5 Decembrie, 2016

Ce schimbări aduce noua lege a Sănătăţii?

Pe site-ul Ministerului Sănătăţii, în rubrica „Transparenţă decizională”, se află un proiect de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România.

Vă prezentăm în cele ce urmează câteva dintre cele mai importante prevederi ale proiectului de act normativ.

Potrivit Money.ro, în anul 2013, va trebui să încheiaţi o asigurare socială de sănătate obligatorie cu un asigurator agreat de CNAS, ca să puteţi beneficia de pachetul de servicii medicale de bază (care nu a fost încă definitivat). Dacă veţi dori să beneficiaţi de servicii medicale care nu vor mai fi prevăzute în pachetul de bază, atunci aveţi două opţiuni: ori încheiaţi o asigurare voluntară de tip complementar, ori încheiaţi o asigurare voluntară de tip suplimentar. A doua variantă de asigurare e cea mai cuprinzătoare în termeni de servicii medicale acoperite, condiţii hoteliere la internare şi personal medical care vă va trata.

Potrivit actului normativ, asigurările voluntare de sănătate de tip suplimentar pot suporta total sau parţial plata pentru orice tip de servicii care nu vor mai fi prinse în pachetul de servicii medicale de bază şi coplăţi, opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate în poliţa de asigurare.

 Informaţii despre asigurările sociale de sănătate obligatorii

Important: Asigurările sociale de sănătate reglementate în noua lege se implementează în 10 luni de la data intrării în vigoare a legii Sănătăţii.

Potrivit proiectului de Lege, asiguratul va încheia un contract-cadru de asigurare cu asiguratorul, contract care reglementează drepturile şi obligaţiile asiguratului şi ale asiguratorului pe care l-a ales să îi gestioneze asigurarea socială la Sănătate, în configuraţia noii legi. Asiguratul poate încheia contractul direct sau prin angajator.

De asemenea, asiguratul are dreptul să-şi aleagă asigurătorul de sănătate dintre cei cu care CNAS a încheiat contracte, precum şi furnizorii de servicii medicale dintre cei cu care asigurătorul de sănătate ales a încheiat contracte de furnizare de servicii.

În acelaşi timp, potrivit actului normativ, asiguratul îşi poate schimba asigurătorul de sănătate după cel puţin un an de la data încheierii contractului de asigurare socială de sănătate. Atenţie! Schimbarea  asiguratorului de sănătate se poate face doar în perioada octombrie-noiembrie a anului calendaristic pentru anul următor. Asigurătorii de sănătate autorizaţi de CSA, înregistraţi şi agreaţi de CNAS, au la dispoziţie 8 luni de la intrarea în vigoare a legii ca să înscrie asiguraţii pe listele lor. Mai mult, asiguratorii nu au dreptul să rezilieze contractele de asigurări sociale de sănătate încheiate cu asiguraţii.

 În actul normativ se mai precizează că, după încheierea primei perioade de înscriere, cei care intră în sistemul de asigurări sociale de sănătate trebuie să-şi aleagă asiguratorul de sănătate în termen de maximum 60 de zile de la data la care devine eligibilă calitatea de asigurat. În caz contrar, asiguratorii vor deconta doar serviciile din pachetul minim de servicii medicale.

Unde merg banii dvs. ?

Colectarea contribuţiilor se face tot de către Ministerul Finanţelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS. Banii dvs. vor merge către acelaşi Fond naţional unic de asigurări sociale de sănătate, care va fi în continuare gestionat de CNAS. Casa Naţională va repartiza 93% din bugetul Fondul unic de asigurări către asiguratorii de sănătate, pe baza unui algoritm de calcul al mecanismului de egalizare a riscului.

Referitor la restul de 7% din bugetul Fondului, 1% sunt cheltuieli de administrare ale CNAS, iar 6% din buget rămân în contul Casei, defalcat astfel: 1% din buget pentru Fondul de Rezervă al CNAS, iar 5% pentru echilibrarea a riscurilor între asiguratorii de sănătate.

Ce se întâmplă dacă nu sunteţi asigurat la Sănătate ?

Dacă nu sunteţi asigurat la Sănătate, veţi beneficia în continuare gratuit doar de serviciile prevăzute în pachetul minimal de servicii medicale. Vorbim de urgenţele şi bolile endemo-epidemice, servicii prevăzute în Programul naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei şi servicii de planificare familială.

Contribuţia la Sănătate va fi calculată la venituri din salarii, activităţi independente, agricultură, investiţii, premii şi jocuri de noroc, pensii care sar de 740 de lei, venituri din cedarea folosinţei bunurilor. Contribuţia nu va fi calculată la venituri din transferul proprietăţilor imobiliare şi din dobânzi.

Cine vor fi asiguratorii de sănătate din sistem?

Ei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele 3 condiţii: să fie autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România; să fi încheiat la nivelul grupului naţional sau internaţional din care fac parte poliţe de asigurare de sănătate pentru cel puţin un milion de asiguraţi în anul fiscal anterior intrării în vigoare a legii; iar valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru persoanele cu asigurare de sănătate să fi fost de cel puţin 250 milioane de euro la nivelul grupului naţional sau internaţional din care fac parte, în anul fiscal anterior intrării în vigoare a legii.

Spuneam mai sus că puteţi opta ori pentru o asigurare voluntară de sănătate de tip complementar ori pentru o asigurare voluntară de sănătate de tip suplimentar. Oricare dintre cele 2 tipuri de asigurări de mai sus poate fi încheiată cu alt asigurator decât cel cu care aţi încheiat contractul-cadru (pentru pachetul de bază).

Mai trebuie să ştiţi că, dacă optaţi pentru o asigurare voluntară, veţi încheia un alt contract (afară de cel cadru) cu asiguratorul. Iar acest contract de asigurare voluntară va cuprinde, printre altele, lista serviciilor incluse în tipul de asigurare pentru care aţi optat şi lista furnizorilor agreaţi pentru serviciile medicale efectuate.

Proiectul mai prevede ca angajatorul să poată oferi angajaţilor contracte de asigurare voluntară de sănătate, ca beneficii adiţionale la drepturile salariale.

Sursa: Money.ro

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Comentarii

  • Răspunde
    Teodorakis
    ianuarie 4 2012

    De ce trebuie să mai plătim CNAS? Ce administrează CNAS? Distribuirea banilor cetăţenilor?
    Multumesc. Dar nu am nevoie. CNAS a demonstrat până acum ce fel de administrator este. <ducă-se pe pustii. Mă asigur şi plătesc unde vreau. Nu vreau intermedierea CNAS. Un intermediar nefiresc, nefolositor, care lucrează in detrimentul contribuabililor şi al sistemuluide sănatate.

  • Răspunde
    Cristina
    ianuarie 5 2012

    Chiar asa..de ce sa fii obligat…poate vreau de la 60 de ani incolo, nu acum de la 30 de ani!

  • Răspunde
    SUSARU
    ianuarie 5 2012

    As dori sa aflu detalii despre SALVE CLUB S.R.L. si anume, daca este sau nu in legalitate.
    Poate ma puteti ajuta in acest sens.
    Cu multumirile de rigoare…

    • Răspunde
      Admin LegeStart Blog
      ianuarie 5 2012

      Bună seara! Referitor la întrebarea dvs., nu deţinem informaţii cu privire la această societate, însă puteţi încerca să aflaţi mai multe date accesând site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, care se află la această adresă: http://www.onrc.ro/.

      Vă dorim mult succes!

      Echipa LegeStart.ro

  • Răspunde
    melanj
    februarie 14 2015

    nu am chef sa citesc toata aceasta “noua lege a sanatatii”, dar, cum nu am inteles din prima despre ce este vorba, ma gândesc, evident, la tot ce poate fi mai rau ;
    mi-e imposibil sa cred ca ceva de bine ni se poate intampla ;
    am platit ani de zile asigurari medicale ;
    nu am chef sa mai platesc altele ;
    si nici spaga nu vreau sa dau , pentru ca ,,,nu vreau si spaga mea nu ii va face pe medicii respectivi mai inteligenti ;
    in fine…nu mia scriu nimic pentru ca sunt prea suparata !
    cu toate acestea, va rog sa nu contati pe presingul psihologic pentru a scoate bani din buzunar !

Scrie un comentariu