10 Decembrie, 2016

Contestarea actelor administrative fiscale. Care este procedura?

În aplicarea dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, au intrat, recent, în vigoare Instrucţiunile aprobate prin Ordinul ANAF nr. 450/2013, publicat în Monitorul oficial nr. 236 din 24/04/2013, dată de la care au fost abrogate Instrucţiunile aprobate prin OPANAF nr. 2.137/2011.

Vedeţi, mai jos, câteva repere, precum şi motivarea Curţii Constituţionale pronunţată în Decizia nr. 116/2013 pentru respingerea unei critici de neconstituţionalitate.

Potrivit Art. 205 şi urm. din Cod proc. fiscală, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. În acest din urmă caz, persoana care formulează o contestaţie pentru lipsa unui act administrativ fiscal trebuie să demonstreze dreptul său sau interesul legitim lezat. Prin lipsa actului administrativ fiscal se înţelege nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal.

Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună. În aceleaşi condiţii pot fi contestate şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

Contestaţia se depune
la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat şi nu este supusă taxelor de timbru. În contestaţiile care au ca obiect sume se va specifica cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe categorii de impozite, taxe, datorie vamală, contribuţii, precum şi accesorii ale acestora. În situaţia în care contestatorul precizează că obiectul contestaţiei îl formează actul administrativ fiscal atacat, fără însă a menţiona, înăuntrul termenului acordat de organul de soluţionare, cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe feluri de impozite, taxe, datorie vamală, contribuţii, precum şi accesorii ale acestora, sau măsurile pe care le contestă, contestaţia se consideră formulată împotriva întregului act administrativ fiscal.

În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie (la ANAF) sau dispoziţie (la autorităţile administraţiei publice locale), după caz.

Decizia sau dispoziţia este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Prin decizia dată, contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat. Dacă prin decizie se desfiinţează – total sau parţial – actul administrativ atacat, urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.

Soluţia de desfiinţare este pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a pronunţat soluţia de desfiinţare.

Comunicarea deciziei şi calea de atac.
Potrivit art. 218 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

Alineatul (2) al aceluiaşi articol precizează că deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

p1
Sursa foto: Lege5 Online

În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, a deciziei prin care s-a dispus desfiinţarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluţiei de desfiinţare emise în procedura de soluţionare a contestaţiei se face după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă.

Excepţia de neconstituţionalitate
anunţată în preambul se referă la aceste ultime dispoziţii citate, din alin.(1) şi (2) ale art. 218 Cod proc. fiscală. Excepţia a fost invocată de instanţa de judecată, din oficiu, într-un dosar având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unui act administrativ-fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât persoana vătămată în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ fiscal nu poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ acest act, ci doar decizia emisă în procedura de soluţionare a contestaţiei administrative, fiind îngrădit dreptul său de acces la justiţie prin contestarea în faţa instanţei a actului vătămător în situaţia în care organul fiscal refuză expres soluţionarea contestaţiei administrative sau nu soluţionează această contestaţie în termenul legal de 30 de zile.

În această situaţie, partea vătămată poate doar să solicite instanţei de contencios administrativ obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei administrative. Dar, în acest caz, soluţionarea litigiului fiscal nu mai are loc într-un termen rezonabil şi într-o manieră echitabilă, ci se face în detrimentul intereselor procesuale ale contribuabilului şi în favoarea organului fiscal care, prin refuzul de soluţionare a cererii în termenul legal, împiedică accesul contribuabilului la instanţa de contencios administrativ şi soluţionarea litigiului fiscal într-un termen rezonabil.

CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Invocând şi jurisprudenţa sa anterioară, prin raportare la critici similare, Curtea subliniază că “cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanţei de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluţionare a contestaţiei”.

De asemenea, în toate cazurile, “ulterior pronunţării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulţumit poate ataca această decizie la instanţa de contencios administrativ competentă. În soluţionarea cererii, instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, adică şi asupra actelor administrative fiscale contestate în faţa organului fiscal.”

Curtea a constatat, totodată, că “eventualul comportament al părţilor sau al instituţiilor administrative care determină o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una ce ţine exclusiv de conduita părţilor implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. “

Decizia CCR nr. 116/2013 a fost publicată în Monitorul oficial nr. 272/15.05.2013.

Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate pe Lege5.ro – noul serviciu online de documentare legislativă realizat de Indaco Systems. Află totul despre Lege5 Online de AICI!

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu