8 Decembrie, 2016

Certificarea declaraţiilor fiscale ar putea deveni opţională de la 1 iunie 2014

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) vor să schimbe reglementările referitoare la certificarea declaraţiilor fiscale prevăzute în Codul de procedură fiscală, potrivit unui proiect de ordonanţă lansat în dezbatere publică.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului (fişier PDF), se doreşte eficientizarea activităţilor de administrare a creanţelor fiscale, astfel că se propune ca certificarea declaraţiilor fiscale să devină opţională.

În prezent, Codul de procedură fiscală reglementează obligativitatea certificării declaraţiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea, aplicarea acestor prevederi fiind însă suspendată până la data de 1 ianuarie 2014, este precizat în nota de fundamentare.

Cazul în care certificarea va fi obligatorie

Conform proiectului, certificarea va fi obligatorie numai în cazul declaraţiilor fiscale rectificative, atunci când suma corectată este semnificativă (peste 10%, dar nu mai puţin de 10.000 de lei). Excepţie vor face doar autorităţile şi instituţiile publice.

În situaţia în care corecţiile sunt semnificative (s-a apreciat că nivelul este semnificativ dacă acesta este de 10%, dar nu mai puţin de 10.000 de lei, raportat la suma declarată în declaraţia iniţială sau, cu alte cuvinte, în prima declaraţie în care s-a individualizat creanţa fiscală corectată), se poate susţine că această corecţie afectează ordinea publică, făcând necesară instituirea unor reguli prin care să se ocrotească interesele generale ale societăţii, în acest caz reprezentate de plata corectă a impozitelor şi taxelor, se mai arată în nota de fundamentare.

Totodată, măsura vine şi în ajutorul contribuabililor, deoarece se pot evita sancţiunile pentru nedeclararea şi neplata corectă a obligaţiilor fiscale datorate.

Dacă un contribuabil va depune o declaraţie rectificativă necertificată, penalitatea va fi de 2% din diferenţa de sumă, dar nu mai puţin de 200 de lei.

Măsurile referitoare la certificarea declaraţiilor fiscale ar urma să se aplice începând cu data de 1 iunie 2014.

Alineatul (5) al articolului 83 din Codul de procedură fiscală – cel care instituie certificarea obligatorie a declaraţiilor de la 1 ianuarie 2014 – va fi abrogat la momentul publicării ordonanţei.

Notă: Proiectul de ordonanţă pentru modificarea unor acte normative conţine mai multe modificări la Codul fiscal şi la Codul de procedură fiscală şi poate fi consultat integral AICI (fişier PDF). Proiectul a fost lansat în dezbatere publică pe 20 ianuarie, iar eventualele propuneri pot fi trimise – în termen de zece zile de la acel moment – la adresa publicinfo@mfinante.ro.

Sursa: MFP | Foto: Sxc.hu

comentarii

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu