5 Decembrie, 2016

Ce trebuie să ştim despre uzucapiune şi dreptul de proprietate?

Recent, a fost republicată – în Monitorul  oficial nr. 83/2013Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Citiţi mai jos câteva prevederi din noul Cod civil referitoare la uzucapiune, în legătură cu precizarea din Art. 40 din Legea cadastrului, potrivit căreia drepturile reale care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 5 ani de la înscrierea posesiei în cartea funciară.

Când tratează despre dobândirea dreptului de proprietate, Codul civil precizează că acest drept se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi.

În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ. Cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscriere în cartea funciară.

Corelativ, dreptul de proprietate privată se stinge prin pieirea bunului, dar nu se stinge prin nefolosire. El poate fi însă dobândit de către o altă persoană prin uzucapiune sau într-un alt mod, în cazurile şi condiţiile anume determinate de lege.

În ce îl priveşte pe proprietar, acesta poate abandona bunul său mobil sau poate renunţa, prin declaraţie autentică, la dreptul de proprietate asupra bunului imobil, înscris în cartea funciară. Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil, iar dacă bunul este imobil, prin înscrierea în cartea funciară, în condiţiile legii, a declaraţiei de renunţare.

Când tratează despre asociaţia de proprietari, anume despre prezumţia de coproprietate asupra despărţiturilor comune, Codul civil precizează că zidul, şanţul, precum şi orice altă despărţitură între două fonduri sunt prezumate a fi în proprietatea comună a vecinilor, dacă nu rezultă contrariul din titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune, în condiţiile legii.

Superficia – dreptul de superficie – acesta fiind dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă – se dobândeşte în temeiul unui act juridic, precum şi prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

Şi în ce priveşte instituţia uzufructului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, potrivit Art. 723, uzufructuarul preia bunurile în starea în care se află la data constituirii uzufructului; acesta nu va putea intra însă în posesia lor decât după inventarierea bunurilor mobile şi constatarea stării în care se află imobilele, cu excepţia cazului în care uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune.

În secţiunea specială referitoare la uzucapiunea imobiliară, într-o primă abordare cu privire la uzucapiunea extratabulară, Art. 930 prevede că dreptul de proprietate asupra unui imobil şi dezmembrămintele sale pot fi înscrise în cartea funciară, în temeiul uzucapiunii, în folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani, dacă:

- proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după caz, şi-a încetat existenţa;

- a fost înscrisă în cartea funciară declaraţia de renunţare la proprietate;

- imobilul nu era înscris în nicio carte funciară.

- în toate cazurile, uzucapantul poate dobândi dreptul numai dacă şi-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terţă persoană să îşi fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze legitime, în cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune. Reţinem şi precizările din Legea de aplicare a Codului civil nr. 71/2011, potrivit cărora dispoziţiile art. 930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia.

Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.

În cazul posesiilor începute după intrarea în vigoare a Codului civil, dacă erau deschise cărţi funciare, până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 56 alin. (1), uzucapiunea extratabulară prevăzută în art. 930 din Codul civil îşi produce efectele de la data introducerii cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea îndeplinirii cerinţelor legale ale acestui mod de dobândire, dacă acţiunea a fost admisă, respectiv de la data invocării excepţiei uzucapiunii, dacă această excepţie a fost admisă.

În ce priveşte uzucapiunea tabulară, potrivit Art. 931 stabileşte că drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate când cel înscris cu bună-credinţă a posedat imobilul timp de 5 ani după momentul înregistrării cererii de înscriere, dacă posesia sa a fost neviciată. Este suficient ca buna-credinţă să existe în momentul înregistrării cererii de înscriere şi în momentul intrării în posesie.

O ultimă menţiune cu privire la legea aplicabilă uzucapiunii mobiliare – potrivit Art. 2.616 Cod civil, uzucapiunea este reglemenmtată de legea statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie, prevăzut în acest scop. În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se împlineşte durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat, dacă sunt reunite, cu începere de la data deplasării bunului în acel stat, toate condiţiile cerute de menţionata lege.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Comentarii

  • Răspunde
    Florina
    martie 17 2013

    Buna ziua,
    Am cumparat un apartament intr-o vila in 2005. Aceasta vila are regim de bloc dar fostii proprietari au ingradit un teren in urma cu 25 de ani pe care l-au folosit si au mai construit o anexa a casei. eu am facut imbunatari si renovari deoarece mi s-a spus ca acest teren apartine casei, desi nu este trecut in acte. Din relatarile vecinilor am inteles ca pe teren ar fi fost o casa sau o anexa a vilei (a unei persoane decedate si fara mostenitori) care a fost demolata. Ce ar trebui sa fac in acest caz ca sa intru in posesia de drept a terenului? Pot sa inscriu terenul in cartea funciara? Functioneaza uzucapiunea in acest caz?

  • Răspunde
    Ion
    iunie 25 2013

    Buna ziua,
    Am cumparat cu chitanta de mana semnata cu martori, un loc de casa intravilan intr-un sat. Initial, pe acel loc in urma cu peste 50 de ani a existat o casa si niste batrani care de tot atata timp au decedat. Casa s-a naruit iar pe ace loc unul dintre copii batranilor care aveau si ei gospodaria in apropiere au pus porumb ptr. animale. Intre timp unul dintre soti (sotul) a decedat iar sotia ramasa in viata a fost luata la oras de unul dintre copii. Casa acestora a fost cumparata de un alt gospodar. Odata cu casa gospodarul a intrat si in posesia celuilat teren. Dupa ceva timp terenul a fost vandut cu chitanta de mana si semnat de martori unor tineri din sat care doreau sa-si ridice gospodarie si casa pe acel loc. Intre timp n-au mai realizat acest lucru constatand ca-i scump pentru ei acest vis si au gasit o casuta locuibila pe care si-o puteau permite. Asa am ajuns noi in posesia acestui teren. Tinerii ,,proprietari” s-au decis sa vanda locul iar cu banii luati pe el sa-si cumpere casa gata facuta iar noi ne-am hotarat sa-l cumparam si in timp sa ne construim o casa si o gospodarie acolo. L-am cumparat asa cum este obisnuinta locului. Cinci sau sase martori care au asistat la tranzactie au autentificat prin semnatura si act de identitate ,,legalitatea” tranzactiei dupa care am batut palma si am baut adalmasul! Si de mai bine de cinci ani platim impozit la primaria din comuna pe numele nostru( adica noi suntem platitorii) dar in cartea funciara este trecut primul proprieter proprietar. Nici acesti tineri care ne-au vandut noua nu apar in carte si nici noi decat ca platitori de impozit, titulari au ramas primii cumparatori ai batranilor.
    Va intreb? Cum putem sa devenim proprietarti legali si sa ne putem apuca sa construim ceva pe acel loc?
    Satul este unul amarat unde aproape jumatate este parasit si in paragina. Dar este satul meu natal unde ma intorc destul de des la rudele ramase acolo. Mai am putin pana sa ies la pensie si ma gandesc sa ma retrag si eu acolo. Dar ca sa pot sa investes si sa construiesc am nevoie de acte. Cum procedez? Care sunt etapele de urmat pana a fi proprietar legal ca sa pot sa trag apa..curent…etc..etc.?

    Multumim,

  • Răspunde
    Nela
    iulie 29 2013

    Buna ziua.

    Va rog din suflet sa ma ajutati cu cateva sfaturi , deoarece ma aflu intr-o situatie dificila . Sunt mama a doua fetite de 15 -19 ani, iar socrii ne amenita sa plecam din casa .Locuiesc in acest imobil din anul 1991, iar casa a fost construita de socrii inainte de casatoria noasra in cei 22 de ani am inbunatatit casa, am platit impozitul si am ingrijit pe bunicii din partea sotului , impreuna cu acesta .In anul 1996 socrii sau mutat in alta localiitate iar eu impreuna cu familia am intretinut gospodaria. Mentionez ca sorta ne-a despartit drumurile , deoarece sotul meu de patru ani traieste in comcubinaj cu alta femeie, in urma caruia a rezultat un copil .Acesta a parasit caminul conjugal si sa mutat in alta parte . Eu nu am parasit casa si m-am ocupat de educatia fetelor si am auvut o buna colaborare cu socrii pana in acest an , cand acestia au hotart sa plec din casa lor cu cele doua fete . Socrii se declara a fi proprietarii acestu-i imobil de oarece au mostenit terenul si casa in care locuiesc de la parinti lor, decedati in urma cu sapte ani .Va rog din tot sufetul sa -mi dati un rspuns daca uzucapiunea poate fi aplicata si in cazul meu . Va multumesc

    • Răspunde
      Albu Gheorghe
      septembrie 8 2013

      suntem pensionari si locuim in casa obtinuta de catre sotie ca unic mostenitor de la mama soacra care a decedat ultima.prin C.Mostenitor din Feb.1991.De atunci am platit cu regularitate impozitele si Taxele. Cu cateva zile in urma m-am adresat la o firma de cadastru,sa facem CARTEA FUNCIARA,i-am prezentat C.Mostenire si m-a indrumat la JUDECATORIE sa inaintez Actiune in Constatare privin suprafata inscrisa in C.M.dIscutand cu un Avocat,Onorariu+Txa deTimbru face 500.0\1500.0+Cadastru700.0 sumele cumulate depasesccu mult pensiile noastre.Eu apreciez ca cel de la Cadastru nu este bine documentat,pentruca potrivit celor de mai sus ,sotia prin C.Mostenire este proprietara Casei si a Terenului aferent.In acest caz ce sa facem?Consideram ca nu este cazul sa ne adresam Judecatorie. Cu multumiri Gheorghe

  • Răspunde
    Maria
    septembrie 2 2013

    In 2001 am cumparat un imobil care era alimentat cu energie electrica de la un PT aflat pe terenul proprietatea unui tert ( altul decat vanzatorul imobilului pe care l-am cumparat). Cablul electric este aerian ( trece pe deasupra unei constructii ).Tinand cont ce de 12 ani utilizez reteaua de c.e., am dobandit prin uzucapiune o servitute de utilitati aeriana?

  • Răspunde
    marieta
    decembrie 10 2013

    am o casa construita din anul 1974 pe un teren care cred ca apartine statului am obtinut acte pe casa dar nu si pe pamant ce pot face in situatia asta..multumesc

  • Răspunde
    decembrie 13 2013

    am o casa construita in 1974 pe un teren care cred ca apartine statului am obtinut acte pe casa la Judecatoria Craiova dar nu si pe teren.va rog sa ma ajutati si sa imi spuneti ce pot face in situatia asta.va multumesc

  • Răspunde
    Velici
    februarie 11 2014

    Domnul. Av. Va. Rog. Sa dați. Un. Răspuns. Si. Mie. Sint. Mostenitor. La. Un teren care. Este. Ocupat. De eletrica. Cez. Terenu. A fost confiscat de. Comuniști. 1948. Suprafața este de. 15. 200. Mp. Care. Este. Ocupat de eletrica. Am. Luat. Actul. De proprietar. Pe. 14. 180. Mp. Comisia. Locală. Si. Județean. Au. Zis ca. Nu poate. Sa dea. Pe toată. Suprafața. Ca. Sint. Clădiri. Speciale. Unde. Era clădirile. Am. Vut. Casa. Diferența. Nu. Mea. Dato. 1000, 20. Mp. Au zis săi. Dau. In. Judecată. Pe. Eletrica cez. Ei. Folosesc. Terenu. Meu. Terenu. Este. Ocupat. De stlpi si. Cabru. Teran. In. Totalitate. Este ocupat. Toat. Terenu. Va. Rog. Sa îmi dați. Un răspuns. Terenu. Este in dr tr Severin. Sat. Burila mica. Com. Gogosu. Am făcut. Pe. Legia. 247. Va. Multumesca. Vreau. Un. Espert in domeniu. Imobiliar. Si. Av

  • Răspunde
    Velici
    februarie 11 2014

    Am. Si. Intaburarea. Si. Cadastru. Pe. 14. 180. Mp. Care este. Ocupat. Toată. Suprafața. De teren. Si. 1000, 20. Mp clădiri. Toat. Terenu este. 15. 200. Mp. Vreau. Un. Avocat. Espert. Va. Multumesca.

    • Răspunde
      Velici
      martie 5 2014

      Va. Rog. Sa. Îmi. Dați. Un espert. Av. Care. Poate. Sa. Fie. Avocatu. Meu. Lăsați. Un. NR. De telefon.

      • Răspunde
        martie 5 2014

        Nu vă putem oferi astfel de informaţii.

        Trebuie să contactaţi dvs. un cabinet de avocatură.

  • Răspunde
    Ioan Victor
    februarie 21 2014

    Buna ziua. Doresc sa aflu daca eu ca mostenitor al lui Silasi Vicentiu Sabin si Elena care detin toate actele de mostenire pe numele lor,respectiv C.F-urile actualizate, dar ne efectuata succesiunea dupa decesul parintilor pe motivul ca nu am detinut aceste documente,trebuind sa le procur tarziu dupa decessi lipsa banilor,poate ca cineva sa se foloseasca si trece pe baza uzucapiunii. Eu platesc pe intreaga suprafata din C.F-uri an de an impozitul agricol.Va multumesc. Rog raspunsul prin Mail meu direct.Cu stima.

  • Răspunde
    Mihaila
    martie 25 2014

    Stimate Domn ,
    Va rog sa -mi dati un sfat . Am incercat sa anulez partial un titlu de proprietate intocmit pe baza de acte false, un proces verbal de punere in posesie emis de Comisia municipiului Piatra Neamt fara autoritate in com. Girov , fara identificare vecini , declaratii ale mortilor , a necunoscutilor , falsuri de la OCPI , alte falsuri. Nu am reusit in instanta pentru ca Parchetul s-a dezis de anularea titlului . Am dreptul sa fac o actiune pentru uzuucapiunei ?? ,noi am cumparat in aprilie 1994 de la alte persoane , reclamantul este din acelasi sat , parintii lui au vandut terenul in 1965 cu constructii vechi din lemn , fostii proprietarii au decedat .Noi ne-am mai judecat pentru ” revindecare “, cu aceste persoane avem hotarari definitive si irevocabile,ignorate de instanta pentru ca pe baza acestui titlu fals am fost actionati in judecata dupa circa 6 ani de la emiterea titlu pentru “‘obligatia de a face ” , actiune pierduta la fond, am reusit la recurs schimbarea obiectului actiunii in “revindecare”, dar se asteapta solutia de anulare partila , pierduta la fond de noi. Ce sa mai facem , noi ne-am pierdut increderea in instante,, sunt multe dosare pe rol, se cam dau peste cap , se dau solutii fara a fi studiate probele , nu avem incredere nici in unii avocati , nu respcta codul deontologic . Faptul ca ne-am judecat desi noi am detinut constructiile si terenul din 1994 pana in prezent, noi am platit in nume propriu taxe si impozite aferente nu reclamantul , toate acestea pot influinea actiunea privind uzuucapiunea ???
    Va multumim !. Cu consideratie , Mihaila Gheorghe

  • Răspunde
    Iustin
    aprilie 23 2014

    Detin cu titlu de mostenire casa parinteasca construita in anul 1961 pe un teren intravilan in suprafata de 0,3 Ha, primit in timpul fostului C.A.P.Dupa 1990 fostul proprietar si-a revendicat terenul.Vreau sa stiu ce suprafata de teren am dreptul sa folosesc conform legii fondului funciar.

  • Răspunde
    mihai
    iulie 13 2014

    buna eu am de pe urma bunicilor mostenire 3 bucati de teren 7700mp,dar de cand sa facut partajul mai exac 5 mai 2004 pamantul fiind in alta localitate l-am lasat unchiului sa se foloseasca de el si tot odata sa plateasca el impozitul ar putea sa mi-l i-a daca se foloseste de legea asta uzul capiunii
    va multumesc

  • Răspunde
    Costi
    iulie 22 2014

    Oameni buni, nu va mai expuneti problemele in comentarii pe aceata pagina .
    Pentru a avea un raspuns la situatiile dvs, apelati la un avocat. El va poate raspunde fara probleme la toate intrebarile .
    Normal, ca va trebui sa-i platiti un onorariu, dar veti avea un raspuns sigur si pertinent. Si va poate reprezenta in instanta ,la nevoie.
    Eu nu sunt decat un amarat de muncitor , instalator, dar ma bucur ca v-am putut ajuta cu aceasta informatie cheie.
    O zi buna !

  • Răspunde
    iulie 22 2014

    detinem un teren de cel mult 25 de ani vecini de acolo ne stiu de propietari bunicul cind a inebunit a dat fac la acte si asa am pierdut documentele precizez ca terenul a fost cumparat cu acte de mina cum se facea atunci pe timpul ceapeului in 2007 am vorbit cu primarul sa ne puna si pe noi in posesie dar acesta cind a aflat ca noi nu detinem acte la el a incercat sa ni l ea prin diferite metode si anume a trimis un cetatian sa nil ea ca motiv ca are sa recupere teren de la primarie binenteles cu acordul primarului fara sa stim vecini de acolo lau dat afar pe acea persoane spunindui ca nu il recunoaste nimeni de propretar pe el si sa mearga la noi sa lamureasca problema ca ei nu ii dau voie sa intre in gradina acesta a venit la noi iar noi iam explicat cum sta treaba cu acea gradina cind am vazut ce gindeste primarul am aflat de aceasta lege si mam dus la acesta sa aplice legea aceasta si in cazul meu vazind ca nu are ce face mi a zis sa iau declaratie de la vecini mei de acolo ca tre sa le aiba el la dosar dupa 2 luni imi trimite instiintare ca am cautat in registrul primariei si asi avea de recuperat niste teren asa ca ma pus in posesie dar nu pe toata suprafata pe care o detineam spunind ca doar atita a putut gasi disponibila acum vreau si eu in raspuns daca sunteti in masura sa mil; dati pot beneficia si eu de aceasta lergepentru a recupera tot terenul pe care lam administrat atita timp precizez ca am martori care inca mai traiesc si ma recunosc ca si propietar

  • Răspunde
    august 3 2014

    Am cumparat o casa in 2002 care avea si o gradina .Acea gradina are un alt numar topografic in carte funciara care nu e specificat in contractul meu, dar e trecut pe un titlu de proprietate pe care mai este si un ha de teren extravilan pe numele fostului proprietar care e decedat .Eu acest il folosesc de 12 ani .Cum ar trebui sa procedez sa intru in posesia lui.Va multumesc.

  • Răspunde
    dsfsd
    septembrie 27 2014

    UN SITE DE RATATI… NU RASPUNDE NIMENI AICI… NU VA MAI PLANGETI… MERGETI LA AVOCATI SA VA MANANCE DE BANI SI SA NU VA FACA NICI TREABA….

  • Răspunde
    maria
    iunie 5 2015

    Buna ziua !
    parinti mei au cumparat in anul 1984 o casa cu un teren aferent in total de 2 500 mp.cu o chitanta de mana care sa pierdut .fostul propritar de la care sa cumparat nu a avut nici el acte si nu figureaza ca propritar . pe acest teren nu se gaseste proprietar. noi platim impozit din 1984 pe acest teren, insa noi platim facura pe numele unui cetaten care a locuit acolo , neavind acte de propritari noi nu am potut plati impozitut in numele propriu , insa specifica oe chitanta de impozit ca am platito noi in numele altuia, acel om nu este nici el proprietar si nu figureaza in registre ca find proprietar .avem o adeverinta de la primarie ca locuim la acea adresa din 1984. si vecini ne stiu ca propritari., parinti mei au facut buletenil mai tarziu la acea adresa din cauza ca nu are acte de proprietate abia in 1991 politia le a eliberat buletine cu domicililu la acel imobil,

    am actionat in judecata in anul 2010. care acum sa respins ca fin nefondata , ca martorul si anume un vecin care a copilarit cu noi copii , si fratele martorului a fost in scola cu mine , . nu a stiut sa spuna nr porti , el locuind la calalat capat al strazi,, si sa respin si ca politia comunei a spus ca avem domiciliul acolo din 1991 si nu din 1984 cind parinti mei au cumparat si sau mutat sa locuiasca acolo,
    ce e de facut , ?
    cum
    putem actiona ?
    ce ma sfatuiti sa fac ?
    va multumesc

  • Răspunde
    enache
    iulie 2 2015

    cum pot sa anulez un act fals notarial am autorizatia de constructie pe numele bunicului si chiar facturi pt materiale de constructii si dupa cativa ani o alta persoana a vindut casa cum este posibil avem destule probe si nu stim cum sa procedam
    va multumesc

  • Răspunde
    Mihai
    iulie 5 2015

    Buna ziua .
    Va rog sa ma ajutati intr-o problema. Doresc sa ocup o casa parasita.Proprietarii au murit.Nu stiu daca mai sunt rude in viata. Casa este in paragina .
    Avand in vedere cele scrie in continuare : ” Legea cadastrului, potrivit căreia drepturile reale care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 5 ani de la înscrierea posesiei în cartea funciară. ” Ce pot sa fac , LEGAL, pentru a putea obtine titlul de proprietate pe acest imobil ? Trebuie sa caut daca mai sunt rude ? Trebuie sa ma inscriu la Cartea Funciara cu cerere etc ,etc,etc,???
    Va multumesc.

  • Răspunde
    Andreea
    noiembrie 28 2015

    Buna ziua! Am cumparat anul acesta o garsoniera cu acte la notar totul legal ! Fara credite! As dori sa trec inca un proprietar sau coproprietar nu stiu cum se spune pe contract. Ce trebuie sa fac si cat ar costa?

  • Răspunde
    Mihaela
    februarie 19 2016

    Buna ziua. intre mine si o doamna s-a facut un contract de imprumut cu garantie imobiliara. in momentul semnarii contractului nu existau litigii pe terenul cu care a garantat doamna, si nici alte persoane ca si proprietari. tin sa mentionez faptul ca doamna care a garantat cu terenul, a primit acest teren printr un act de donatie. si problema de aici incepe.dupa aproximativ 3 ani intre doamna si cea care i a donat terenul s -a facut o tranzactie care s-a admis, prin care i s a inapoiat terenul de catre doamna care mi l-a dat mie….acum sunt in proces cu dumnaei prin care cere radierea mea din cf pe motiv k nu mai sunt Proprietar..asta in mare….ce este de facut?Multumesc

  • Răspunde
    Elena
    octombrie 29 2016

    Exista posibilitatea de a ceda un contract de posesie ? este vorba de un apartament a caror proprietari au decedat si nu sunt mostenitori -multumesc

  • Răspunde
    cojocaru
    noiembrie 9 2016

    am cumparat de la mama mea teren intravilan cu suprafata de 1700mp inclusiv curti constructi pe baza unui titlu de propietate care la dobindit dupa ani 90 titlul este original facut in ani 1994-1995 de comisia locala asa a hotarit comisia la timpul acela desi casa au cumparato in preuna cu sotul ei ,dar pe titlu este numai mama nu si sotul acesteia.Mostenitorul ,fiul sotului mamei mele da in judecata primaria si prefectura pentru spargerea titlului de propietate sa fie trecut pe titlu si tatal acestuia decedat pentru a primi mostenire desi terenul este vidut cu act de vinzare cumparare definitiv si irevocabil pe baza titlului am si cadastru

    • Răspunde
      cojocaru
      noiembrie 9 2016

      se mai poate sparge actul pe care eu lam dobindit de la mama mea,pe motivul titlului de proprietate ca nu este trecut si sotul mamei in titlu-?

Scrie un comentariu