5 Decembrie, 2016

Cine-l va ajuta pe ministrul sănătăţii să ia cele mai importante decizii în domeniul sanitar? Află componenţa Consiliului Onorific

Componenţa Consiliului Onorific a fost aprobată de ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, conform unui comunicat al instituţiei.

Acesta este un organism consultativ şi de pregătire a celor mai importante decizii care se vor lua în privinţa sistemului sanitar autohton.

“Consiliul Onorific va fi consultat de ministrul Eugen Nicolăescu la definirea şi adoptarea strategiei naţionale din domeniul sănătăţii, a politicilor publice şi a direcţiilor de reformă, precum şi a principalelor reglementări care vizează sistemul sanitar românesc”, se arată în comunicatul de presă.

Cei 13 membri sunt:

• Academician prof. univ. dr. Constantin Popa (Academia Română, reprezentant);

• Academician prof. univ. dr. Victor Voicu (Academia Română, reprezentant);

• Profesor univ. dr. Irinel Popescu (Academia de Ştiinţe Medicale, preşedinte);

• Profesor univ. dr. Ioanel Sinescu (Universitatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti, rector);

• Profesor univ. dr. Monica Pop (Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, manager general);

• Profesor univ. dr. Maria Dorobanţu (Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, şef department cardiologie);

• Profesor univ. dr. Daniela Safta (Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti, director medical);

• Profesor univ. dr. Radu Deac (Comisia de Chirurgie cardiovasculară a Ministerului Sănătăţii, preşedinte)

• Profesor univ. dr. Mircea Beuran (Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, şef Clinica de chirurgie);

• Profesor univ. dr. Alexandru Irimie (Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, rector);

• Profesor univ. dr. Gheorghe Peltecu (Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia Bucureşti, manager);

• Profesor univ. dr. Adrian Streinu-Cercel (Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof.Dr.Matei Balş”, manager);

• Profesor univ. dr. Mihai Berteanu (Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti, şef Clinică de Recuperare şi Medicină fizică şi Balneologie).

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu