2 Decembrie, 2016

Comerţul Internaţional al României în perioada 01.01. – 30.04.2011. Rezultate obţinute

Conform unui buletin informativ emis de Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine, valoarea totală a comerţului internaţional al României, în primele patru luni ale anului 2011, a fost de 31.331,8 mil. euro, în creştere cu 27,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, exportul înregistrând o creştere la 14.406,6 mil. euro (+33,4%), iar importul la 16.925,2 mil. euro (+23,2%).

O analiză a exporturilor pe grupe de mărfuri relevă faptul că la nivelul principalelor categorii de produse s-au înregistrat creşteri la toate livrările pe piaţa internaţională şi, în funcţie de ponderea deţinută în total export, au influenţat amplitudinea trendului ascendent al exportului realizat în primele trei luni ale anului 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În respectivul buletin se arată, de asemenea, care au fost primele zece ţări de destinaţie pentu exporturile româneşti : Germania (cu o pondere în totalul exportului României de 18,2%), Italia (13,3%), Franţa (7,7%), Turcia (6,7%), Ungaria (5,9%), Bulgaria (3,5%), Olanda (3,2%), Marea Britanie (3,2%), Polonia (2,7%) şi Spania (2,5%), ponderea cumulată a acestor ţări fiind de 66,9% în total export.

În acelaşi timp, primele zece ţări partenere la import au fost : Germania (16,5%), Italia (11,2%), Ungaria (8,8%), Franţa (6,0%), Federaţia Rusă (4,7%), China (4,4%), Austria (4,1%), Kazahstan (4,0%), Polonia (3,6%) şi Turcia (3,6%). Acestea deţin o pondere de 66,9% din total import realizat în primele patru luni ale anului 2011.

Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul http://www.traderom.ro/.

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu