Subiectul a intrat mai puţin în atenţia utilizatorilor LegeStart, dar interesul pe care îl reprezintă pentru importatori a determinat prezentarea de faţă, pe marginea unei decizii recente a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Dreptul internaţional
Prin Decizia nr. 800/1994 a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunităţii Europene, a acordurilor în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994), Consiliul Uniunii Europene a aprobat Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994, precum şi acordurile din anexele 1, 2 și 3 la acest acord, printre care figurează Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife şi Comerţ 1994, denumit în continuare „Acordul antidumping din 1994”.
Articolul 2 din Acordul antidumping din 1994, intitulat „Stabilirea existenţei unui dumping”, prevede că un produs poate fi considerat ca făcând obiectul unui dumping, adică fiind introdus pe piaţa unei alte ţări la un preţ inferior valorii sale normale, dacă preţul de export al acestui produs atunci când este exportat dintr o ţară în alta este inferior preţului comparabil, practicat în cursul unor operaţiuni comerciale normale, pentru produsul similar destinat consumului în ţara exportatoare.
Produs similar. În Acordul antidumping, «produs similar» («like product») reprezintă un produs identic, adică asemănător din toate punctele de vedere produsului avut în vedere sau, în absenţa unui asemenea produs, asemănător cu un alt produs care, chiar dacă nu îi este asemănător din toate punctele de vedere, prezintă caracteristici mult apropiate de cele ale produsului avut în vedere.
Dreptul Uniunii
Articolul 236 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (denumit în continuare „Codul vamal”) prevede că drepturile de import sau de export se rambursează în măsura în care se stabilește că, în momentul în care au fost plătite, valoarea acestor drepturi nu era datorată legal.
Regulamentul de punere în aplicare nr. 412/2013 a fost adoptat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene (denumit în continuare „regulamentul de bază”). Considerentele (3) şi (4) ale acestui regulament enunţă:
„(3) [Acordul antidumping din 1994] conţine norme detaliate referitoare în special la calcularea marjei de dumping, la procedurile de deschidere şi de desfăşurare a anchetei, inclusiv la stabilirea şi modul de tratare a faptelor, la instituirea de măsuri provizorii, la impunerea şi perceperea de taxe antidumping, la durata şi reexaminarea măsurilor antidumping şi la divulgarea de informaţii referitoare la anchetele antidumping. Pentru a se asigura aplicarea adecvată şi transparentă a acestor norme, este necesar să se transpună în dreptul comunitar, în măsura posibilului, termenii acordurilor.
(4) La aplicarea acestor norme, este esenţial, în vederea menţinerii echilibrului între drepturile şi obligaţiile instituite de acordul general, să se ţină seama de către Comunitate de interpretarea acestora de către principalii săi parteneri comerciali.”
Articolul 1 din regulamentul de bază prevede, sub titlul „Principii” că poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping în cazul în care punerea sa în liberă circulaţie în cadrul Comunităţii cauzează un prejudiciu.
Se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când preţul său de export către Comunitate este mai mic decât preţul comparabil, practicat în cadrul operaţiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în ţara exportatoare.
Țara exportatoare este în mod normal ţara de origine. Cu toate acestea, poate fi o ţară intermediară, cu excepţia cazului în care, de exemplu, produsele respective numai tranzitează această ţară, produsele respective nu sunt fabricate în această ţară sau nu există preţ comparabil pentru aceste produse în această ţară.
În sensul Regulamentului, prin «produs similar» se înţelege un produs identic, şi anume asemănător în toate privinţele produsului respectiv sau, în absenţa unui astfel de produs, alt produs care, cu toate că nu este asemănător în toate privinţele, prezintă caracteristici foarte apropiate celor ale produsului respectiv.
(Mai multe detalii găsiţi în Hotărârea CJUE din 17 martie 2016, în cauza C 232/14 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul de Primă Instanţă din Birmingham (Secția fiscală), Regatul Unit, în procedura Portmeirion Group UK Ltd împotriva Commissioners for Her Majesty’s Revenue & Customs)
Codul vamal al României
Tratând despre recuperarea cuantumului datoriei vamale – înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor, Codul vamal român prevede că autoritatea vamală calculează cuantumul drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumit în continuare cuantumul drepturilor, în momentul în care se află în posesia datelor necesare şi cuantumul este înregistrat de autoritatea vamală în evidenţele contabile sau pe alt suport echivalent.
Prevederile nu se aplică, între alte situaţii, atunci când când a fost introdusă o taxă antidumping sau compensatorie provizorie.
Când liberul de vamă se acordă cu condiţia îndeplinirii prevederilor legale care reglementează fie stabilirea cuantumului drepturilor, fie modul de încasare a acestora, înscrierea în evidenţa contabilă se face în cel mult două zile de la data la care a fost stabilit sau fixat cuantumul ori obligaţia de a plăti drepturile rezultate din această datorie. Dacă datoria vamală este legată de o taxă antidumping sau compensatorie provizorie, această taxă se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două luni de la instituirea acelei taxe.
Termenele pentru înscrierea în evidenţa contabilă pot fi prelungite când circumstanţe speciale împiedică autoritatea vamală să le respecte. Prelungirea termenului nu poate depăşi 14 zile.
Aceste termene nu se aplică în situaţii de caz fortuit sau de forţă majoră.
În cazul în care cuantumul datoriei vamale nu a fost înscris în evidenţa contabilă, aşa cum s-a arătat mai sus sau a fost înscris la un nivel inferior sumei datorate legal, cuantumul drepturilor ce urmează a fi recuperate se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală a luat cunoştinţă de această situaţie şi poate calcula suma datorată legal şi stabili debitorul.
Această operaţiune reprezintă înscriere ulterioară în evidenţa contabilă.
Ai nevoie de Codul Vamal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
