7 Decembrie, 2016

Competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale: organul competent

Prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2137/2011, publicat în Monitorul oficial nr. 380 din 31 mai a.c. au fost aprobate Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La data intrării în vigoare a acestui ordin s-au abrogat prevederile Ordinului ANAF nr.519/2005 privind aprobarea Instrucţiunilor în aceeaşi materie.

În cele ce urmează ne referim la capitolul din Instrucţiuni referitor la competenţa de soluţionare a contestaţiilor.

Organul competent

Actele administrative fiscale care intră în competenţa de soluţionare a organelor specializate sunt cele prevăzute expres şi limitativ de lege.

Instrucţiunile fac trimitere la art. 209 din Codul de procedură fiscală referitor la organul central cu atribuţii de inspecţie fiscală, prin care se înţelege direcţia din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care are competenţă pentru desfăşurarea la nivel naţional a activităţii de inspecţie fiscală în toate domeniile de activitate şi la toate categoriile de contribuabili, în vederea identificării şi combaterii evaziunii fiscale.

Alte acte administrative fiscale pot fi: dispoziţia de măsuri, decizia privind stabilirea răspunderii solidare (vezi explicaţiile de subsol), notele de compensare, înştiinţări de plată, procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, declaraţiile vamale de punere în liberă circulaţie etc.

Competenţa de soluţionare este dată de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală stabilite de plată de către organul fiscal, accesorii ale acestora, precum şi al diminuării pierderii fiscale.

Exemplu. În cazul soluţionării contestaţiei formulate împotriva unei decizii de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, decizie emisă ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate pentru soluţionarea unui decont cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, competenţa de soluţionare este dată de suma stabilită ca TVA suplimentară de plată.

Exemplu. Situaţia în care, în urma unei inspecţii fiscale efectuate la un contribuabil, organul de inspecţie fiscală emite atât decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, cât şi dispoziţie de măsuri privind diminuarea pierderii fiscale:

- cele două acte administrative fiscale sunt acte distincte;

- competenţa de soluţionare este cea care rezultă din suma contestată aferentă fiecărui act administrativ fiscal luat individual;

- în situaţia dispoziţiei de măsuri privind diminuarea pierderii fiscale, competenţa de soluţionare este dată de suma cu care se diminuează pierderea.

Determinarea competenţei de soluţionare în funcţie de valoarea şi natura juridică a fiecărui act administrativ fiscal, luat individual, poate fi stabilită numai în ipoteza în care între Dispoziţia de măsuri privind diminuarea pierderii fiscale şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emise în urma inspecţiei fiscale, de către acelaşi organ de inspecţie fiscală pentru acelaşi contribuabil, nu există nicio legătură.

Pierderea înlesnirilor la plată. Atunci când, ca urmare a constatării pierderii înlesnirilor la plată, contestatorului i se stabilesc, pe cale de consecinţă, debite şi accesorii, competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine organelor prevăzute la art. 209 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în funcţie de cuantumul sumei contestate. Textul de referinţă prevede:

“ Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, se soluţionează de către:

a) structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei;

b) structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, competentă conform art. 36 alin. (3) pentru administrarea contribuabililor nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, pentru contestaţiile formulate de aceştia, ce au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei;

c) Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili, precum şi cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală, indiferent de cuantum.”

În cazul contestaţiilor formulate de contribuabilii nerezidenţi, pentru care nu a fost stabilită competenţa de administrare, competenţa de soluţionare a contestaţiei revine organelor specializate constituite la nivelul direcţiilor generale în a căror rază teritorială se face constatarea actului sau a faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.

*

Răspunderea solidară

Art.27 din Codul de procedură fiscală, astfel cum acest articol a fost modificat prin O.U.G.nr.54/2010, începând cu 23 iunie 2010, prevede:

Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane:

a) asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligaţiile fiscale datorate de acestea, în condiţiile prevăzute la art. 20 CPF, alături de reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor fiscale la scadenţă;

b) terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) şi (15) din CPF, în limita sumelor sustrase indisponibilizării.

Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;

e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.

Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;

b) are sau a avut raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporţie de cel puţin jumătate din totalul valoric al tranzacţiilor;

c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

● Pentru scopurile acestui articol din Codul de procedură fiscală, controlul asupra persoanei juridice presupune deţinerea majorităţii drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaţilor unei societăţi comerciale ori a unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale ori consiliul director al unei asociaţii sau fundaţii. Controlul  indirect se referă la activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu