3 Decembrie, 2016

Contestaţia în procedura fiscală

Pornind de la o decizie a Curţii Constituţionale, am considerat util să vedem ce prevede Codul de Procedură fiscală, în materia contestaţiei, pentru a înţelege mai bine interpretarea şi soluţia dată de CCR.

Potrivit art. 205 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată (r3) în Monitorul oficial nr. 513/2007, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

Contestaţia se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.

Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, precum si împotriva deciziei de reverificare se soluţionează de către:

- structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei, precum şi pentru contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepţia celor emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală;

- structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, competentă pentru administrarea contribuabililor nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, pentru contestaţiile formulate de aceştia, ce au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei, precum şi pentru contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepţia celor emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală;

- Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili, precum şi cele formulate împotriva actelor enumerate în Art. 209 Cod proc. fiscală, emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală, indiferent de cuantum.

Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente.

Contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act.

Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă. Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

- organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

- soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare competent va stabili şi termenul până la care se suspendă procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.

Procedura administrativă se reia la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.

Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Soluţii asupra contestaţiei. Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat. Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare. Soluţia de desfiinţare este pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a pronunţat soluţia de desfiinţare.

Comunicarea deciziei şi calea de atac. Potrivit art. 218 Cod proc. fiscală, decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

Atacarea deciziilor. Potrivit aceluiaşi articol 218 alineat (2), deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desfiinţarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluţiei de desfiinţare emise în procedura de soluţionare a contestaţiei se face după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă.

Decizia CCR pe care am semnalat-o în titlu priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, text care, aşa cum am arătat mai sus, prevede că deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei a invocat prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie.

Curtea constată că, prin Decizia nr. 617/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 390/2010, a stabilit că prin procedurile de recurs administrativ reglementate de textul de lege criticat se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.

Cu acelaşi prilej, Curtea a mai reţinut că actele de soluţionare de către organele administrative a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt, aşadar, acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată. Aşa fiind, Curtea a reţinut că textul legal criticat nu încalcă art. 21 din Constituţie.

Totodată, prin Decizia nr. 95/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 320/2011, Curtea a reţinut că trebuie distins între mai multe ipoteze, după cum urmează:

* Organul fiscal competent nu a soluţionat contestaţia deoarece a suspendat, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă sau când soluţionarea cauzei depinde, în tot ori în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

* Organul fiscal competent nu a soluţionat contestaţia în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fără a exista vreun motiv de suspendare.

Având în vedere dispoziţiile Codului de procedură fiscală, precum şi pe cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea a observat că o atare situaţie se circumscrie nesoluţionării în termenul legal a cererii de către organul fiscal. Într-o atare situaţie, cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanţei de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluţionare a contestaţiei.

* Organul fiscal competent a soluţionat contestaţia în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală, pronunţând o decizie în acest sens.

Curtea a constatat că în toate cazurile, ulterior pronunţării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulţumit poate ataca această decizie la instanţa de contencios administrativ competentă. În soluţionarea cererii, instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, adică şi asupra actelor administrative fiscale contestate în faţa organului fiscal.

De asemenea, Curtea a constatat că eventualul comportament al părţilor sau al instituţiilor administrative care determină o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci o problemă ce ţine exclusiv de conduita părţilor implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat.

CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată, prin Decizia nr. 1060/2012, din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 74/2013.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu