6 Decembrie, 2016

CE: plăţile POSDRU către România vor fi reluate!

Conform unui comunicat de presă publicat pe pagina de internet a Guvernului României,  reprezentanţii UE au decis deblocarea POS DRU şi reluarea plăţilor către România. Această măsură vine ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în urma misiunii de audit a Comisiei Europeane organizată în perioada 29 ianuarie – 01 februarie 2013

În acest context, Comisia Europeană va relua plăţile către România în urmatoarele zile, pentru cererile de rambursare transmise în luna decembrie 2012, în valoare de 148 milioane de euro, cu aplicarea corecţiilor financiare temporare de 25% aşa cum a fost agreat cu partea română.

Comisia Europeana a suspendat POS DRU la începutul lunii august 2012, în urma deficienţelor identificate de partea comunitară pentru perioada 2009 – 2011. În cursul anului 2013, auditorii Comisiei Europene vor efectua alte două misiuni de verificare pentru POS DRU, în scopul ridicării corecţiilor financiare temporare de 25% aplicate cheltuielilor pe care România le va solicita Comisiei Europene pentru rambursare.

Autorităţile române vor informa direct beneficiarii proiectelor POS DRU cu privire la reluarea plăţilor, precum şi cu privire la calendarul acţiunilor din acest an.

Sursa: Guvernul României

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu