4 Decembrie, 2016

Comisioanele interbancare multilaterale – un subiect de dispută în UE

După ce Comisia europeană a interzis aceste comisioane aplicate de MasterCard, Tribunalul european a confirmat decizia, prin Hotărârea pronunţată în cauza T-111/08 MasterCard, Inc şi alţii/Comisia.

Prin Decizia din 19 decembrie 2007, Comisia Europeană a declarat contrare dreptului concurenţei comisioanele interbancare multilaterale (CIM-uri) aplicate în cadrul sistemului de plată cu carduri MasterCard.

CIM-urile corespund unei părţi din preţul unei operaţiuni cu cardul de plată, reţinută de banca de emitere a cardului. Costul CIM-urilor este imputat comercianţilor în cadrul mai general al comisioanelor care le sunt facturate pentru utilizarea cardurilor de plată de către instituţia financiară care le administrează operaţiunile.

Decizia Comisiei se referă numai la CIM-urile aplicabile în cadrul Spaţiului Economic European sau al zonei euro în lipsa unor comisioane interbancare stabilite în mod bilateral între instituţii financiare sau în mod colectiv la nivel naţional.

Comisia a reţinut că CIM-urile aveau ca efect stabilirea unui nivel minim al comisioanelor facturate comercianţilor şi, pentru acest motiv, constituiau o restrângere a concurenţei prin preţuri în detrimentul acestora. În plus, Comisia a considerat că nu se demonstrase că CIM-urile puteau genera avantaje de eficienţă susceptibile să justifice efectele lor restrictive asupra concurenţei.

În consecinţă, s-a impus organizaţiei de plată MasterCard şi societăţilor care o reprezintă (MasterCard Inc. şi filialele acesteia MasterCard Europe şi MasterCard International Inc.) să pună capăt încălcării prin eliminarea oficială a CIM-urilor în termen de 6 luni. În caz contrar, acestea ar fi sancţionate cu o amendă de 3,5 % din cifra lor de afaceri mondială, consolidată, zilnică.

Societăţile care reprezintă MasterCard au sesizat Tribunalul pentru a obţine anularea deciziei Comisiei. Mai multe instituţii financiare au intervenit în susţinerea acestor societăţi (Banco Santander, SA, Royal Bank of Scotland plc, HSBC Bank plc, Bank of Scotland plc, Lloyds TSB Bank plc, MBNA Europe Bank Ltd). Regatul Unit şi două asociaţii de comercianţi (British Retail Consortium şi EuroCommerce AISBL) au intervenit în susţinerea Comisiei.

Prin hotărârea sa din 24 mai, Tribunalul respinge această acţiune şi confirmă decizia Comisiei.

Astfel, Tribunalul nu acceptă argumentaţia întemeiată pe necesitatea obiectivă a CIM-urilor pentru funcţionarea sistemului de plată MasterCard. S-a susţinut în special că, în lipsa perceperii CIM-urilor, instituţiile financiare ar fi determinate să propună clienţilor lor alte tipuri de carduri de plată sau să reducă avantajele acordate titularilor de carduri, fapt care ar afecta viabilitatea sistemului MasterCard.

Semnalând în special importanţa veniturilor şi a beneficiilor comerciale, altele decât CIM-urile, pe care instituţiile financiare le obţin din activitatea lor de emitere de carduri de plată, Tribunalul apreciază că era puţin probabil ca, în lipsa unor CIM-uri, o parte considerabilă a băncilor să îşi înceteze sau să îşi reducă în mod semnificativ activitatea de emitere a cardurilor MasterCard sau să modifice condiţiile de emitere a acestora într-o măsură care ar fi de natură să îi determine pe titularii acestor carduri să prefere alte metode sau carduri de plată.

Întrucât CIM-urile nu erau în mod obiectiv necesare pentru funcţionarea sistemului MasterCard, Comisia era îndreptăţită să examineze efectele acestora asupra concurenţei în mod autonom, mai degrabă decât împreună cu efectele sistemului MasterCard de care aparţineau. Această analiză a efectelor CIM-urilor asupra concurenţei este de asemenea susţinută de Tribunal, întrucât Comisia a putut concluziona în mod legitim că, în lipsa acestora, comercianţii ar fi fost în măsură să exercite o presiune concurenţială mai mare asupra cuantumului cheltuielilor care le sunt facturate pentru utilizarea cardurilor de plată.

În plus, Comisiei i s-a reproşat că a menţinut calificarea drept decizie a unei asocieri de întreprinderi în privinţa CIM-urilor, deşi, de la listarea sa la bursă la 25 mai 2006, MasterCard Inc. nu mai este controlată de instituţiile financiare care participă la sistemul MasterCard şi deşi acestea nu au niciun rol în stabilirea cuantumului CIM-urilor. Ca răspuns la această argumentaţie, Tribunalul observă că instituţiile financiare au continuat să exercite în mod colectiv o putere decizională asupra unor aspecte esenţiale ale funcţionării organizaţiei de plată MasterCard atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.

Acesta semnalează, de asemenea, existenţa unei comunităţi de interese între organizaţia de plată MasterCard şi instituţiile financiare în ceea ce priveşte stabilirea unor CIM-uri la un nivel ridicat. Din acest fapt Tribunalul deduce că, în pofida schimbărilor survenite ca urmare a listării la bursă a MasterCard Inc., organizaţia de plată MasterCard a continuat să fie o formă instituţionalizată de coordonare a comportamentului instituţiilor financiare participante. În consecinţă, Comisia a putut menţine în privinţa CIM-urilor, în mod legitim, calificarea drept decizii ale unei asocieri de întreprinderi.

În sfârşit, referindu-se la contribuţia sistemului MasterCard la progresul tehnic şi economic – şi în special la avantajele obiective pe care cardurile MasterCard le-ar reprezenta pentru titularii lor şi pentru comercianţi (garanţia de plată, rapiditatea decontării operaţiunii, creşterea numărului de operaţiuni etc) – societăţile care reprezintă MasterCard şi anumite instituţii financiare susţineau că Comisia ar fi trebuit să aplice o exceptare în cazul CIM-urilor.

Tribunalul respinge de asemenea această argumentaţie, observând în special că metodele de stabilire a cuantumului CIM-urilor tindeau, pe de o parte, să supraevalueze costurile suportate de instituţiile financiare la momentul emiterii de carduri de plată şi, pe de altă parte, să evalueze în mod insuficient avantajele pe care le obţin comercianţii din această modalitate de plată.

Ca procedură, împotriva deciziei Tribunalului, pe care am prezentat-o, părţile interesate pot declara recurs la Curte, numai pentru motive de drept, în termen de două luni de la comunicarea acesteia. Acţiunea în anulare are ca obiect anularea acelor acte ale instituţiilor Uniunii care sunt contrare dreptului Uniunii. Cu respectarea anumitor condiţii, statele membre, instituţiile europene şi particularii pot sesiza Curtea de Justiţie sau Tribunalul cu o acţiune în anulare. Dacă acţiunea este întemeiată, actul este anulat. Instituţia autoare a actului trebuie să ia măsuri pentru a elimina eventualul vid juridic creat prin anularea acestuia.

*

Pentru cei interesaţi, amintim că în prima parte a textului de faţă, se face referire la Decizia C(2007) 6474 final a Comisiei din 19 decembrie 2007 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] şi al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/34.579 – MasterCard, Cazul COMP/36.518 – EuroCommerce, Cazul COMP/38.580 – Commercial Cards).

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu