5 Decembrie, 2016

Concediul de odihnă: modalităţi de calcul a indemnizaţiei de concediu

Concediul de odihnă este reglementat în Codul Muncii începând cu art. 144.

ART. 144
(1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor.
(2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.

ART. 145
(1) Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare.
(2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii şi a contractelor colective aplicabile, şi se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
(3) Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum şi zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.

ART. 146
(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.
(3) Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.
(4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

ART. 147
(1) Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap şi tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.
(2) Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru categoriile de salariaţi prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil şi va fi de cel puţin 3 zile lucrătoare.

ART. 148
(1) Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor.
(2) Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.
(3) Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.
(4) În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) şi (3) salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.
(5) În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.

ART. 149
Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.

Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale (se vor lua în calcul salariul de bază, sporurile de indemnizaţie cu caracter permanent) din ultimele trei luni anterioare lunii în care se acordă concediul. Această indemnizaţie nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporurile şi indemnizaţiile cu caracter permanent din luna în care e efectuat concediul.

Aşadar, tocmai am definit cele două modalităţi de calcul a concediului de odihnă:
  • raportat la drepturile salariale din ultimele trei luni (anterioare lunii pentru care se face calculul);
  • raportat la luna în curs (pentru care se face calculul).
Salariatul va beneficia de indemnizaţia de concediu de odihnă care este mai favorabilă (mai mare)  lui.

Dacă în ultimele trei luni angajatul a avut mărire de salariu, se va lua în calcul, pentru determinarea indemnizaţiei concediului de odihnă, doar luna în curs.

Voi reda în cele ce urmează un exemplu de calcul pentru un concediu de odihnă de cinci zile, în luna iulie 2013, considerând că angajatul nu a avut modificări salariale şi venitul brut realizat în ultimele luni a fost acelaşi (1.000 lei).

Modalitatea 1 (calcul raportat la ultimele trei luni anterioare lunii iulie 2013)

Venitul realizat în ultimele trei luni raportat la numărul de zile lucrătoare

Lună, an

Venitul realizat (lei)

Numărul de zile lucrătoare

Iunie 2013

1000

19

Mai 2913

1000

21

Aprilie 2013

1000

22

Total

3000

62


Din tabelul de mai sus reiese că media zilnică a indemnizaţiei de concediu de odihnă este de 48,39 de lei/zi (3000 – venitul realizat în ultimele trei luni împărţit la 62 – numărul de zile lucrătoare corespunzătoare ultimelor trei luni).

Astfel, în luna iulie, angajatul, pentru cinci zile de concediu de odihnă, va avea o indemnizaţie de concediu de odihnă de 242 de lei.

Modalitatea 2 (calcul raportat la luna în curs)

În luna iulie 2013 vom considera că salariul realizat este în valoare de 1000 lei, raportat de această dată la un număr de zile lucrătoare de 23.

Astfel, media zilnică a indemnizaţie este 43,48 de lei, mai mică decât cea raportată la ultimele trei luni.

Explicaţia este în directă concordanţă cu numărul de zile lucrătoare ale lunii iulie (23), mai mare decât oricare dintre cele trei luni anterioare.

Pentru cele cinci zile de concediu de odihnă, salariatul va primi o indemnizaţie de concediu de odihnă în valoare de 217 lei.

În vederea stabilirii venitului brut realizat se va lua în calcul indemnizaţia de concediu de odihnă mai mare, rezultată în urma calculului conform celor două modalităţi.

Notă: Codul muncii poate fi consultat gratuit pe Lege5.ro – noul serviciu online de documentare legislativă realizat de Indaco Systems. Atenţie: Actele normative sunt disponibile gratuit în forma publicată în Monitorul Oficial. Doar abonaţii Lege5 au acces la forma consolidată a acestora. Cumpără un abonament de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Sorina Ivan

Absolventă a facultăţii de Management Economic în cadrul Academiei de Studii Economice, absolventă de cursuri de specialitate în domeniul resurselor umane (Inspector Resurse Umane, Inspector Salarii, Legislaţie şi Politici Manageriale). Experienţă de şase ani în consultanţă resurse umane (leasing de personal, salarizare şi administrare de personal), recrutare de personal şi contabilitate primară.

Comentarii

  • Răspunde
    razvan
    februarie 16 2014

    Buna ziua! Contractul meu de munca inceteaza la data de 27.02.2014 prin demisie. Va rog s-a ma lamuriti cate zile de concediu de odihna am dreptu sa-mi fie platite de catre firma de la care plec? Mentionez ca nu am efectuata nici o zi de concediu din cel aferent anului 2014. Va multumesc!

  • Răspunde
    Manuela
    iulie 2 2014

    Buna ziua! va rog sa imi spuneti cum se calculeaza CO pt 2 luni. Salariatul are 25 de zile co care se intinde pe 2 luni. iulie 23 zile si august 2 zile.Venituri salariale apr. mai. iunie. 1440/luna (1200salar de incadrare+ 240 sporuri cu caracter permanent). Nr total de zile lucrate 62.
    Va multumesc!

  • Răspunde
    Nicoleta
    iulie 15 2014

    Buna ziua !
    Vreau sa urmez un curs de inspector salarii!

  • Răspunde
    mari
    august 8 2014

    doresc sa stiu cite zile de concediu mai am de anul trecut

    • Răspunde
      august 8 2014

      Bună ziua,

      Trebuie să întrebaţi acest lucru la departamentul de resurse umane al angajatorului dvs.

  • Răspunde
    paul
    octombrie 10 2014

    Buna ziua, as vrea sa stiu cati bani ar trebui sa iau pentru 19 zile de co (salar de incadrare brut de 1400lei) si cum se calculează. In total am avut 36 zile de co (2013-2014) din care angajatorul mi-a spus ca am avut 9 zile co efectuat. Astept un răspuns cat mai urgent posibil. Multumesc.

    • Răspunde
      octombrie 29 2016

      buna am si eu o intrebare .vreau sa imi dau demisia de la locul de munca eu nu am avut concediu deoarece mi sau dat bani de concediu din motive personale cum as putea sa imi calculez sa stiu exact cate zile trebuie sa lucrez sa fiu la Zi cu banii

  • Răspunde
    andreea
    ianuarie 6 2015

    Buna ziua,este primul meu job si nu prea sunt lamurita cu,concediul.Sunt angajata de pe data de 1 aprilie,programul meu de lucru fiind 2 zile le lucrez 12 h pe Zi ,2 zile libere.Eu stiu ca pot lua 1,75 zile pe luna,dupa calculele mele pe anul trecut ar fi trebuit sa am 16 zile din care 7 le-am luat.Ar fi trebuit sa raman cu 9 zile?Spuneti mi va rog daca intr-adevar este asa cum cred eu.Multumesc anticipat!

    • Răspunde
      Ana-Maria
      ianuarie 20 2015

      Buna ziua , as vrea sa stiu cati bani ar trebui sa i.au pe 10,5 zile CO ( salariu 1200 lei)si cum se calculeaza. Astept raspuns cat mai urgent , va rog !

  • Răspunde
    manndache
    februarie 3 2015

    Buna seara .Am fost angajat din 16 mai 2014 si am un salar cu venit minim pe economie.As dori daca cineva vrea sa ma ajute sami zica cate zile trebuie sa primesc si cati bani .Va multumesc foarte mult daca ma puteti ajuta.

  • Răspunde
    Teodor
    februarie 24 2015

    Buna ziua.
    Va rog sa ma ajutati cu calculul indemnizatiei de concediu. Am primit salariul aferent lunilor decembrie si ianuarie (unde am avut concediu; 6 zile si respectiv 15 zile) mai mic in comparatie cu alte luni. Salariul de baza este de 975 de la 1 ianuarie iar pana in 1 ianuarie a fost 954 de lei, la care se adauga indemnizatie lunara impozabila de 30%.
    Conform articolului 150 aliniatul 1 salariul nu trebuia sa fie cel putin egal cu salariul pe care il primeam daca nu ma aflam in concediu de odihna?
    Daca da, cum pot sa dovedesc asta, avand in vedere ca la contabilitate salariile se calculeaza cu ajutorul unui program (care e posibil sa fie gresit)?
    Va multumesc anticipat

    • Răspunde
      alina
      ianuarie 28 2016

      am un salar de incadrare de 1103 lei as dori sa stiu cat imi revine pe luna daca sunt in concedi medical 85% va multumesc

  • Răspunde
    ioan
    februarie 28 2015

    Aș dori sa știu cîți bani de concediu trebuie sâ primesc pe anul 2014 .Menționez câ nu am efectuat concediu legal din cauza unor motive reale.Am solicitat la sfîrșitul anului 2014
    printro cerere ,si-n acord cu conducerea societâți unde lucrez am câzut de acord sâ-mi se
    plâteascâ la salariul din Februarie,bineînțeles câ nu au binevoit ,așa câ am luat legâtura
    telefonicâ cu ei .Au spus câ la sfîrșitul luni m-am trezit cu suma de 390 lei plus 5 bonuri de masâ din 9.Deci aș dori sâ aflu suma exactâ pe care ar trebui sâ o primesc pe anul 2014.
    Vâ mulțumesc pentru rezultatul primit indiferent care va fi.

  • Răspunde
    Carolina
    iunie 29 2015

    Buna ziua, spuneţi vă rog sunt cadrul didactic cu staj de 14 ani si gradul II didactic, ce concediu eu am de primit pe anul de studii daca nu am fost în concediul de boala de loc, nu am avut alte învoiri si salariul este de 5384.06 de luna aprilie, 5466.56 pe luna mai si 5131.56 pe luna iunie,,,, sau la profesorii au alta formula de calcul pe tot anul de studii se ia sau pe ultimile 3 luni…

  • Răspunde
    herciu
    august 21 2015

    buna ziua ,vreau si eu sa va intreb ce bani ar trebui sa primesc pe concediu daca eu am avut decat o saptamana de concediu eu lucrez la un marchet si suntem doua fete una lucreaza o zi cealalta o zi de la ora 7 dimineata pana la ora 22 nu avem nici o data nici o zi libera avem acelasi program in fiecare zi inclusiv duminica si concediu nu ne da nici o data eu mi am luat o saptamana anul trecut ca am avut probleme si mia mai dat 380 lei bani pt concediu a zis ca atata trebuie sa mi dea si colega mea nu a avut nici o zi de concediu si a primit 500 lei si noi luam in mana salariu 950 de lei

  • Răspunde
    cornelia
    octombrie 15 2015

    buna ziua , am si eu o nelamurire ,sunt angajata din 1 iunie 2014 si nu am primit concediu decat anul acesta 12 zile pt anul trecut este corect sau ar trebui sa-l primesc si pt anul acesta ?multumesc

  • Răspunde
    Delia
    ianuarie 19 2016

    Va rog sa ma ajutati cu un calcul indemnizatie CO
    (salariat angajat in 16.10.2015, salar 1050 lei):
    luna 10: venit 525 lei, zile lucrate 11
    luna 11: venit 1050 lei, zile lucrate 20
    luna 12: 5 zile CO,
    Multumesc

  • Răspunde
    Gabriel
    iunie 29 2016

    Doresc să știu și eu la ce sumă de banii din co aferent anului 2015 beneficiez fiind încadrat la salariul minim pe economie. Jumătate de an cu salariul minim de 900 si jumătate de an cu 960. Mulțumesc cu multă stimă.

  • Răspunde
    Miry
    iunie 30 2016

    Buna ziua !As dori sa stiu si eu cat trebuie sa primesc pe CO pt iulie daca salariul de incadrare este de 1334lei,iar sporurile permanente:10% dirigenție si 20% vechime,iar in luna mai m avut până pe 23 inclusiv conc.medical!Mulțumesc!

  • Răspunde
    iulie 11 2016

    Salut, ma intereseaza daca la calcularea indemnizatiei de concediu se tine cont ca in ultimile 3 luni am avut ore suplimentare platite dublu ceea ce ma facut sa am un salariu mai mate cu 600 lei brut sau se calculeaza cu salariu de incadrare inpartit la numarul de zile lucratoare inmultit cu numaru le zile lucrate plus sporuri dar fara ore suplimentare.

  • Răspunde
    Cosciuc
    octombrie 24 2016

    Am fost angajat prin cumul la serviciu pe timpul foii de boala a unui angajat ,beneficiez de concediu la eliberare

  • Răspunde
    ion
    octombrie 24 2016

    Va rog sa imi calculati indemnizatia de concediu pentru urmatoarea situatie: total zile co/an=21: lunile ianuarie-iulie, salariu 100%= 2100 lei/luna net; lunile august, septembrie, octombrie, salariu 50%=1050 lei/luna. contractual de munca inceteaza pe 31.10.2016. Va multumesc!

  • Răspunde
    niculescu
    octombrie 27 2016

    Buna ziua, daca o persoana este angajata cu salariul minim pe economie si nu doreste sa-si efectueze concediul de odihna, dar doreste banii aferentii concediului cum se procedeaza legal. Mentionez ca persoana este igrijitoare la un bloc si nu are pe cine sa lase in loc pe prioada concediului. Va multumesc

  • Răspunde
    Alexandru
    noiembrie 23 2016

    Buna ziua sunt in preaviz pana pe data de 1decembrie.Nu mi-am luat decat 2 zile de concediu anul acesta.Sunt angajat cu salariul minim pe economie dar am facut intodeauna ore suplimentare si am luat in mana peste 1800 de lei luna de luna bani care au fost impozitati la stat legal..as dori sa stiu cum ar trebui sa imi fie platit concediul in functie de banii castigati s-au in functie de contractul de munca.si cate zile de concediu ar trebui sa imi fie platite.multumesc anticipat

Scrie un comentariu