4 Decembrie, 2016

Ce se întâmplă dacă o firmă nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale

Potrivit Art. 5802 din Codul de procedură civilă, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.

Într-o astfel de situaţie, debitorul s-a declarat, însă, nemulţumit de prevederile reglementării citate, pe care le-a apreciat ca fiind neconstituţionale. În plângerea înaintată, autorul a motivat prin aceea că nu ar fi corectă o soluţie prin care, în măsura în care debitorul nu execută obligaţia de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, creditorul să poată solicita instanţei de executare autorizarea de a o îndeplini el însuşi, pe cheltuiala debitorului. În temeiul acestui text de lege, creditorul poate fi autorizat de către instanţa de executare să procedeze la o executare forţată a debitorului. Or, prin crearea posibilităţii creditorilor de a executa silit debitorul care nu a executat obligaţia stabilită în titlul executoriu se aduc atingeri dreptului de proprietate privată a acestuia din urmă.

În cazul pe care îl prezentăm, discuţia a fost mai complexă, fiind introduse în discuţie şi aspecte legate de insolvenţă. Autorul excepţiei a mai arătat că modul de redactare şi interpretare a textului art. 38 coroborat cu art. 3 pct. 32 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei restrânge exerciţiul drepturilor fundamentale garantate de Constituţie, întrucât creează o inegalitate vădită între furnizorii de utilităţi ai unui debitor solvabil, nesupus procedurii insolvenţei şi furnizorii debitorului împotriva cărora se deschide procedura insolvenţei. Mai mult, prin posibilitatea conferită de lege debitorului aflat în procedura insolvenţei de a invoca propria sa stare de insolvabilitate drept “considerent tehnic, economic” şi de a se “transforma” în consumator captiv afectează dreptul fundamental al acestuia de a desfăşura o activitate economică.

Potrivit Art. 38 din Legea nr. 85/2006 (Curtea Constituţională apreciind că greşit a fost făcută coroborarea cu Art.3 pct.32 din acelaşi act normativ), orice furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea – nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a arătat că s-a mai pronunţat, anterior,  asupra dispoziţiilor art. 5802 din Codul de procedură civilă, precum şi asupra prevederilor art. 38 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5802 din Codul de procedură civilă, printr-o decizie anterioară Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate prevăd posibilitatea autorizării creditorului de către instanţa de executare de a îndeplini – pe cheltuiala debitorului – o obligaţie de a face, în cazul în care debitorul refuză îndeplinirea acestei obligaţii cuprinse într-un titlu executoriu. Având în vedere că ipoteza acestor dispoziţii procedurale este cea a neîndeplinirii de bunăvoie a unei obligaţii de a face cuprinse într-un titlu executoriu şi ţinând cont de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, Curtea a stabilit că susţinerile autorilor excepţiei sunt neîntemeiate.

De asemenea, printr-o altă decizie din 2003, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie sau în considerarea altor criterii, şi anume creditorilor deţinători ai unui titlu executoriu, având ca obiect o obligaţie de a face, confruntaţi cu refuzul debitorului de a o executa, în termen de 10 zile de la primirea somaţiei.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor criticate, debitorul aflat în poziţia de consumator captiv are dreptul să beneficieze de serviciile de electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea, furnizorii fiind obligaţi să nu schimbe, să nu refuze sau să nu întrerupă temporar aceste servicii pe perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare. Într-o situaţie contrară, şansele debitorului, care, din motive tehnice, economice sau de reglementare, nu îşi poate alege furnizorii serviciilor menţionate, de a-şi reorganiza activitatea ar fi compromise, demersul său în temeiul Legii nr. 85/2006 devenind inutil.

Cu toate acestea, în scopul protejării furnizorilor, la cererea acestora, judecătorul-sindic poate dispune ca debitorul să consemneze la o bancă o cauţiune care nu va depăşi 30% din costul serviciilor prestate debitorului şi neachitate faţă de respectivul furnizor-creditor. Obligaţia de plată a cauţiunii are ca finalitate, pe de o parte, instituirea unei garanţii pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării şi, pe de altă parte, constituie o condiţie pentru îndatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale în timpul desfăşurării procedurii reorganizării.

Pe baza acestor constatări, şi întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art.45 din Constituţie.

Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate astfel formulată, prin Decizia nr. 547 din 3 mai a.c., definitivă şi general obligatorie, publicată în Monitorul oficial nr. 606 din 29 august 2011.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu