7 Decembrie, 2016

Ce ocupaţii s-au introdus recent în COR?

Ordinul nr. 190/76/2014 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere), care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 160/2014, a intrat în vigoare la data de 5 martie.

Potrivit noilor modificări, sunt introduse 20 de noi ocupaţii, astfel: auditor de securitate a aviaţiei civile, biochimist medical principal, biochimist medical specialist, biolog medical principal, biolog medical specialist, chimist medical, chimist medical specialist, coafor stilist, consilier dezvoltare locală şi regională, expert localizare geomatician, geomorfolog, laborant pentru fabrica de ciment, manager consorţiu turistic, montator sisteme opace de termoizolare pentru clădiri, operator cameră comandă pentru fabrica de ciment, operator flux pentru fabrica de ciment, operator maşini însăcuire pentru fabrica de ciment, operator maşini paletizate şi înfoliere pentru fabrica de ciment, promotor local.

De asemenea, sunt aduse modificări pentru cinci ocupaţii. Astfel, se modifică ocupaţia: „asistent social nivel mediu” în „tehnician asistenţă socială”; „asistent social nivel superior” în „asistent social” (o solicitare de mult timp a Colegiului Asistenţilor Sociali din România, pentru a se limita confuziile referitoare la ocupaţia de asistent social, recunoscută doar celor cu studii superioare de specialitate); „confecţioner geam termoizolator” în „confecţioner vitraje izolante”; „montator tâmplărie din aluminiu şi mase plastice” în „montator sisteme tâmplărie termoizolantă”; „confecţioner-montator tâmplărie din aluminiu şi mase plastice cu geam termoizolator” în „confecţioner-montator tâmplărie cu vitraj izolant”.

O altă modificare vizează mutarea a două ocupaţii în alte grupe de ocupaţii. Astfel, se mută ocupaţia „auditor în managementul riscului” din grupa de bază 2421 analişti de management şi organizare în grupa de bază 2141 ingineri tehnologi şi de producţie şi ocupaţia „specialist în managementul riscului” din grupa de bază 2421 analişti de management şi organizare în grupa de bază 2141 ingineri tehnologi şi de producţie.

––––––––––(P)––––––––––

Lege5
 vă oferă posibilitatea – prin funcţia “Urmărire modificări” – de a vedea rapid ce acte normative se modifică. Pe lângă lista documentelor mai importante care vor suferi modificări, aveţi la dispoziţie şi lista cu documentele favorite (alese personal de fiecare utilizator).

De asemenea, în Lege5 există şi posibilitatea de a evidenţia modificările la nivel de paragraf.

Aflaţi mai multe despre Lege5 de AICI.

urm_mod

Foto articol: Sxc.hu

comentarii

Despre autor  ⁄ Denisa Pătraşcu

Licenţiată a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (2001), doctor în drept – specialitatea dreptul muncii (2007), membră a Reţelei Juriştilor din Organizaţia Internaţională a Muncii – ONU (2003), membru asociat al CRIFST – Academia Română (2013), membru colaborator al CRIFST – Academia Română (2010-2013), consultant şi senior expert (proiecte fonduri structurale) în domeniul social şi mediator autorizat.

Fara comentarii

Scrie un comentariu