6 Decembrie, 2016

CE: Restricţiile pot fi introduse, însă Spania poate face acest lucru numai în anumite condiţii

Comisia Europeană nu a spus săptămâna trecută că Spania nu poate introduce restricţii asupra liberei circulaţii pentru lucrătorii români, ci că acest lucru se poate realiza numai în anumite condiţii, a precizat marţi Chantal Hughes, purtător de cuvânt al CE, într-o conferinţă de presă.

Executivul UE a reafirmat că analizează solicitarea Spaniei cu privire la reintroducerea unor restricţii asupra liberei circulaţii pentru lucrătorii români. Chantal Hughes a anunţat luni că libera circulaţie pentru cetăţenii unei ţări intrate recent în UE nu poate fi limitată decât în anumite condiţii. ”Înainte de orice, trebuie ca guvernul spaniol să demonstreze că există un risc de distorsiune sau impact major asupra pieţei muncii, trebuie aşadar să existe cifre care să susţină acest lucru”, a explicat Hughes.

Guvernul spaniol a decis oficial vineri trimiterea la Uniunea Europeană, spre autorizare, a ordinului ministerial aprobat în aceeaşi zi, prin care se reactivează restricţiile impuse pe piaţa muncii din Spania românilor, care de acum înainte vor avea nevoie de permis de muncă, potrivit ministrului dezvoltării şi purtător de cuvânt al guvernului spaniol, Jose Blanco. El a reafirmat că obiectivul acestei măsuri temporare este de a ‘corela fluxul intrărilor’ de români ‘cu necesităţile’ pieţei muncii din Spania şi de a ‘evita ca aceste persoane să ajungă în economia subterană şi să fie victime ale abuzurilor şi exploatării în muncă’. Această iniţiativă ‘nu se referă la cei care îşi au deja rezidenţa în Spania’, a mai spus ministrul Jose Blanco.

Spania a ridicat de la 1 ianuarie 2009 restricţiile impuse pe piaţa muncii pentru români, de la aderarea României la UE în 2007. Numărul românilor care se stabilesc în Spania creşte în fiecare an, astfel că au ajuns să formeze comunitatea cea mai numeroasă din cele formate de străinii rezidenţi în ţara iberică, potrivit datelor furnizate de Institutul spaniol de statistică (INE). La 1 ianuarie 2011, în Spania se aflau 864.278 de români (15% din totalul străinilor), cu peste 33.000 mai mulţi faţă de aceeaşi dată a anului trecut.

Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană prevede faptul că statele UE, chiar dacă au ridicat restricţiile impuse pe piaţa muncii, pot recurge la anumite proceduri în acest sens până la sfârşitul perioadei de şapte ani de la data aderării.

Astfel, în cazul în care într-un stat membru se produc sau se prevede producerea unor perturbări pe piaţa forţei de muncă, de natură să ameninţe grav nivelul de trai sau nivelul de ocupare a forţei de muncă într-o anumită regiune sau în cadrul unei profesii, respectivul stat membru informează Comisia şi celelalte state membre cu privire la aceasta şi furnizează acestora toate detaliile pertinente. Pe baza acestor informaţii, statul membru poate solicita Comisiei să declare suspendarea, totală sau parţială, a aplicării articolelor 1-6 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 (privitor la libera circulaţie), în vederea normalizării situaţiei din regiunea sau în cadrul profesiei respective. Comisia decide cu privire la domeniul de aplicare şi durata suspendării în termen de cel mult două săptamâni de la primirea acestei solicitări şi notifică decizia sa Consiliului, în termen de două săptămâni de la adoptarea deciziei Comisiei.

De asemenea, la un alt paragraf, Tratatul mai stipulează că un stat membru poate, în cazuri urgente şi excepţionale, să suspende aplicarea articolelor 1-6 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, adresând ulterior Comisiei o notificare motivată.

Deşi ”clauzele de salvgardare” au apărut în fiecare Tratat de aderare, ele nu au fost activate niciodată până acum.

În prezent, 10 state membre ale UE aplică măsuri tranzitorii în cazul cetăţenilor români şi bulgari pentru protejarea pieţei lor interne a forţei de muncă şi evitarea distorsiunilor pe aceste pieţe. Perioada de tranziţie de cel mult 7 ani (2 plus 3 plus 2 ani) se încheie la 31 decembrie 2013, când toate statele din UE-25 vor trebui să îşi deschidă total pieţele muncii pentru lucrătorii români şi bulgari. Actualmente este în curs a doua fază a perioadei menţionate, fază care se încheie la 31 decembrie 2011.

sursa: AGERPRES

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu