9 Decembrie, 2016

Contractul la distanţă

Reglementat prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 130/2000, republicată în Monitorul oficial nr. 177/2008, regimul contractelor la distanţă a suferit amendări pe seama situaţiilor complexe apărute în practică, astfel cum se reflectă şi în  cazuistica românească, cât şi în cea comunitară.

Contractul la distanţă este definit ca fiind contractul de furnizare de produse sau servicii încheiat între un comerciant şi un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către comerciant, care utilizează în mod exclusiv, înainte şi la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţă.

Tehnicile de comunicaţie la distanţă sunt enumerate în Anexa la ordonanţă, astfel cu apar şi în Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor în cadrul contractelor la distanţă:

- imprimate neadresate şi adresate;

- scrisori tipizate;

- publicitate tipărită cu bon de comandă;

- cataloage;

- apel telefonic cu intervenţie umană şi fără intervenţie umană (automat de apel, audiotext);

- radio;

- videofon (telefon cu imagine);

- videotext (microordinator, ecran TV cu tastatură sau ecran tactil);

- poştă electronică (e-mail);

- telecopiator (fax);

- televiziune (teleshopping).

Situaţiile conflictuale din practică au impus obligaţia ca, înainte de încheierea contractului la distanţă, comerciantul să îl informeze pe consumator în timp util, corect şi complet asupra următoarelor elemente:

- identitatea comerciantului şi, în cazul contractelor care prevăd plata anticipată, adresa şi modalităţile de contactare a acestuia, telefon/fax, e-mail şi codul unic de înregistrare;

- caracteristicile esenţiale ale produsului sau serviciului;

- preţul bunurilor sau tarifele serviciilor, cu toate taxele incluse;

- cheltuielile de livrare, dacă este cazul;

- modalităţile de plată, de livrare sau de prestare;

- dreptul de denunţare unilaterală a contractului, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezenta ordonanţă;

- costul utilizării tehnicii de comunicaţie la distanţă, în cazul în care acesta este calculat altfel decât conform tarifului de bază;

- perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului;

- durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs sau serviciu;

- termenul limită de executare a obligaţiilor rezultând din contract.

Consumatorul trebuie să primească, în scris sau pe un alt suport durabil la dispoziţia sa şi la care are acces, în timp util, în perioada executării contractului şi până cel mai târziu în momentul livrării, condiţiile şi modalităţile de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală, pentru cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă, sub forma clauzei următoare: “Consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantului că renunţă la cumpărare, fără penalităţi şi fără invocarea unui motiv, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea produsului sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului”. În cazul omiterii acestei clauze, produsul sau serviciul este considerat livrat fără cerere de comandă din partea consumatorului.

Dacă părţile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanţă îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa.

Consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul la distanţă, în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cădea în sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor. Termenul de 10 zile începe să curgă:

- pentru produse, de la data primirii lor de către consumator, dacă au fost îndeplinite, de către ofertant, obligaţiile de informare;

- pentru servicii, din ziua încheierii contractului sau după încheierea contractului, din ziua în care obligaţiile de informare au fost îndeplinite, cu condiţia ca întârzierea să nu depăşească 90 de zile.

În cazul în care comerciantul a omis să transmită consumatorului informaţiile obligatorii, termenul pentru denunţarea unilaterală a contractului este de 90 de zile şi începe să curgă: pentru produse – de la data primirii lor de către consumator; pentru servicii, de la data încheierii contractului.

În cazul exercitării dreptului de denunţare unilaterală a contractului de către consumator, comerciantul are obligaţia să ramburseze sumele plătite de consumator fără a-i solicita acestuia cheltuielile aferente rambursării sumelor. Rambursarea sumelor se va face în cel mult 30 de zile de la data denunţării contractului de către consumator.

În cazul în care, pentru produsul sau serviciul ce face obiectul contractului la distanţă, comerciantul creditează consumatorul, direct sau în baza unui acord încheiat de comerciant cu un terţ, odată cu denunţarea unilaterală a contractului la distanţă încetează de drept şi contractul de acordare a creditului, fără penalităţi pentru consumator.

ATENŢIE! Consumatorul NU poate denunţa unilateral următoarele tipuri de contracte, cu excepţia cazurilor în care părţile au convenit altfel:

- contracte de furnizare de servicii a căror execuţie a început, cu acordul consumatorului, înaintea expirării termenului de 10 zile lucrătoare;

- contracte de furnizare de produse sau servicii al căror preţ depinde de fluctuaţiile cursurilor pieţei financiare care nu pot fi controlate de comerciant;

- contracte de furnizare a unor produse executate după specificaţiile consumatorului sau a unor produse distinct personalizate, precum şi a acelora care, prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada ori deteriora rapid;

- contracte de furnizare a înregistrărilor audio, video sau a programelor informatice, în cazul în care au fost desigilate de către consumator;

- contracte de furnizare a ziarelor, periodicelor, jurnalelor-magazin;

- contracte de servicii de pariuri sau loterii.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României

Curtea Constituţională a fost sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 130/2000, excepţie invocată de instanţa de judecată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie constând în refuzul restituirii contravalorii unui produs cumpărat în temeiul unui contract încheiat la distanţă.

Instanţa de judecată a susţinut că textul de lege criticat, instituind posibilitatea consumatorului de a denunţa unilateral un contract valabil încheiat, fără să existe un motiv temeinic, încalcă principiul securităţii raporturilor juridice contractuale şi îl expune arbitrariului cumpărătorului pe vânzătorul care şi-a îndeplinit corespunzător obligaţia, cu consecinţa cauzării unor prejudicii irecuperabile acestuia din urmă.

Curtea a apreciat că instituirea, în favoarea consumatorilor, a unui drept de denunţare unilaterală a contractului, fără penalităţi, reprezintă o limitare legală a libertăţii contractuale, justificată în mod obiectiv şi rezonabil de necesitatea asigurării unei protecţii sporite a consumatorilor, în considerarea faptului că aceştia nu au suficiente cunoştinţe pentru a aprecia în mod corect dacă bunurile sau serviciile destinate consumului corespund standardelor de calitate reglementate de legislaţia internă şi internaţională.

Pe de altă parte, specificul obiectului acestui contract, şi anume furnizarea de produse sau servicii în temeiul unui contract încheiat prin intermediul unor tehnici de comunicare la distanţă, fără a exista posibilitatea de a examina produsul în mod concret sau de a aprecia natura serviciului furnizat înainte de încheierea contractului, impune o reglementare favorabilă consumatorului, în privinţa posibilităţii denunţării unilaterale.

Curtea a infirmat şi susţinerea referitoare la cauzarea de prejudicii irecuperabile comerciantului, prin exercitarea dreptului de denunţare unilaterală a contractului de către consumator. (Decizia nr. 1591/2011, publicată în Monitorul oficial nr. 80/2012).

Hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca răspuns la întrebări preliminare primite de la instanţe naţionale

* Trimitere preliminară – Directiva 97/7/CE – Protecţia consumatorilor – Contracte la distanţă – Informarea consumatorului – Informaţii furnizate sau primite – Suport durabil – Noţiune – Hiperlink pe site-ul internet al furnizorului – Dreptul de retractare. Hotărârea Curţii (Camera a treia) din 5 iulie 2012, cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Oberlandesgericht Wien Austria  în cauza C-49/11.

Instanţa de trimitere Oberlandesgericht Wien a formulat o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare pentru interpretarea articolului 5 alineatul (1) din Directiva 97/7/CE, respectiv despre:

- informaţiile privind contractul, puse la dispoziţia consumatorului printr-o legătură hipertext (hyperlink) care îndrumă către site-ul internet al furnizorului;

- dreptul consumatorului de primi aceste informaţii pe un suport durabil;

- interpretarea noţiunii “suport durabil”.

Prin Hotărârea pronunţată, CJUE a arătat că Articolul 5 alineatul (1) din Directiva 97/7/CE trebuie interpretat în sensul că o practică comercială care constă în a nu face accesibile informaţiile prevăzute de această dispoziţie decât printr-un hiperlink pe site-ul internet al întreprinderii în discuţie nu îndeplineşte cerinţele dispoziţiei menţionate, deoarece aceste informaţii nu sunt nici “furnizate” de această întreprindere, nici “primite” de consumator, în sensul aceleiaşi dispoziţii, şi că un site internet cum este cel în cauză în acţiunea principală nu poate fi considerat “suport durabil”, în sensul articolului 5 alineatul (1) sus-menţionat. (Cauza C-49/11 publicată în Jurnalul oficial al Uniunii Europene JO C 145 din 14.05.2011)

* Cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, solicitată de Bundesgerichtshof din Germania, pentru interpretarea articolului 6 alineatul (1) a doua teză şi alineatul (2) din Directiva 97/7/CE: legislaţie naţională care permite suportarea de către consumator a cheltuielilor de expediere a mărfurilor în cazul retractării.

Prin Hotărârea pronunţată, CJUE a arătat că Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf a doua teză şi alineatul (2) din Directiva 97/7/CE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale care permite furnizorului, într un contract încheiat la distanţă, să impute consumatorului costurile de expediere a mărfurilor, în cazul în care acesta din urmă îşi exercită dreptul de retractare. (Cauza C-511/08 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii europene C 32, 7.02.2009).

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu