29 Iunie, 2017

CGMB, clarificare privind amenzile pentru parcări ilegale

Consiliul General al Municipiului București are joi în dezbatere un proiect de hotărâre care, adoptat fiind, va stabili amenzile pentru ocuparea fără drept a locurile de parcare atribuite în mod legal de autoritățile locale cu acest specific. 

Ocuparea fără drept a unui loc de parcare public legal atribuit ar putea fi sancţionată cu amendă între 500 şi 1.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi de joi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Potrivit proiectului de hotărâre, “Articolul II Litera a) a paragrafului 1 al articolului 22 din Anexa nr. 3 a Anexei H.C.G.M.B nr. 124/2008 privind aprobarea strategiei de parcare pe teritoriul Municipului Bucureşti se completează şi va avea următorul cuprins: nerespectarea prevederilor art. 10 lit. a), art 11 lit. b), art. 16 lit. a) şi b), art. 19 lit a)-c), art. 20 lit a)-c) şi art. 21 lit. e), cu amendă de la 500 la 1.000 de lei”.

Consilierii îşi motivează iniţiativa, în raportul de specialitate, prin faptul că, în prezent, s-au înmulţit cazurile în care locurile publice legal atribuite sunt ocupate abuziv şi astfel cei care au dreptul de a le folosi sunt practic împiedicaţi să o facă.

“Având în vedere că dispoziţiile legale locale referitoare la organizarea, utilizarea şi exploatarea parcărilor publice nu stabilesc explicit că fiind contravenţie şi a putea fi sancţionată această faptă, este necesară completarea acestora în acest sens”, se mai arată în raport.

În prezent, prevederile legale în vigoare referitoare la parcare sunt cele prevăzute la articolul 21 din anexa 3 a Strategiei de parcare, care arată că “în toate categoriile de parcaje publice sunt interzise: a) blocarea accesului în parcaj; b) efectuarea de lucrări de reparaţii şi întreţinere a autovehiculului în perimetrul parcajului; c) amplasarea de dispozitive de menţinere liberă a locurilor de parcare d) amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje sau înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare, fără avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie a Municipiului Bucureşti”. Amenzile în aceste cazuri pornesc de la 1.500 şi ajung la 2.500 de lei, arată Mediafax

comentarii

Despre autor  ⁄ Florin Amariei

Florin Amariei este un tânăr pasionat de politică, gaming și mașini. Cel mai mult îi place însă să urmărească cele mai noi schimbări legislative din țară și străinătate.

Fara comentarii

Scrie un comentariu