7 Decembrie, 2016

Ce urmăreşte Ministerul Muncii prin Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru perioada 2013-2020?

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a pus în dezbatere publică Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru perioada 2013-2020, în contextul Strategiei Europa 2020.

Evoluţia demografică negativă este unul dintre factorii de risc ai strategiei. În perioada 2000-2012, România a pierdut 5,7 puncte procentuale din rata totală de ocupare a populaţiei active (20-64 de ani), 8,7 puncte procentuale din rata de ocupare a forţei de muncă vârstnice (55-64 de ani) şi 6,9 p.p. din rata de ocupare feminină (20-64 ani).

Una dintre problemele pe termen lung este scăderea populaţiei tinere, 3,5 pp între 2005-2012, ceea ce va avea consecinţe viitoare atât pentru creşterea ocupării, cât şi pentru politicile de asigurări şi asistenţă socială. Pe acest fond, în ultima decadă s-a înregistrat o tendinţă continuă de creştere a vârstei mediane a populaţiei României de la 34,4 ani în 2000 la 36,4 ani în 2005, ajungând la 38,3 ani în 2010 şi 38,9 la 1 ianuarie 2012, dar şi a ponderii populaţiei în vârstă de muncă în total populaţie (15- 64 de ani). Astfel, aceasta a crescut de la 68,2% în anul 2000 la 70% în anul 2012.

Migratia masivă este un alt motiv al evoluţiei negative demografice. Estimările efectuate la nivel european arată că un număr de aproximativ 2,1 milioane de români lucrează în alte state membre ale Uniunii Europene (principalele state de destinaţie fiind Italia – 890.000 de persoane, Spania – 825.000 de persoane şi Germania – 110.000 de persoane).

Pe lângă acest factor de risc se observă si alţii la fel de dificil de combătut:

- o rată de ocupare a femeilor redusă;
- o participare scăzută a lucrătorilor vârstnici pe piaţa muncii;
- un nivel ridicat al şomajului în rândul tinerilor;
- coroborate cu o durată redusă a vieţii profesionale;
- nivel scăzut al cheltuielilor cu politicile active pe piaţa muncii de furnizare, focalizare şi personalizare insuficientă a măsurilor de ocupare;
- funcţionarea deficitară a serviciilor de ocupare;
- acoperirea şi nivelul inadecvat al beneficiilor de şomaj;
- risc de sărăcie al persoanelor active, capcana salariilor mici;
- furnizarea insuficientă a facilităţilor de îngrijire de calitate a copiilor şi/sau a persoanelor dependente;
- neconcordanţa dintre calificări şi cerinţele pieţei muncii, sistem de previzionare insuficientă a competenţelor;
- rata de absolvire a educaţiei terţiare redusă;
- incidenţa ridicată a părăsirii timpurii a şcolii;
- furnizarea insuficientă a oportunităţilor de educaţie de înaltă calitate;
- nivelul ridicat de studenţi cu un nivel scăzut de competenţe de bază.

Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020 (SNOFM) îşi propune să impulsioneze eforturile de a atinge ţinta de ocupare stabilită de România pentru anul 2020, şi anume o rată de ocupare de 70% pentru populaţia în vârstă de 20-64 de ani, şi se doreşte a fi o abordare integrată a politicilor relevante, atât din perspectiva dezvoltării cererii, cât şi din perspectiva gestiunii eficiente a ofertei pe piaţa muncii şi propune soluţii realiste de abordare, care pot fi finanţate din bugetul naţional, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi din resursele financiare alocate în perioada de programare 2014–2020.

În anul 2012, România a avut o rată a ocupării la segmentul de populaţie 20-64 ani de 63,8%, situată semnificativ sub media europeană (68,5%). Într-o situaţie similară se aflau alte 11 ţări, printre care Bulgaria, Polonia, Slovacia şi Irlanda. În perioada 2000-2012, România a pierdut 5,7 puncte procentuale din rata totală de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (20-64 de ani), 8,7 puncte procentuale din rata de ocupare a forţei de muncă vârstnice (55 – 64 de ani) şi 6,9 p.p. din rata de ocupare feminină de 20-64 ani. În 2012, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 23,9%, cu doar 0,1 p.p. mai mare decât valoarea înregistrată în 2011, dar cu mult sub media europeană de 32,9%. În ceea ce priveşte rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55-64 ani), aceasta a fost de 41,4%, în creştere cu 1,4 p.p. comparativ cu anul anterior, dar sub media europeană de 48,9%.

Productivitatea redusă şi salariile scăzute contribuie cel mai mult la starea de sărăcie în muncă. Ratele de sărăcie în muncă au tendinţa de a fi mai mari în cazul familiilor monoparentale cu copii în întreţinere, precum şi în cazul celor cu contracte temporare sau cu timp parţial. Rata de sărăcie în muncă înregistrată în România a fost de 17,3%, cu mult peste media europeană UE 27 de 8,4%.

Cheltuielile alocate din buget serviciilor de ocupare sunt insuficiente (0,45% faţă de 2,17% din PIB în 2009, în comparaţie cu media UE 27 de 0,536% în 2009).

România va trebui să crească rata de ocupare, în contextul în care numărul locurilor noi de muncă este direct proporţional cu dezvoltarea economiei.

În contextul în care economia României a înregistrat în perioada 2000–2010 o scădere absolută de 3,7% a ratei de creştere anuală a PIB-ului real, deşi în intervalul 2002–2008 s-a înregistrat o rată medie de creştere de 6,3%, care a depăşit rata medie de creştere a PIB-ului potenţial. Importanţa economiei româneşti în ansamblul economiei Uniunii Europene, exprimată ca pondere în valoarea adăugată brută pe total economie, pentru România, în total, acesta a crescut de la 0,4% în 2000 la 1% în 2010.

Repartiţia populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale în anul 2012 arată că 29% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul agricol, 28,6% în industrie şi construcţii, iar 42,4% în servicii. Dacă în cazul industriei ponderea ocupării este apropiată de media europeană, discrepanţele majore sunt în cazul agriculturii şi al serviciilor. Documentul apreciază că agricultura este supradimensionată în privinta numărului de persoane ocupate pe care o deţine, în condiţiile în care tendinţa europeană este de restrângere a proporţiei populaţiei ocupate în raport cu celelalte ramuri.

O tendinţă europeană a ocupării care nu se înregistrează în România este creşterea ponderii lucrătorilor pe cont propriu în sectorul de afaceri şi servicii financiare, administraţie publică şi servicii comunitare/activităţi gospodăreşti.

În anul 2012, 67,3% dintre persoanele ocupate aveau statutul de salariat (65,6% în 2010), 18,9% lucrător pe cont propriu şi membru al unei societăţi agricole sau al unei cooperative (20,4% în 2010), 12,6% lucrător familial neremunerat (12,7 în 2010) si 1,2% patron (1,3% în 2010).

Datele referitoare la populaţia ocupată în vârstă de muncă (15-64 ani) pe regiuni scot în evidenţă faptul că doar regiunea Bucureşti-Ilfov are o evoluţie pozitivă, printr-o creştere de 105 mii de persoane ocupate (în perioada 2000–2012), celelalte regiuni înregistrează evoluţii negative, cea mai rea situatie fiind Sud-Muntenia cu o scădere de peste 204 mii de persoane şi Sud-Vest Oltenia cu o scădere de peste 150 mii de persoane. Cea mai dramatică diminuare a ratei de ocupare pe regiuni s-a înregistrat în regiunea Sud-Vest Oltenia – de peste 8 puncte procentuale.

Strategia are ca ţintă-cheie pentru 2020 creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă pentru grupa de vârstă 20-64 ani la 70%.

Condiţionările asupra realizării obiectivului de promovare a ocupării forţei de muncă, legate de alte domenii de politică:

• Educaţie: reducerea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a scolii, precum şi implementarea de programe pentru persoanele care au un nivel scăzut de educaţie; Creşterea calităţii procesului de învăţământ, în special a relevanţei competenţelor obţinute pentru dezvoltarea carierei profesionale; corelarea programei şcolare (nivel mediu şi superior) cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale pieţei muncii;
• Economie: îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol; stimularea sectoarelor economice sustenabile; extinderea infrastructurii şi utilizării TIC; extinderea/modernizarea infrastructurii şi facilităţilor publice de transport;
• Fiscalitate/Costuri de utilizare a forţei de muncă: reducerea presiunii fiscale şi administrative asupra utilizării forţei de muncă (nivelul taxării muncii; reducerea numărului de declaraţii/formulare privind forţa de muncă); facilităţi fiscale pentru angajarea şomerilor şi a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile.

Obiectivele specifice şi direcţiile de acţiune sunt dezvoltate în planul de acţiuni, direcţiile specifice fiind:

• creşterea ocupării în rândul tinerilor şi prelungirea vieţii active a persoanelor în vârstă;
• diminuarea şomajului în rândul tinerilor şi a numărului de tineri care nu sunt în ocupare, educaţie sau formare;
• creşterea participării pe piaţa muncii a persoanelor în vârstă;
• îmbunătăţirea structurii ocupaţionale şi participării pe piaţa muncii în rândul femeilor şi persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile;
• reducerea ocupării în agricultura de subzistenţă şi facilitarea relocării acestei resurse umane către activităţi non-agricole;
• creşterea participării femeilor pe piaţa muncii, inclusiv prin măsuri suport de reconciliere a vieţii profesionale cu cea de familie;
• creşterea participării persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii prin dezvoltarea de măsuri care să combine suportul social cu activarea;
• dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare şi competenţe adaptate la cerinţele pieţei muncii;
• sprijinirea adaptabilităţii şi dezvoltării permanente a forţei de muncă, corelate cu schimbările structurale ale pieţei muncii;
• îmbunătăţirea nivelului de competenţe al persoanelor şomere şi inactive apte de muncă pentru a facilita reintegrarea acestora pe piaţa muncii;
• îmbunătăţirea mecanismului de fundamentare,  implementare, monitorizare şi  evaluare a politicilor cu impact pe piaţa muncii.

» Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Strategiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020 şi a Planului de acţiuni pe perioada 2013-2020 pentru implementarea Strategiei poate fi consultat integral AICI.

comentarii

Despre autor  ⁄ Denisa Pătraşcu

Licenţiată a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (2001), doctor în drept – specialitatea dreptul muncii (2007), membră a Reţelei Juriştilor din Organizaţia Internaţională a Muncii – ONU (2003), membru asociat al CRIFST – Academia Română (2013), membru colaborator al CRIFST – Academia Română (2010-2013), consultant şi senior expert (proiecte fonduri structurale) în domeniul social şi mediator autorizat.

Fara comentarii

Scrie un comentariu