8 Decembrie, 2016

Ce se întâmplă cu Programul „Prima Casă” în 2015?

Ministerul Finanţelor Publice a emis un proiect de act normativ prin care se stabileşte că, pentru 2015, plafonul garanţiilor este de 2.500 milioane de lei. Mai mult, se pot emite garanţii cu încadrarea în limita diferenței rămase nealocate din plafonul aferent anului trecut, precum și a diferenței neutilizate până la data de 31 decembrie 2014 din sumele alocate finanțatorilor din plafonul disponibil în anul 2014.

Proiectul de hotărâre mai stabileşte că suma reprezentând diferența rămasă nealocată precum și cea alocată și neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2014 va fi publicată pe site-ul FNGCIMM şi Ministerului Finanţelor Publice.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 60/2009, Programul „Prima Casă”, implementat în 2009, este un program guvernamental ce are ca obiect facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia sau construirea unei locuinţe prin contractarea de credite garantate de stat.

În prezent, garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe în cadrul Programului se acordă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare.

Prin HG nr. 5/2014 pentru modificarea și completarea HG nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima casă a fost alocat un plafon al garanțiilor pentru anul trecur în valoare de 1.200 milioane lei.

Atenţie! Aceste prevederi sunt în stadiu de proiect şi nu se aplică până la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice

(P) Aveţi nevoie de actele normative privind Programul „Prima Casă” actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu