6 Decembrie, 2016

Condiţiile în care există obligaţia de întreţinere

Revenim asupra elementelor legislative care vizează obligaţia de întreţinere, cu prezentarea condiţiilor specifice în cadrul cărora aceasta intervine. Astfel, vom avea în vedere obligaţia de întreţinere dintre soţi, între foşti soţi, dintre părinţi şi copii, faţă de copilul luat spre creştere şi cea care revine moştenitorilor întreţinătorului.

* Obligaţia de întreţinere dintre soţi

Conform art. 86 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 Codul Familiei, în timpul căsătoriei, soţii îşi datorează reciproc.

Realizarea obligaţiei de întreţinere diferă în funcţie de situaţia în care se află persoanele respective. Astfel, când soţii locuiesc împreună, obligaţia de întreţinere se realizează prin contribuţia comună la cheltuielile căsătoriei, potrivit cu mijloacele fiecăruia. Dacă unul dintre soţi nu-şi îndeplineşte obligaţia de întreţinere, celălalt soţ poate introduce acţiune în justiţie pentru acordarea întreţinerii. De asemenea, refuzul unuia dintre soţi de a acorda întreţinere, poate constitui infracţiunea de abandon de familie, în baza art. 305 din Codul penal.

Obligaţia de întreţinere se menţine şi în situaţia soţilor despărţiţi în fapt, indiferent dacă mai locuiesc împreună sau separat. Există totuşi o excepţie, şi anume, cazul soţului care a părăsit nejustificat domiciliul şi care din acest motiv nu mai are drept la întreţinere.

O situaţie specială este cea a mamei care îşi afectează timpul îngrijirii copilului sau copiilor. Dacă îngrijirea copilului nu poate fi prestată decât de mamă, ea poate fi considerată în stare de nevoie şi, deci, are dreptul la întreţinere, îndeplinind totodată şi condiţia lipsei mijloacelor materiale de existenţă. Fiind o situaţie de fapt, va fi apreciată de la caz la caz de instanţa judecătorească. Soţul care se califică sau se recalifică are drept de întreţinere (chiar şi numai în completare) de la celălalt soţ.

Dacă soţii se află în timpul procesului de divorţ, obligaţia de întreţinere rămâne valabilă,întrucât căsătoria se consideră desfăcută la data rămânerii definitive a hotărârii de divorţ.

În cazul căsătoriei putative, drept la întreţinere are numai soţul de bună credinţă la încheierea ei, obligaţia putând fi şi reciprocă în caz de bună-credinţă a ambilor soţi.

* Obligaţia de întreţinere între foştii soţi (după divorţ)

Obligaţie de întreţinere există şi între foştii soţi, dar nu are aceeaşi natură ca cea din timpul căsătoriei, fundamentul ei constând în regulile de convieţuire socială şi există numai în măsura în care a fost stabilită hotărârea de divorţ sau printr-o hotărâre judecătorească ulterioară.

Obligaţia de întreţinere există dacă fostul soţ se află în stare de nevoie, cu condiţia ca starea de nevoie să fi intervenit înainte, în timpul sau în termen de un an de la desfacerea căsătoriei, din împrejurări care să aibă legătură cu căsătoria, să fi avut o comportare corespunzătoare normelor de convieţuire socială faţă de debitor şi să nu se fi recăsătorit. De asemenea, celălalt soţ va fi debitor dacă are mijloace materiale suficiente pentru a presta întreţinerea.

Dacă acordarea întreţinerii a fost solicitată prin cererea de divorţ sau în timpul procesului, ea se va datora de la data desfacerii căsătoriei. În situaţia care cererea pentru acordarea întreţinerii s-a făcut după pronunţarea hotărârii de divorţ, ea se va acorda de la data acestei cereri. În principiu, obligaţia de întreţinere este limitată în timp numai pentru soţul care este vinovat de desfacerea căsătoriei (şi anume, la un an de la divorţ). Prin convenţie nu se pot stabili alte termene.

Cuantumul întreţinerii se stabileşte în funcţie de nevoile creditorului şi mijloacele debitorului fără, însă, a depăşi o treime din venitul în muncă al fostului soţ (dacă se acordă întreţinere numai lui) sau după caz, jumătate din venitul net (dacă întreţinerea se acordă şi pentru copii). Regulile de mai sus se aplică şi în cazul căsătoriei putative în măsura în care cel puţin unul din soţi a fost de bună-credinţă la încheierea ei şi care, în măsura în care ar fi îndeplinite şi celelalte condiţii indicate mai sus, ar fi îndreptăţit la întreţinere.

* Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii

Debitori ai obligaţiei de întreţinere sunt părinţii care au aceleaşi îndatoriri faţă de toţi copiii indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara ei (cu condiţia să se fi stabilit filiaţia în mod legal) sau adoptaţi. Părintele decăzut din drepturile părinteşti, sau pus sub interdicţie nu este scutit de a presta întreţinere copilului minor, conform art. 110 din Codul Familiei. Creditor al acestei obligaţii de întreţinere este copilul minor din căsătorie, din afara ei sau adoptat.

Obiectul obligaţiei îl constituie mijloacele necesare traiului, inclusiv mijloacele pentru asigurarea creşterii, educării, învăţăturii şi pregătirii profesionale a copiilor în măsura în care nu au fost preluate de către stat. De observat este că aceste obligaţii de creştere şi educare apasă numai în sarcina părinţilor şi nu au un caracter reciproc în relaţiile dintre părinţi şi copiii lor.

Pentru a fi îndreptăţit la întreţinere, minorul trebuie să îndeplinească o singură condiţie: să fie în stare de nevoie; aceasta există chiar dacă minorul are bunuri care ar putea fi valorificate (numai dacă solicită întreţinere de la părinţii fireşti, nu şi de la alte persoane când existenţa unor bunuri care ar putea fi valorificate exclude starea de nevoie). Descendentul minor are drept la întreţinere chiar dacă are capacitatea de a munci.

În principiu, întreţinerea se datorează de la data cererii de chemare în judecată (putând fi acordată şi pentru trecut dacă întârzierea nu este imputabilă creditorului). În caz de divorţ, când există copii minori, instanţa, din oficiu, se va pronunţa asupra obligaţiei de întreţinere.

Cuantumul obligaţiei de întreţinere se determină potrivit nevoilor creditorului şi posibilităţilor debitorului (art. 94 alin. 1 Codul Familiei), cu respectarea limitelor indicate de art. 94 alin. 3:

- până la o pătrime din câştigul net în muncă al debitorului dacă întreţinerea se datorează pentru un copil;

- până la o treime din câştigul net, dacă întreţinerea se datorează pentru doi copii;

- până la jumătate din câştigul net dacă întreţinerea se acordă pentru trei sau mai mulţi copii.

Părinţii se pot înţelege oricând asupra cuantumului şi modalităţii de prestare a întreţinerii faţă de copil, dar dacă intervine divorţul, aceste înţelegeri trebuie încuviinţate de către instanţă. Totodată, aceştia sunt datori să contribuie proporţional cu mijloacele fiecăruia la întreţinerea copilului dar, dacă unul dintre părinţi nu poate presta întreţinere, la un moment dat, ea este prestată de către celălalt părinte care are posibilitatea ca ulterior să se îndrepte pentru ce a prestat peste partea sa împotriva celuilalt părinte.

Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copii se stinge la data când aceştia devin majori, cu excepţia copiilor aflaţi în continuarea studiilor, care vor beneficia de întreţinere până la finalizarea acestora fără a depăşi, însă, 25 de ani.

Minorul în vârstă de până la 14 ani, poate solicita întreţinere reprezentantul său legal (care poate fi unul dintre părinţii divorţaţi sau tutorele). Minorul, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, poate solicita el însuşi întreţinere, însă, cu încuviinţarea ocrotitorului legal, caz în care trebuie să se facă dovada stării de nevoie. Continuarea studiilor nu reprezintă, neapărat, o justificare a stării de nevoie în care se află minorul.

* Obligaţia de întreţinere faţă de copilul luat spre creştere

Pentru existenţa obligaţiei de întreţinere trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

- luarea copilului spre creştere fără îndeplinirea formelor cerute pentru adopţie;

- obligaţia există numai dacă părinţii fireşti ai copilului nu pot presta ei înşişi întreţinere.

* Referitor la caracteristicile obligaţiei de întreţinere ce revine moştenitorilor întreţinătorului, legislaţia punctează următoarele aspecte:

- obligaţia revine moştenitorilor persoanei care a avut obligaţia legală de întreţinere sau care a acordat întreţinere minorului, fără să fi avut obligaţia legală;

- obligaţia revine numai moştenitorului universal sau cu titlu universal;

- obligaţia există numai în măsura valorii bunurilor moştenite;

- obligaţia există numai dacă nu poate fi prestată de către părinţii fireşti;

- obligaţia există numai pe timpul în care cel întreţinut este minor;

- dacă sunt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară, iar fiecare va contribui proporţional cu valoarea bunurilor moştenite;

- obligaţia are un caracter imperativ, fiind datorată din momentul în care condiţiile sunt îndeplinite.

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu