6 Decembrie, 2016

Ce schimbări majore se vor aduce la legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului? (I)

În data de 03.09.2013, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, unul dintre cele mai importante acte normative ale legislaţiei sociale.

Intrarea în vigoare a noului Cod civil a impus corelarea prevederilor Legii nr. 272/2004 cu dispoziţiile acestuia, având în vedere schimbările în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a mijloacelor de ocrotire a persoanei fizice, respectiv tutela, precum şi cele referitoare la exercitarea în comun a autorităţii părinteşti.

Având în vedere că principiul fundamental care stă la baza întregii legislaţii referitoare la copil este cel al interesului superior al acestuia, prin proiectul de act normativ sunt introduse o serie de elemente noi care să stea la baza luării de către profesionişti a deciziilor cu privire la copil.

Astfel, în determinarea acestuia se au în vedere cel puţin următoarele:

a) nevoile de dezvoltare – fizice, psihologice, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;
b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, în mod special situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinţilor sau persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menţinerea relaţiilor personale cu toate persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

Astfel, prin proiectul de lege este introdusă o reglementare specială detaliată în legătură cu aspectele practice ale exercitării în comun a autorităţii părinteşti ce priveşte mai multe aspecte:

• definirea locuinţei copilului şi introducerea unor prevederi exprese privind posibilitatea partajării acesteia în timp, în cazul înţelegerii între părinţi;
• legăturile personale ale copilului cu părintele la care nu locuieşte (acestea sunt reglementate generic în Codul civil la art. 401 şi 496 alin. (5) şi se regăsesc deja în art. 14-17 din lege, dar ele sunt completate în prezentul proiect de lege);
• contribuţia ambilor părinţi nu doar la cheltuielile de creştere şi educare a copilului, ci şi la activităţile pe care le presupune supravegherea şi îngrijirea acestuia (dat fiind că regula stabilită de art. 530 din Codul civil este aceea a executării obligaţiilor de întreţinere în natură, împărţirea acestor obligaţii între cei doi părinţi, nu numai în ceea ce priveşte aportul bănesc, răspunde cel mai bine nevoilor copilului).

Pentru ca instanţele să aibă un reper clar asupra schimbării de filozofie pe care o aduce exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, proiectul de act normativ instituie expres prezumţia că un program de legături personale cât mai ample cu părintele la care nu locuieşte este în interesul copilului.

În vederea promovării şi protecţiei drepturilor copilului, în condiţiile în care ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori, în proiectul de lege se regăseşte o dispoziţie expresă care  instituie interdicţia părinţilor de a renunţa la autoritatea părintească.

Proiectul de lege aduce precizări importante cadrului general stabilit de Codul civil. Faţă de posibilitatea ca cei doi părinţi aflaţi în litigiu să folosească relaţia cu copilul ca pe un argument în vederea obţinerii unor alte tipuri de avantaje ce decurg din diferitele aspecte pe care le implică efectele divorţului, chiar şi atunci când este încheiat un acord, instanţa de judecată se asigură că acesta corespunde interesului copilului.

Prin ratificarea de către România a Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003, aprobată prin Legea nr. 87/2007, s-a creat cadrul necesar pentru introducerea în cuprinsul legii speciale privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a unor dispoziţii privind asigurarea respectării dreptului copilului la menţinerea relaţiilor personale cu părinţii săi şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.

În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, noul proiect de lege introduce o serie de măsuri asiguratorii şi garanţii menite să asigure punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti şi, respectiv, înapoierea copilului la locuinţa sa, precum şi pentru prevenirea deplasării ilicite a acestuia şi înapoierea sa. Natura şi caracterul acestora sunt determinate de prevederile art. 10 din Legea nr. 87/2007, în acord cu prevederile Convenţiei asupra relaţiilor personale.

Luând în considerare diversificarea circumstanţelor în care dreptul copilului la identitate nu este respectat, proiectul de lege introduce o serie de prevederi noi, mult mai clare, privitoare la  asigurarea acestui drept, prin introducerea reglementărilor menite a clarifica procedura înregistrării naşterii copilului pentru cele trei categorii de copii: părăsiţi în unităţi sanitare care au în structură secţii de nou-născuţi şi/sau de pediatrie,  părăsiţi în alte unităţi sanitare şi găsiţi, ţinând cont de faptul că Legea nr. 272/2004 reglementa explicit doar situaţia copilului părăsit în maternităţi şi pe cea a copilului găsit. Se asigură astfel extinderea aplicabilităţii prevederilor legii şi asupra altor categorii de copii, asigurându-se în acelaşi timp corelarea prevederilor cu Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare.

Este, de asemenea, prevăzută explicit obligaţia părintelui cu care locuieşte de a sprijini copilul în ceea ce priveşte menţinerea relaţiilor personale ale acestuia cu celălalt părinte, precum şi cu rudele ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi modul de exercitare în comun a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti de către părinţii divorţaţi, ori a dreptului părintelui, căruia nu i-a fost încredinţat copilul, de a veghea la modul de creştere şi educare a copilului.

Sunt astfel introduse concepte noi: decizii importante cu privire la copil, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, care se iau cu acordul ambilor părinţi şi decizii zilnice sau curente care se iau de către părintele cu care copilul se află în acel moment.

În acelaşi timp, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea evitării paralelismelor legislative, proiectul de act normativ asigură reglementarea unitară a acestui domeniu, prin corelarea prevederilor referitoare la dreptul părintelui firesc de a consimţi la adopţia copilului.

Tot în vederea evitării paralelismelor legislative, proiectul de lege face trimitere la aplicabilitatea dispoziţiilor legii-cadru privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, în situaţiile care presupun deplasarea copiilor în străinătate.

În ceea ce priveşte situaţia copilului faţă de care a fost instituită măsura de protecţie specială a plasamentului la o familie sau persoană, noul proiect aduce o serie de reglementări mai clare cu privire la acest aspect.

Prin proiectul de lege se propune modificarea dispoziţiilor referitoare la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti faţă de copil pe durata măsurii plasamentului dispus de către instanţă, în condiţiile legii. Propunerea este ca autoritatea părintească în această situaţie să fie exercitată de directorul general/executiv al DGPASC, şi nu de preşedintele Consiliului Judeţean.

În acelaşi timp, este introdusă de o manieră explicită obligativitatea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de a întocmi „planul individualizat de protecţie în termen de 30 de zile după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă”.

În instrumentarea cazurilor privind instituirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, noul proiect de lege prevede obligaţia autorităţii menţionate de a sesiza instanţa judecătorească în termen de cinci zile de la data la care a dispus această măsură.

Introducerea acestui nou termen, care înlocuieşte vechea reglementare potrivit căreia sesizarea instanţei trebuia făcută în 48 de ore este coroborată cu alte dispoziţii noi care permit directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de a dispune, în interiorul termenului de cinci zile, revocarea măsurii de plasament în regim de urgenţă, în situaţia în care nu se mai menţin împrejurările care au stat la baza stabilirii acesteia. 

Se doreşte astfel evitarea prelungirii nejustificate a menţinerii în sistemul de protecţie specială a copilului pentru care împrejurările care au stat la baza scoaterii acestuia din familie s-au modificat şi permit reintegrarea acestuia în familie.

Prin efectul vechilor dispoziţii, stabilirea de către instanţă a unei măsuri de protecţie specială atrăgea după sine obligativitatea schimbării sau modificării acesteia tot pe cale judecătorească, respectarea termenelor de judecată atrăgând după sine menţinerea uneori nejustificată a copilului departe de mediul familial.

O altă schimbare preconizată de noul proiect de act normativ vizează situaţia copilului care a săvârşit fapte penale şi nu răspunde penal, prin introducerea în cuprinsul legii a prevederii referitoare la obligativitatea participării părinţilor acestuia la şedinţele de consiliere, precum şi a obligativităţii asistării acestuia în orice etapă a cercetării penale de un reprezentant al DGASPC.

Sunt, de asemenea, introduse prevederi noi referitoare la extinderea perioadei de monitorizare a evoluţiei dezvoltării copilului reintegrat în familie de la trei luni la şase luni.

În acelaşi timp, prin proiectul de lege sunt definite de o manieră mai clară serviciile de tip rezidenţial, prin includerea în categoria acestora a tuturor serviciilor „care asigură găzduire pe o perioadă mai mare de 24 de ore”, având în vedere că prin vechea reglementare erau asimilate acestei categorii doar „centrele de plasament şi centrele de primire a copilului în regim de urgenţă”.

» Aceasta este prima parte a articolului. Reveniţi mâine pe www.LegeStart.ro pentru partea a doua!

Notă: Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate gratuit în Lege5 Online. Atenţie: Actele normative sunt disponibile gratuit în forma publicată în Monitorul Oficial. Doar abonaţii Lege5 au acces la forma consolidată a acestora.

comentarii

Despre autor  ⁄ Denisa Pătraşcu

Licenţiată a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (2001), doctor în drept – specialitatea dreptul muncii (2007), membră a Reţelei Juriştilor din Organizaţia Internaţională a Muncii – ONU (2003), membru asociat al CRIFST – Academia Română (2013), membru colaborator al CRIFST – Academia Română (2010-2013), consultant şi senior expert (proiecte fonduri structurale) în domeniul social şi mediator autorizat.

Fara comentarii

Scrie un comentariu