10 Decembrie, 2016

Contestaţia împotriva titlului de creanţă şi împotriva altor acte administrative fiscale

Recent, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată la Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ, într-o cauză ce are ca obiect anularea în parte a unei decizii de impunere.

Critica se referă la dispoziţiile art. 205 din Codul de procedură fiscală şi art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, autorul acesteia susţinând că textele de lege criticate încalcă prevederi din Constituţie, precum şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece “încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil soluţionat de o instanţă de judecată prevăzută de lege”.

● Dreptul la contestaţie este reglementat de art.205 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal – şi care poate să demonstreze dreptul său sau interesul legitim lezat – sau prin lipsa acestuia. Prin lipsa actului administrativ fiscal se înţelege nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal.

Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună. În aceste condiţii, pot fi contestate şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului. Articolul 89 (1), la care se face trimitere, prevede că bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situaţii:

- când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;

- când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz, competenţa de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.

În cazul deciziilor emise potrivit art. 89 din Codul de procedură fiscală, bazele de impunere se pot contesta numai prin contestarea deciziei referitoare la baza de impunere, nu şi a deciziilor de impunere emise ulterior în temeiul acesteia.

Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.

● Obiectul contestaţiei îl constituie – potrivit art.206 Cod pr. Fiscală – numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepţia contestaţiei împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal. Contestaţia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat şi nu este supusă taxelor de timbru.

 Termenul de depunere a contestaţiei. Art. 207 din Codul de procedură prevede un termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii, pentru depunerea contestaţiei. În cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluţionare competent.

 Competenţa de soluţionare a contestaţiilor. Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, precum şi împotriva deciziei de reverificare se soluţionează de către:

a) structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei, precum şi pentru contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepţia celor emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală;

b) structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, competentă conform art. 36 alin. (3) pentru administrarea contribuabililor nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, pentru contestaţiile formulate de aceştia, ce au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei, precum şi pentru contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepţia celor emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală;

c) Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili, precum şi cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală, indiferent de cuantum.

Competenţa de soluţionare a contestaţiilor se poate delega altui organ de soluţionare din cele de mai sus, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF. Contestatorul şi persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei sunt informaţi cu privire la schimbarea competenţei de soluţionare a contestaţiei.

Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente.

Contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act.

Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de alte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale se soluţionează de către aceste autorităţi.

 În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz. Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

*

Jurisprudenţă. După această prezentare, succintă, a cadrului legal, revenim la critica asupra căreia a trebuit să se pronunţe Curtea Constituţională, sesizată prin încheierea Tribunalului Dâmboviţa, în cauza aflată în stare de judecată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă:

- dispoziţiile art. 205 din Codul de procedură fiscală, prezentat mai sus,

precum şi

- prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei au invocat prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

● În ce priveşte criticile formulate asupra art. 205 Cod pr. Fiscală, Curtea s-a mai pronunţat în raport cu critici identice de neconstituţionalitate şi, de fiecare dată, a constatat constituţionalitatea acestui text legal. Prin decizii anterioare, Curtea a stabilit că instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecţia persoanei vătămate şi a administraţiei, iar, pe de altă parte, degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii. Prin urmare, Curtea a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti.

● În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, tot prin decizii anterioare Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că procedura prealabilă reglementată de textul de lege criticat nu este de natură să afecteze dreptul de acces liber la justiţie ori dreptul la un proces echitabil şi că instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. De altfel, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, Curtea Constituţională a statuat cu valoare de principiu că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.

Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 1224/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 796 din 10 noiembrie a.c.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Comentarii

  • Răspunde
    hagi tudose
    ianuarie 12 2013

    …sistemul de drept romanesc este conceput anti-firma,anti-intreprinzator si anti-cetatean.
    Ilegalitatile functionarilor publici sunt ascunse in proceduri greoaie si stufoase care nu duc nicaieri !

  • Răspunde
    George
    noiembrie 14 2013

    Buna ziua,
    Va rog sa-mi spuneti daca exista vreo sansa, chiar si cea mai mica, de a ataca o lege ca persoana fizica, privitoare la impozitul pe masina. As contesta nu doar modul de calcul, extrem de eronat, dar si abuzul in sine prin stabilirea unor sume colosale la anumite categorii de masini.
    In cazul meu discutam de o masina indubitabil utilitara, este vorba de o Toyota FJ Cruiser, care insa a ajuns intr-o alta categorie doar pentru RAR-ul n-a constatat ca ar avea in dotare si o platforma/bena pentru transport…
    Ok, nu este o utilitara (!), si are si aproape 4000 cmc benzina/gpl, este euro 5… totusi, de la un impozit rational, pana la sume fabuloase este o mare distanta, pt ca:
    - in prezent platesc 5800 ron/an;
    - in 2014 voi plati cu o majorare in plus de 16%, adica 6700 ron/an.
    Toate acestea in conditiile in care astfel de impozite se platesc in Romania pentru 10 case normale sau 10 autobuze sau alte 10 utilitare… iar in Germania pentru aceeasi masina se platesc 650 euro si in Anglia 490 lire…
    Prin urmare, va rog sa-mi dati un sfat cu privire la aceasta speta.
    Multumesc anticipat,
    George

Scrie un comentariu