5 Decembrie, 2016

Competența instanței de a judeca o cauză: o chestiune de procedură civilă care trebuie reținută

Cele de mai jos se referă la prevederile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

Importanța acestei reglementări este de ordin practic, pentru că, astfel, se evită tergiversări inutile în soluționarea unei cauze ajunsă în instanță. Să vedem cum stau lucrurile. Practic, dacă acestă dispoziție nu ar existat, în cazul în care o instanță s-ar fi declarat incompetentă să judece o cauză, oricare din părți ar fi putut, teoretic, să atace cu recurs decizia prin care instanța se declara incompetentă.

Nu discutăm aici de ce, din ce motive, instanța își declină incompetența. Ceea ce ne interesează aici este posibilitatea pe care intimații ar fi avut-o ca, prin solicitarea recursului la decizia instanței, să prelungească soluționarea pe fond a cauzei.  Or, în materia excepţiei de necompetenţă, în scopul soluţionării cu celeritate a cauzei, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se declara necompetentă. Astfel, în cazul în care instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac, dosarul urmând a fi trimis instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

Se elimină, astfel, o verigă, pentru a evita tergiversarea soluţionării cauzei, pentru a asigura celeritatea procesului şi dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care atingerea acestor deziderate presupune soluţionarea neîntârziată a oricărui litigiu de către instanţa judecătorească competentă.

Astfel s-a pronunțat Curtea Constituțională, sesizată fiind cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată în cadrul unui litigiu având ca obiect anularea deciziei de pensionare prin care a fost recalculată pensia reclamantului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a susţinut că, suprimând dreptul de a formula recurs împotriva hotărârii judecătoreşti prin care o instanţă se declară necompetentă, textul de lege criticat lasă judecătorilor posibilitatea de a se situa deasupra legii, conferindu-le astfel o poziţie privilegiată şi încălcându-se prevederile constituţionale ale art. 16. De asemenea, petentul a mai apreciat că art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă permite instanţelor să se desesizeze, fără ca hotărârile prin care acestea se declară necompetente să poată fi atacate, fapt ce contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia, Curtea a arătat că prevederile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare și, prin deciziile pronunțate, CCR a statuat că acest text de lege este constituţional.

În temeiul jurisrpudenței sale constante, Curtea a reţinut că, în materia excepţiei de necompetenţă, în scopul soluţionării cu celeritate a cauzei, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se declara necompetentă. Astfel, în cazul în care instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac, dosarul urmând a fi trimis instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

Normele legale criticate nu vin în contradicţie cu Legea fundamentală, afirmă CCR. Reglementările din Codul de procedură civilă sunt date pentru a evita tergiversarea soluţionării cauzei, pentru a asigura celeritatea procesului şi dreptul la un proces echitabil, or atingerea acestor deziderate presupune soluţionarea neîntârziată a oricărui litigiu de către instanţa judecătorească competentă.

Dreptul la un proces echitabil şi dreptul la folosirea căilor de atac sunt, însă, asigurate prin art. 1591 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care instituie în sarcina instanţei învestite prin hotărârea de declinare a competenţei atribuţia de a verifica şi de a stabili, din oficiu, dacă este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, iar prin art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă se conferă părţii interesate posibilitatea de a critica nelegalitatea sentinţei pronunţate asupra fondului prin invocarea motivului de recurs, respectiv dacă hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Încă un aspect merită a fi reținut. În dosarul în care s-a pronunțat, Curtea a mai reţinut că, în faţa instanţei considerate competentă prin hotărârea de declinare a competenţei, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 1591 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, la prima zi de înfăţişare, aceasta este obligată să verifice dacă este competentă general, material şi teritorial să judece cauza, precizând în încheierea de şedinţă temeiurile de drept pentru care se consideră competentă.

Desigur, nimic nu împiedică formularea de excepţii de necompetenţă în cazurile şi în condiţiile prevăzute de alin. 1 al aceluiaşi articol. Împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea litigiului de către instanţa astfel învestită, partea interesată poate formula recurs, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă. De asemenea, dacă instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei se declară, la rândul său, necompetentă, conflictul negativ de competenţă va fi soluţionat de instanţa ierarhic superioară.

CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 746/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 811 din 4 decembrie 2012.

Pentru jurisprudența Curții în această materie, a se vedea: Decizia nr. 251/2012, publicată în Monitorul oficial nr. 323/14.05.2012 ; Decizia nr. 65/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 9.03.2012.

Reamintim că de la 1 februarie 2013, actualul Cod de procedură civilă va fi abrogat prin Legea nr. 76/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 365/2012, dată pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind  noul Cod de procedură civilă.

În ce privește subiectul din discuția de mai sus, în viitorul Cod de procedură civilă dispozițiile relevante  prevăd următoarele :

Verificarea competenței

“ Art. 131. – (1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

 (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Soluţionarea excepţiei

Art. 132. – (1) Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

(2) Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză.

(3) Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

(4) Dacă instanţa se declară necompetentă şi respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau ca nefiind de competenţa instanţelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. ”

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu