Ce stabileşte Legea vaccinării, pusă astăzi în dezbatere publică?

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind organizarea şi finanţarea activităţii de vaccinare a populaţiei în România. În cadrul documentului nu sunt prevăzute sancţiuni (amenzi) pentru părinţii care nu-şi imunizează copiii, însă aceştia pot fi acuzaţi de rele tratamente aplicate minorului.

Mai exact, printre atribuţiile Comisiilor Județene/ a Municipiului București de Vaccinare se numără şi sesizarea instituțiilor abilitate privind constatarea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei.

Potrivit art. 7 din propunerea legislativă, vaccinarea copilului constituie responsibilitatea părintelui pentru asigurarea stării de sănătate. Pentru vaccinările obligatorii, furnizorul de servicii medicale are obligația de a informa părinții (reprezentantul legal) cu privire la calendarul național de vaccinare, consimţământul acestora fiind prezumat, cu excepția situației în care părinții refuză, în scris, vaccinarea.

Părinții și reprezentanții legali au următoarele responsabilități și obligații:

  • asigurarea prezentării copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei pentru vaccinările obligatorii în scopul asigurării dreptului la sănătate;
  • prezentarea la convocarea Comisiei Județene de Vaccinare sau a Municipiului București;
  • în cazul părinților care sunt plecați din țară și care lasă copii eligibili la vaccinare în grija unor membrii ai familiei ori a altor persoane, în condițiile prevăzute de lege, sunt obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare. În acest sens, părinții sunt informați să notifice în scris medicului de familie numele acestei persoane, în termen de 15 zile de la data primirii informării din partea medicului de familie.

În vederea asigurării dreptului la sănătate și la educație a tuturor copiilor și tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an.

Un alt aspect important îl constituie acordarea de măsuri compensatorii familiei copilului, în cazul apariţiei unor reacţii adverse, ulterior vaccinării. Astfel, statul român, prin Ministerul Sănătății, asigură condițiile pentru diagnosticul și tratamentul optim al oricăror reacţii adverse ale vaccinării precum și compensarea oricăror efecte invalidante, dacă sunt dovedite relaţii de cauzalitate, confirmate de Grupul Tehnic de Coordonare a Activităților de Vaccinare (GTCAV). Tipurile de reacții adverse postvaccinale și măsurile compensatorii aplicabile vor fi stabilite prin hotărâre de guvern.

Conform notei de fundamentare a proiectului, scopul principal al Legii vaccinării nu este acela de a sancționa părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare.

De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinților și stabilirea unei relații de încredere între medic și pacient, respectiv părinții, în acest caz, dar și rolul statului în asigurarea și garantarea sănătății la nivel populațional.

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu