Ce trebuie să cunoaștem despre orele suplimentare?

Un cititor a formulat cu ceva timp în urmă pe forumul Legestart următoarea solicitare: „Vă rog să-mi spuneți câte zile de sâmbătă și duminică se pot lucra consecutiv, cum se plătesc?”.

Având în vedere solicitarea cititorului nostru, dar și interesul practic pe care îl suscită subiectul orelor suplimentare/ munca suplimentară chiar și în cazul zilelor de sâmbătă și duminică, în rândurile prezentului articol ne-am propus să prezentăm câteva aspecte legate de orele suplimentare, răspunzând astfel, în mod indirect, şi cititorului nostru.

Ce înțelegem prin durata normală a timpului de muncă și prin munca suplimentară?

Potrivit art. 112 alin. 1 din Codul muncii, pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână (art. 112 alin. 1 din Codul muncii).

Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112 din codul muncii, este considerată muncă suplimentară; așadar, munca prestata peste cele 8 ore pe zi şi peste cele 40 de ore pe săptămână este considerată muncă suplimentară cu amendamentul că tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.

Cum se poate efectua munca suplimentară ?

Legiuitorul arată că, la solicitarea angajatorului salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115 din Codul muncii^*, după caz.

Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.

Așadar, putem trage concluzia că efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115 din Codul muncii, după caz, este interzisă, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.

Cum se compensează munca suplimentară ?

Regula este aceea că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În aceste condiții, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru (art. 122 alin. 1 din codul muncii).

În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. 1 din Codul muncii în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Sporul pentru munca suplimentară,  se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

De asemenea reținem că legiuitorul permite ca în perioadele de reducere a activităţii angajatorului acesta  să acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.

Când se acordă repausul săptămânal și care sunt excepțiile prevăzute de legiuitor?

Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.

Legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal se poate acorda şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern (art. 137 alin. 2 din Codul muncii).

În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor (art. 137 alin. 4 din Codul muncii).

De asemenea, reținem și că potrivit art. 138 alin. 1 din Codul muncii, în cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalaţiilor sau clădirilor unităţii, repausul săptămânal poate fi suspendat pentru personalul necesar în vederea executării acestor lucrări.

Ce sporuri trebuie acordate de către angajator când repausul săptămânal nu se acordă sâmbăta şi duminica ?

În situaţia prevăzută la art. 137 alin. 2 din Codul muncii ( așadar când repausul săptămânal se acordă  în alte zile decât sâmbăta şi duminica, zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

De asemenea, salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile art. 137 alin. 4 din Codul muncii ( adică zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă  de maxim 14 zile calendaristice) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. 2 din Codul muncii, adică la un spor ce nu poate fi mai mic de 150 % din salariul de bază; reținem și că sporul respectiv se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă.

Tot astfel, salariaţii al căror repaus săptămânal a fost suspendat în condiţiile art. 138 alin. 1 din Codul muncii au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. 2 din Codul muncii, adică la un spor ce nu poate fi mai mic de 150 % din salariul de bază; reținem de asemenea că sporul respectiv se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă.

_________________________________

^* Art. 114 din Codul muncii: (1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.

(3) Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar care să nu depăşească 6 luni.

(4) Sub rezerva respectării reglementărilor privind protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referinţă stabilite la alin. (3), dar pentru perioade de referinţă care în niciun caz să nu depăşească 12 luni.

(5) La stabilirea perioadelor de referinţă prevăzute la alin. (2)-(4) nu se iau în calcul durata concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de muncă.

(6) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Art. 115 din Codul muncii : (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.

(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!