10 Decembrie, 2016

Combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată

După două materiale publicate anterior de Legestart pe această temă, venim cu câteva detalii care credem ca vor fi de interes pentru practicieni. Ne referim, în cele ce urmează, la recenta Lege privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante. Legea nr. 72/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 182/03.04.2013 şi a intrat în vigoare la data de 5 aprilie 2013.
 
La nivel comunitar, pentru a pune capăt practicilor de întârziere a plăţilor, Uniunea Europeană a adoptat Directiva 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale.

Potrivit dispoziţiilor din Articolul 4 al Directivei, pe care îl vom relua la sfârşitul acestui material, 16 martie 2013 este data până la care statele membre sunt obligate să integreze în legislaţiile naţionale textul revizuit al directivei privind întârzierea efectuării plăţilor. Conform directivei, autorităţile publice trebuie să plătească pentru bunurile şi serviciile pe care le achiziţionează în termen de 30 de zile calendaristice sau, în circumstanţe excepţionale, în termen de 60 de zile. Întreprinderile trebuie să îşi plătească facturile în termen de 60 de zile calendaristice, cu excepţia cazului în care se stabilesc intenţionat condiţii diferite şi în cazul în care termenul nu este în mod vădit injust pentru creditor.

Noile măsuri, astfel cum sunt instituite prin directivă, sunt opţionale pentru întreprinderi, întrucât acestea dobândesc dreptul de a acţiona, dar nu sunt obligate să o facă. În unele circumstanţe, o întreprindere poate dori să prelungească termenul de plată cu câteva zile sau săptămâni pentru a păstra relaţii comerciale bune cu un anumit client. Noile măsuri sunt însă obligatorii pentru autorităţile publice. Ele ar trebui să dea exemplu şi să îşi demonstreze seriozitatea şi eficienţa prin onorarea contractelor la care s-au angajat.

Revenind la reglementările aduse prin Legea nr. 72/2013, semnalăm câteva detalii.

• Dobânda penalizatoare curge de la scadenţă până la momentul plăţii, în condiţiile dispoziţiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.

• Dobânda legală penalizatoare. Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012. Rata de referinţă a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.

• Răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate de clauzele şi practicile abuzive este atrasă potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare.

• Dacă debitorul întârzie în efectuarea plăţii, creditorul poate obţine un titlu executoriu prin procedura ordonanţei de plată, prevăzută de dispoziţiile art. 1.013-1.024 din cadrul titlului IX al Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste dispoziţii se aplică, în aceleaşi condiţii, tuturor creditorilor stabiliţi în Uniunea Europeană.

• Legea nr. 72/2013 introduce o completare la O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, textul având următorul cuprins: “În raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.”

• Dispoziţiile Legii nr. 72/2013, cu excepţia prevederilor art. 15 (privind sancţiunile aplicabile), nu sunt aplicabile obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante înainte de data intrării în vigoare a legii.

• Termenul profesionist prevăzut la art. 3 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările aduse prin recenta lege, va avea sensul prevăzut de reglemenarea de care ne ocupăm, şi anume orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ.

• La data intrării în vigoare a Legii nr. 72/2013 se abrogă art. 1.017 alin. (2) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, texte care se refereau la dobânzile pe care le produce creanţa.

Articolul 23 al legii dispune că în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 72/2013, Ministerul Justiţiei va informa Comisia Europeană cu privire la opţiunea României de a face uz de dispoziţiile art. 4 alin. (4) lit. b) din Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale.

com
Sursa foto: Lege5.ro

Iată care este conţinutul Articolului 4 din Directivă:

Articolul 4

Tranzacţii între întreprinderi şi autorităţile publice

(1) Statele membre se asigură că, în tranzacţiile comerciale în care debitorul este o autoritate publică, creditorul este îndreptăţit, la expirarea termenului menţionat la alineatele (3), (4) sau (6), să perceapă dobândă legală pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor, fără a fi necesară o notificare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

(a) creditorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi legale;

(b) creditorul nu a primit suma datorată la scadenţă, cu excepţia cazului în care debitorul nu este responsabil de întârziere.

(2) Statele membre se asigură că rata de referinţă aplicabilă:

(a) pentru primul semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 ianuarie din anul respectiv;

(b) pentru al doilea semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 iulie din anul respectiv.

(3) Statele membre garantează că în tranzacţiile comerciale în care debitorul este o autoritate publică:

(a) termenul de plată nu depăşeşte vreunul dintre următoarele termene:

(i) 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a unei cereri echivalente de plată;

(ii) 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau serviciilor, dacă data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată nu este certă;

(iii) 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau serviciilor, dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată anterior primirii bunurilor sau serviciilor;

(iv) 30 de zile calendaristice de la data recepţiei sau a verificării, dacă prin lege sau prin contract este prevăzută o procedură de recepţie sau verificare, prin care se stabileşte conformitatea contractuală a bunurilor sau serviciilor, şi dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată anterior sau la data în care are loc această recepţie sau verificare;

(b) data primirii facturii nu face obiectul unei clauze contractuale între debitor şi creditor.

(4) Statele membre pot prelungi termenele menţionate la alineatul (3) litera (a) până la maximum 60 de zile calendaristice, în cazul:

(a) oricărei autorităţi publice care realizează activităţi economice de natură industrială sau comercială, furnizând bunuri sau servicii pe piaţă şi care, ca întreprindere publică, trebuie să se conformeze cerinţelor de transparenţă prevăzute în Directiva 2006/111/CE a Comisiei din 16 noiembrie 2006 privind transparenţa relaţiilor financiare dintre statele membre şi întreprinderile publice, precum şi transparenţa relaţiilor financiare din cadrul anumitor întreprinderi [17];

(b) entităţilor publice care furnizează îngrijiri medicale şi care sunt certificate în acest sens.

Dacă un stat membru decide să prelungească termenele în conformitate cu prezentul paragraf, acesta trimite Comisiei, până la 16 martie 2018, un raport cu privire la respectiva prelungire.

În baza acestuia, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului indicând care state membre au prelungit termenele în conformitate cu prezentul paragraf şi luând în considerare impactul asupra funcţionării pieţei interne, în special asupra IMM-urilor. Raportul este însoţit de propuneri legislative corespunzătoare.

(5) Statele membre se asigură că durata maximă a procedurii de recepţie sau verificare menţionată la alineatul (3) litera (a) punctul (iv) nu depăşeşte 30 de zile calendaristice de la data de recepţie a mărfurilor sau serviciilor, cu excepţia unor alte dispoziţii exprese incluse în contract şi în toate documentele licitaţiei şi cu condiţia să nu fie vădit inechitabil faţă de creditor, în înţelesul articolului 7.
(6) Statele membre se asigură că termenul de plată stabilit în contract nu depăşeşte termenele stabilite la alineatul (3), cu excepţia cazului în care acesta este stabilit expres în contract şi este justificat în mod obiectiv ţinând cont de natura sau caracteristicile specifice ale contractului, şi în orice caz nu ar trebui să depăşească 60 de zile calendaristice.”

Actele normative menţionate în articol pot fi consultate pe Lege5.ro - noul soft de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

Fara comentarii

Scrie un comentariu