21 Februarie, 2017

Ce a statuat CJUE referitor la mandatul european de arestare?

Statul membru care a emis un mandat european de arestare este obligat să examineze, în scopul computării detenției executate în statul membru de executare, dacă măsurile adoptate în privința persoanei în cauză în acest din urmă stat au un efect privativ de libertate. Arestul la domiciliu de nouă ore pe zi însoțit de monitorizare prin intermediul unei brățări electronice nu are, în principiu, un astfel de efect.

Astfel s-a pronunţat CJUE prin Hotărârea din data de 28.07.2016 în cauza C-294/16.  

Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la cererea ce a fost formulată în cadrul unui litigiu între JZ, pe de o parte, și Prokuratura Rejonowa Łódź – Śródmieście (procurorul districtual din Łódź, Polonia), pe de altă parte, având ca obiect cererea persoanei interesate de deducere, din durata totală a pedepsei privative de libertate la care a fost condamnată în Polonia, a perioadei în cursul căreia statul membru de executare a mandatului european de arestare, și anume Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a pus în aplicare în privința sa supravegherea electronică a reşedinţei în contextul arestului la domiciliu. 

Ce prevede reglementarea europeană în materia analizată?

Considerentul (12) al Deciziei-cadru 2002/584 prevede că aceasta respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în articolul 6 UE și reflectate în cartă, în special în capitolul VI.

Potrivit articolului 1 alineatul (3) din Decizia-cadru 2002/584:„Prezenta decizie-cadru nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate de articolul 6 [UE].

Articolul 12 din decizia-cadru 2002/584, intitulat „Menținerea persoanei în detenție”, prevede:„Atunci când o persoană este arestată pe baza unui mandat european de arestare, autoritatea judiciară de executare decide dacă persoana căutată trebuie să rămână în detenție, în conformitate cu dreptul statului membru de executare. Punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu condiția ca autoritatea competentă a acestui stat membru să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei căutate.”

Inclus în capitolul 3 din Decizia-cadru 2002/584, intitulat „Efectele predării”, articolul 26 din aceasta, intitulat „Computarea detenției executate în statul membru de executare”, prevede:

„(1) Statul membru emitent compută din durata totală a privării de libertate care ar trebui executată în statul membru emitent toate perioadele de detenție rezultând din executarea unui mandat european de arestare, ca urmare a condamnării la o pedeapsă sau măsură de siguranță privative de libertate.

(2) În acest scop, toate informațiile privind durata detenției persoanei căutate pe baza mandatului european de arestare sunt transmise de autoritatea judiciară de executare sau de autoritatea centrală desemnată în temeiul articolului 7 autorității judiciare emitente în momentul predării.” 

Ce a declanşat litigiul principal în discuţie?

Prin hotărârea din 27.03.2007, Sąd Rejonowy dla Łodzi–Śródmieścia w Łodzi (Tribunalul Districtual din Łódź – centrul oraşului Łódź, Polonia) l-a condamnat pe domnul JZ la o pedeapsă privativă de libertate cu o durată de trei ani şi două luni.

Întrucât domnul JZ s-a sustras justiţiei poloneze, împotriva acestuia a fost emis un mandat european de arestare.

 La 18.06.2014, domnul JZ a fost arestat de autorităţile din Regatul Unit în temeiul acestui mandat european de arestare.

Între 19.06.2014 şi 14.05.2015, domnul JZ, liberat prin plata unei cauţiuni în cuantum de 2 000 de lire sterline (GBP), a fost supus obligaţiei de a rămâne la adresa pe care o indicase, de la ora 22.00 până la ora 7.00 dimineaţa, această obligaţie fiind însoţită de supraveghere electronică. În plus, domnul JZ a fost obligat să se prezinte la o secție de poliție, să nu solicite eliberarea de documente care să îi permită să călătorească în străinătate și să aibă în mod constant un telefon mobil în stare de funcţionare și încărcat. Aceste măsuri au fost aplicate până la 14.05.2015, dată la care persoana interesată a fost predată autorităților poloneze.

În fața instanței poloneze, domnul JZ a solicitat ca perioada în care s-a aflat în arest la domiciliu în Regatul Unit și a fost supus supravegherii electronice să fie dedusă din pedeapsa privativă de libertate care i-a fost aplicată în Polonia. În această privință, el se referă la Decizia-cadru privind mandatul european de arestare[1] care prevede, în special, că statul membru emitent al unui mandat european de arestare computează din durata totală a privării de libertate care trebuie executată în statul respectiv toate perioadele de detenție rezultând din executarea mandatului în cauză, ca urmare a condamnării la o pedeapsă sau măsură de siguranță privative de libertate.

Instanța de trimitere (instanța poloneză) a solicitat CJUE prin intermediul unei întrebări preliminare să stabilească dacă noțiunea „detenție” include și măsurile aplicate de statul membru de executare și care constau în supravegherea electronică a locului de ședere al persoanei vizate de mandat, combinată cu arestul la domiciliu. 

Reținem faptul că, fiind sesizată cu întrebări preliminare, CJUE nu soluționează litigiul național respectiv; în schimb, instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei CJUE, iar această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară. 

Cum a motivat în esenţă CJUE Hotărârea din data de 28.07.2016?

CJUE a observat mai întâi că noțiunea „detenție”, care figurează în decizia-cadru, este o noțiune autonomă de drept al Uniunii, care trebuie interpretată în mod uniform pe teritoriul acesteia.

În continuare, CJUE a aratat că obligația de a computa, din durata totală a privării de libertate pe care persoana în cauză ar trebui să o execute în statul membru emitent, perioada de detenţie care rezultă din executarea mandatului european de arestare urmăreşte să concretizeze obiectivul general de respectare a drepturilor fundamentale, protejând dreptul la libertatea persoanei în cauză, precum şi efectul util al principiului proporţionalităţii în aplicarea pedepselor.

Astfel, impunând luarea în considerare a tuturor perioadelor în care persoana condamnată a fost deținută în statul membru de executare, decizia-cadru garantează că persoana în cauză nu trebuie să execute, în cele din urmă, o detenție a cărei durată totală – atât în statul membru de executare, cât și în statul membru emitent al mandatului european de arestare – ar depăși durata pedepsei privative de libertate la care aceasta a fost condamnată în statul membru emitent.

În această privinţă, CJUE a constatat că decizia-cadru nu poate fi interpretată ca limitându-se la a impune statului membru emitent al mandatului european de arestare să computeze numai perioadele de încarcerare executate în statul membru de executare a mandatului respectiv, cu excepția perioadelor în care au fost puse în aplicare alte măsuri care implică o privare de libertate cu efecte comparabile cu cele ale unei încarcerări.

Noțiunea „detenție” în sensul deciziei-cadru desemnează o măsură care nu este restrictivă, ci privativă de libertate și care vizează, pe lângă încarcerare, orice măsură sau ansamblu de măsuri impuse persoanei în cauză, care, din cauza tipului lor, a duratei, a efectelor și a modalităților de executare, privează persoana în cauză de libertatea sa într-un mod comparabil cu o încarcerare.

În consecință, autoritatea judiciară a statului membru emitent al mandatului european de arestare este obligată să examineze dacă măsurile adoptate în privința persoanei în cauză în statul membru de executare trebuie să fie asimilate unei privări de libertate și constituie, prin urmare, o „detenție”. În cazul în care, în cadrul acestei examinări, autoritatea judiciară menționată ajunge la o astfel de concluzie, decizia-cadru impune ca din perioada privării de libertate să fie computată în întregime perioada în care au fost aplicate aceste măsuri.

În speță, deși măsurile adoptate în Regatul Unit împotriva domnului JZ restrâng în mod cert libertatea de mișcare a acestuia, ele nu sunt totuși, în principiu, atât de constrângătoare încât să aibă un efect privativ de libertate și să fie astfel calificate drept „detenție” în sensul deciziei-cadru.

Cu toate acestea, întrucât se limitează la a impune un nivel minim de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanei vizate de mandatul european de arestare, decizia-cadru nu se opune ca, exclusiv în temeiul dreptului național, autoritatea judiciară a statului membru emitent al mandatului să poată computa din durata totală a privării de libertate fie întreaga perioadă, fie o parte a perioadei în care persoana respectivă a fost supusă, în statul membru de executare, unor măsuri care nu implică o privare de libertate, ci o restrângere a acesteia. 

Răspunsul mai sus formulat de CJUE ce a făcut obiectul Hotărârii din 28.07.2016, dată în cauza C-294/16, îl puteţi consulta in extenso pe site-ul Curia.


[1] Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3).

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu