6 Decembrie, 2016

Cine sunt noii judecători ai CCR care îşi încep de astăzi mandatul?

Mona Pivniceru, Daniel Morar şi Valer Dorneanu, noii judecători ai Curţii Constituţionale a României (CCR) îşi preiau mandatul începând de astăzi, 10 iunie, după ce au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni în faţa şefului statului, Traian Băsescu, şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea. 

La sfârşitul lunii martie au fost publicate Monitorul Oficial actele normative care reglementează numirea acestora în funcţii.

Cei trei judecători au fost aleşi, conform prevederilor legale, de către preşedintele României, Senat şi Camera Deputaţilor, după cum urmează:

  • Daniel Morar: preşedintele Traian Băsescu a semnat pe 25 martie Decretul nr. 326/2013 de numire în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a acestuia, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013. (M.Of. 159/2013) Daniel Morar îl va înlocui pe actualul judecător Acsinte Gaspar, ca urmare a expirării mandatului.
  • Valer Dorneanu: Camera Deputaţilor a stabilit în şedinţa din 26 martie numirea în funcţie, iar pe 28 martie a fost publicatăHotărârea nr. 7/2013 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională. Noul judecător va avea un mandat de 9 ani şi va lua locul doamnei judecător Aspazia Cojocaru, ca urmare a expirării mandatului acesteia la data de 8 iunie 2013. (M.Of. 167/2013)
  • Mona Pivniceru: Senatul a stabilit în şedinţa din 26 martie numirea în funcţie,  iar pe 28 martie a fost publicată Hotărârea nr. 12/2013 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională. Noul judecător va avea un mandat de 9 ani şi va lua locul domnului judecător Ion Predescu. (M.Of. 167/2013)

* Ce alţi judecători se apropie de sfârşitul mandatului? 

În anul 2016 va expira mandatul actualului preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, numit judecător la Curte de preşedintele României în 2007, al lui Valentin-Zoltán Puskás, numit de Senat (2007) şi al lui Tudorel Toader, numit de Camera Deputaţilor (2007). 

În 2019 va expira mandatul lui Petre Lăzăroiu, numit de preşedinte (2010), al Iuliei Motoc, numită de Senat (2010) şi al lui Mircea Ştefan Minea, desemnat de Camera Deputaţilor (2010).

* Cum se schimbă judecătorii Curţii Constituţionale?

Curtea Constituţională este alcătuită din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. 

Din cei 9 judecători, trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

Componenţa Curţii se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani, fiecare din autorităţile competente să efectueze numirile desemnând câte un judecător. Aplicarea acestui sistem de înnoire periodică a fost asigurată, la înfiinţarea Curţii, prin numirea primilor judecători pe durate de 3, 6 şi 9 ani, pentru fiecare din aceste durate fiind desemnat, în mod corespunzător, câte un judecător din fiecare grupă.

Judecătorii Curţii trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. 

Judecătorii sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia. După numire, ei depun individual, în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, jurământul de credinţă, moment de la care începe exerciţiul mandatului lor.

Sursa: CCRLege5.ro

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu