11 Decembrie, 2016

Comisia Europeană va finanţa 26 de proiecte de cercetare cu privire la bolile rare

26 de proiecte de cercetare în domeniul bolilor rare vor beneficia de o finanţare de 144 de milioane de euro de la Comisia Europeană.

“Proiectele selectate reunesc peste 300 de participanţi din 29 de ţări din Europa şi din întreaga lume, printre care echipe ale unor instituţii universitare prestigioase, IMM-uri şi asociaţii ale pacienţilor. Obiectivul acestui demers este mobilizarea resurselor şi colaborarea dincolo de graniţe, pentru a înţelege mai bine bolile rare şi pentru a găsi tratamente adecvate”, se arată în comunicatul de presă din 28 februarie al Comisiei.

Proiectele acoperă un spectru larg de boli rare şi vor avea următoarele obiective:

- dezvoltarea de substanţe care să ducă la ameliorarea tratamentelor pentru pacienţi sau la obţinerea de noi tratamente;

- o mai bună înţelegere a originilor şi mecanismelor bolilor;

- o mai bună diagnosticare a bolilor rare;

- eficientizarea modalităţilor de gestionare a bolilor rare în spitale şi în alte unităţi de îngrijire medicală.

Totodată, iată şi câteva dintre provocările asupra cărora se vor concentra echipele de cercetători: 

- un nou sistem “bioartificial” de menţinere a funcţiei hepatice pentru tratamentul insuficienţei hepatice acute;

- sisteme bine dezvoltate de prelucrare a datelor în vederea elaborării unor noi instrumente de diagnostic;

- biomarkeri şi strategii de screening pentru agenţii terapeutici împotriva afecţiunilor renale rare;

- dezvoltarea clinică a unui medicament pentru tratamentul alcaptonuriei (o boală genetică ce constă în apariţia prematură a unei forme severe de artrită, însoţită de probleme cardiace şi de handicap, pentru care în prezent nu există niciun tratament eficace).

Proiectele pot fi consultate AICI.

Sursa: Comisia Europeană

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu