8 Decembrie, 2016

Ce prevede Codul fiscal în privinţa impozitării veniturilor din investiţii?

În cele ce urmează găsiţi principalele elemente de interes pe această temă, astfel cum sunt tratate în Codul fiscal, referitoare la dividende, venituri impozabile din dobânzi, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, venituri din lichidarea unei persoane juridice.

Dividende

Ca sferă de cuprindere, Normele de aplicare a Codului fiscal precizează că NU reprezintă dividende distribuţii efectuate de la persoane juridice în legătură cu excluderea, retragerea, dobândirea prin succesiune a titlurilor de valoare, venituri care sunt calificate drept câştiguri din transferul titlurilor de valoare, precum şi care aplică regimul transparenţei fiscale, potrivit legii speciale.

Reţinerea impozitului
. Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.

Acelaşi regim fiscal se aplică şi pentru veniturile considerate dividende, reprezentând sume plătite de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.

Veniturile din dobânzi

Sunt considerate venituri din dobânzi următoarele:

- dobânzi obţinute din obligaţiuni;
- dobânzi obţinute pentru depozitele la termen, inclusiv la certificatele de depozit;
- suma primită sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate;
- alte venituri obţinute din titluri de creanţă.

ATENŢIE:
Sunt neimpozabile veniturile repartizate membrilor caselor de ajutor reciproc în funcţie de fondul social deţinut.

Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la vedere/conturi curente, precum şi cele la depozitele clienţilor, constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ
, realizate începând cu 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Virarea impozitului se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont. Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% este constituită din veniturile calculate începând cu data de 1 iulie 2010 până la data scadenţei depozitului şi înregistrate în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% este constituită din veniturile calculate începând cu data de 1 iulie 2010 şi pentru dobânzile aferente depozitelor la vedere, depozitelor clienţilor constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, conturilor curente, instrumentelor de economisire, precum şi contractelor civile.

ATENŢIE:
Înnoirea depozitelor/instrumentelor de economisire generează un nou depozit/achiziţionarea unui nou instrument de economisire.

Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu 1 iulie 2010 pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic.

Transferul titlurilor de valoare

NU sunt venituri impozabile veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul “Proprietatea” de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acţiuni.

Nu sunt venituri impozabile veniturile realizate din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor de stat şi/sau a obligaţiunilor emise de către unităţile administrativ-teritoriale.

Câştigul/pierderea din transferul titlurilor de valoare, altele decât titlurile de participare la fondurile deschise de investiţii şi părţile sociale, reprezintă diferenţa pozitivă/negativă dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare pe tipuri de titluri de valori, diminuată, după caz, cu costurile aferente tranzacţiei. În cazul tranzacţiilor cu acţiuni primite de persoanele fizice cu titlu gratuit, în cadrul Programului de privatizare în masă, preţul de cumpărare la prima tranzacţionare va fi asimilat cu valoarea nominală a acestora. În cazul tranzacţiilor cu acţiuni cumpărate la preţ preferenţial, în cadrul sistemului stock options plan, câştigul se determină ca diferenţă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare preferenţial, diminuat cu costurile aferente tranzacţiei.

În cazul transferului dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare la fondurile deschise de investiţii, câştigul se determină ca diferenţă pozitivă între preţul de răscumpărare şi preţul de cumpărare/subscriere. Preţul de răscumparare este preţul care i se cuvine investitorului la retragerea din fond. Pretul de cumpărare/subscriere este preţul plătit de investitorul persoană fizica pentru achiziţionarea titlului de participare.

În cazul în care părţile sociale au fost dobândite prin moştenire, câştigul din înstrăinarea părţilor sociale se determină ca diferenţă între preţul de vânzare şi valoarea nominală/preţul de cumpărare care este considerat(ă) zero.

În cazul transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale, câştigul din înstrăinarea părţilor sociale se determină ca diferenţă pozitivă între preţul de vânzare şi valoarea nominală/preţul de cumpărare. Începând cu a doua tranzacţie, valoarea nominală va fi înlocuită cu preţul de cumpărare, care include şi cheltuielile privind comisioanele, taxele aferente tranzacţiei şi alte cheltuieli similare justificate cu documente.

ATENŢIE:
Determinarea câştigului se efectuează la data încheierii tranzacţiei, pe baza contractului încheiat între părţi.

Venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen

Veniturile obţinute sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen reprezintă diferenţele de curs favorabile rezultate din aceste operaţiuni, în momentul încheierii operaţiunii şi evidenţierii în contul clientului. Câştigul net anual se determină ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate în cursul anului respectiv din astfel de operaţiuni. Câştigul net anual se determină de către contribuabil pe baza declaraţiei privind venitul realizat.

Pentru tranzacţiile din anul fiscal, fiecare intermediar sau plătitor de venit, după caz, are următoarele obligaţii:

- calcularea câştigului anual/pierderii anuale pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului pentru fiecare contribuabil;
- transmiterea informaţiilor privind câştigul anual/pierderea anuală, precum şi impozitul calculat şi reţinut ca plată anticipată, în formă scrisă către acesta, până în ultima zi a lunii februarie a anului următor celui pentru care se face calculul.

Impozitare.
Câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, se impune cu o cotă de 16% la fiecare tranzacţie, impozitul reţinut constituind plată anticipată în contul impozitului anual datorat. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine intermediarilor sau altor plătitori de venit, după caz. Impozitul calculat şi reţinut, reprezentând plată anticipată, se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

Venituri din lichidarea unei persoane juridice

Venitul impozabil realizat din lichidarea unei persoane juridice reprezintă excedentul distribuţiilor în bani sau în natură peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare.

În cazul dizolvării fără lichidare a unei persoane juridice la transmiterea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic, proprietăţile imobiliare din situaţiile financiare vor fi evaluate la preţul de piaţă.

Baza impozabilă în cazul dizolvării fără lichidare a unei persoane juridice se stabileşte astfel:

- determinarea sumei reprezentând diferenţa între valoarea elementelor de activ şi sumele reprezentând datoriile societăţii;
- determinarea excedentului sumei stabilite la pct. a) peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare.

Venitul impozabil
obţinut din lichidarea unei persoane juridice de către acţionari/asociaţi persoane fizice se impune cu o cotă de 16%, impozitul fiind final. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine persoanei juridice. Impozitul calculat şi reţinut la sursă se virează până la data depunerii situaţiei financiare finale la oficiul registrului comerţului, întocmită de lichidatori.

Notă: Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate gratuit în Lege5 Online. Atenţie: Actele normative sunt disponibile gratuit în forma publicată în Monitorul Oficial. Doar abonaţii Lege5 au acces la forma consolidată a acestora.

comentarii

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu