9 Decembrie, 2016

Ce ştim despre reforma politicii agricole comune?

Cheltuielile din agricultură reprezintă în momentul de față aproximativ 40% din bugetele anuale europene, fiind un punct cheie al politicilor europene. Politica agricolă comună a fost modificată ultima dată în anul 2003, dar după aderarea a 12 state noi a devenit evident faptul că această politică va trebui adaptată noilor provocări. Noua politică agrară ar trebui să fie implementată de la începutul anului 2014. Legislatorii lucrează acum asupra propunerilor de reformă.

Parlamentul, Comisia și statele membre lucrează la stabilirea politicilor europene pentru perioada 2014-2020. În ianuarie 2013 au fost formulate primele poziții ale Parlamentului prin voturile comisiei pentru agricultură asupra amendamentelor la propunerea Comisiei.

Reforma politicii agricole comune examinează mai multe chestiuni:  distribuirea bugetului pentru agricultură în mod egal între noile și vechile state membre, reducerea birocrației, controale mai simple, o distribuție mai corectă a plăților directe, stimularea fermierilor pentru a adopta metode ecologice, promovarea muncii în agricultură către tineri, garantarea unui preț corect pentru fermieri și poziția UE pe piața concurenței la nivel global.

Sursa: Parlamentul European

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu