererea uneia dintre părţi, care trebuie prezentată în 45 de zile de la darea sentinţei, tribunalul poate, după ce a făcut notificare celeilalte părţi, să statueze asupra oricărei chestiuni asupra căreia ar fi omis să se pronunţe în sentinţă sau să corecteze orice greşeală materială pe care ar conţine-o sentinţa. Decizia face parte integrantă din sentinţă şi ea este notificată părţilor în aceleaşi condiţii ca şi sentinţa.

Orice diferend care ar putea să se ivească între părţi privind sensul sau efectul sentinţei, poate face obiectul unei cereri de interpretare adresate în scris secretarului general al I.C.S.I.D. de către una sau alta dintre părţi.

Cererea este supusă, dacă aceasta este posibil, tribunalului care a pronunţat sentinţa. În caz de imposibilitate se poate constitui un nou tribunal. Tribunalul poate, dacă apreciază că împrejurările o cer, să hotărască suspendarea executării sentinţei până ce se va fi pronunţat asupra cererii de interpretare.

Fiecare dintre părţi poate cere în scris secretarului general al I.C.S.I.D. revizuirea sentinţei, pe motivul descoperirii vreunui fapt de natură să exercite o influenţă hotărâtoare asupra sentinţei, cu condiţia ca înaintea pronunţării sentinţei acest fapt să fi fost necunoscut tribunalului ca şi părţii solicitatoare sau ca aceasta să nu-l fi ignorat.

Cererea trebuie să fie introdusă în următoarele 90 de zile de la descoperirea faptului nou şi, în orice caz, în următorii 3 ani de la pronunţarea sentinţei.

Cererea, dacă este posibil, este supusă tribunalului care a statuat, iar în caz de imposibilitate se constituie un nou tribunal.

Tribunalul poate decide, dacă apreciază că împrejurările o cer, suspendarea executării sentinţei până ce se va pronunţa asupra cererii de revizuire. Dacă, în cererea sa, partea în cauză solicită amânarea executării sentinţei, executarea este provizoriu suspendată până ce tribunalul va hotărî asupra cererii amintite.

Oricare dintre părţi poate să ceară, în scris, secretarului general al I.C.S.I.D. anularea sentinţei pentru unul dintre următoarele motive:

  • - viciu în constituirea tribunalului;
  • - abuz de putere evident al tribunalului;
  • - coruperea unui membru al tribunalului;
  • - încălcarea gravă a unei reguli fundamentale de procedură;
  • - lipsa de motivare.

Orice cerere trebuie făcută în următoarele 120 de zile de la darea sentinţei, în afară de cazul în care anularea este solicitată pe motiv de corupţie, în care caz cererea trebuie să fie prezentată în următoarele 120 de zile de la descoperirea corupţiei şi, în orice caz, în cei 3 ani următori datei sentinţei.

La primirea cererii, preşedintele numeşte imediat, dintre persoanele al căror nume figurează pe lista de arbitri, un comitet ad-hoc de trei membri. Nici un membru al acestui comitet nu poate fi ales dintre membrii tribunalului care a pronunţat sentinţa şi să posede aceeaşi naţionalitate cu vreunul dintre membrii acestui tribunal, aceea a statului parte în diferend sau a statului a cărui persoană este parte în diferend, nici să fi fost desemnat pentru a figura pe lista de arbitri de vreunul dintre statele amintite sau să fi îndeplinit funcţii de conciliator în aceeaşi cauză. Comitetul este împuternicit să anuleze sentinţa în întregime sau în parte pentru motivele legale invocate.

Comitetul poate să decidă, dacă apreciază că împrejurările o cer, suspendarea executării sentinţei până ce se va fi pronunţat asupra cererii de anulare dacă, în cererea sa, partea în cauză solicită amânarea executării sentinţei. Executarea este suspendată în mod provizoriu până ce comitetul va statua asupra cererii de suspendare a executării.

Dacă sentinţa este declarată nulă, diferendul este supus, la cererea părţii mai diligente, unui nou tribunal.

Sentinţa este obligatorie faţă de părţi şi nu poate fi obiectul vreunui apel sau recurs, în afară de căile prevăzute în Convenţie privitoare la interpretarea, revizuirea ori anularea sentinţei.

Fiecare parte trebuie să asigure executarea sentinţei potrivit termenilor ei, în afară de cazul în care executarea este suspendată în virtutea dispoziţiilor Convenţiei.

Fiecare stat contractant, acceptând Convenţia, recunoaşte orice sentinţă dată ca fiind obligatorie şi asigură executarea pe teritoriul său a obligaţiilor pecuniare pe care sentinţa le impune, ca şi când ar fi vorba de o judecată definitivă a unui tribunal funcţionând pe teritoriul respectivului stat.

Un stat contractant cu o Constituţie federală poate să asigure executarea sentinţei prin intermediul tribunalelor federale şi să prevadă că acestea vor trebui să considere o asemenea sentinţă ca o judecată definitivă a tribunalelor unuia dintre statele federale.

Pentru a obţine recunoaşterea şi executarea unei sentinţe pe teritoriul unui stat contractant, partea interesată trebuie să prezinte o copie certificată, pentru conformitate de secretarul general al tribunalului naţional competent sau oricărei alte autorităţi pe care zisul stat contractant o va desemna în acest scop. Fiecare stat contractant face cunoscut secretarului general al I.C.S.I.D. tribunalul competent sau autorităţile pe care le desemnează în acest scop, informându-l asupra eventualelor schimbări.

Executarea este reglementată de legislaţia privind executarea hotărârilor judecătoreşti în vigoare în statul pe teritoriul căruia se aplică o asemenea procedură.

Odată ce s-a constituit o comisie de conciliere sau un tribunal arbitral şi a fost pornită procedura, compunerea acestora nu poate fi modificată.

Totuşi, în caz de deces, de incapacitate sau de demisie a unui consiliator sau unui arbitru, în caz de vacanţă, se procedează la desemnarea altuia în conformitate cu Regulile prevăzute în Convenţie.

Orice membru al unei comisii de conciliere sau al unui tribunal arbitral continuă să-şi îndeplinească funcţiile sale în această calitate în pofida faptului că nu mai figurează pe listă.

Dacă un conciliator sau un arbitru numit de una dintre părţi demisionează fără asentimentul comisiei de conciliere sau tribunalului arbitral al cărui membru este, preşedintele numeşte în locul vacant o persoană de pe lista corespunzătoare.

O parte poate cere comisiei de conciliere sau tribunalului arbitral recuzarea unuia dintre membrii acestora pentru orice motiv implicând o lipsă evidentă în ceea ce priveşte calităţile cerute prevăzute în Convenţie, şi în plus, în cazul procedurii de arbitraj, recuzarea poate fi motivată de faptul neîntrunirii condiţiilor prevăzute de Convenţie pentru numirea tribunalului arbitral.

Ceilalţi membri ai comisiei de conciliere sau ai tribunalului arbitral, după caz, se pronunţă asupra oricărei cereri pentru recuzarea unui conciliator sau a unui arbitru, în caz de egalitate de voturi, sau dacă cererea de recuzare vizează un conciliator sau un arbitru unic sau o majoritate a comisiei de conciliere sau a tribunalului arbitral, decizia este luată de către preşedinte.

Redevenţele datorate de părţi pentru utilizarea serviciilor I.C.S.I.D. sunt fixate de secretarul general în conformitate cu Regulamentele adoptate în această privinţă de Consiliul administrativ.

Fiecare comisie de consiliere şi fiecare tribunal arbitral fixează onorariile şi cheltuielile membrilor săi în limitele definite de Consiliul administrativ şi după consultarea secretarului general al I.C.S.I.D.

Părţile pot fixa dinainte, de acord cu comisia de conciliere sau cu tribunalul arbitral, onorariile şi cheltuielile membrilor acestora.

În cazul unei proceduri de consiliere, onorariile şi cheltuielile membrilor comisiei, cât şi redevenţele pentru utilizarea serviciilor I.C.S.I.D., sunt suportate în mod egal de părţi. Fiecare parte suportă orice alte cheltuieli pe care le face pentru desfăşurarea procedurii.

În cazul unei proceduri de arbitraj, tribunalul fixează, sub rezerva unui acord contrar al părţii, suma globală a cheltuielilor făcute de acesta, pentru nevoile procedurii şi hotărăşte modalităţile de repartiţie şi de plată a ziselor cheltuieli, a onorariilor şi cheltuielilor membrilor tribunalului şi a redevenţelor datorate pentru utilizarea serviciilor I.C.S.I.D. Această decizie face parte integrantă din sentinţă.

Procedurile de conciliere şi de arbitraj se desfăşoară, de regulă, la sediul I.C.S.I.D.

În baza acordului părţilor, procedurile de conciliere şi de arbitraj se pot desfăşura şi la sediul Curţii Permanente de arbitraj sau al oricărei alte instituţii corespunzătoare, publică sau particulare, cu care I.C.S.I.D. a încheiat aranjamente în acest scop, fie în orice alt loc, aprobat de Comisie dau de tribunal după consultarea secretarului general al I.C.S.I.D.

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu